Kinetoterapie sau fizioterapie: care este diferența și când se folosesc împreună

„Am nevoie de kinetoterapie sau de fizioterapie?” este una dintre întrebările frecvente ale pacienților care încep un program de recuperare.

Răspunsul nu pornește însă de la alegerea între două servicii, ci de la problema medicală și de la ceea ce trebuie recuperat.

În limbajul utilizat frecvent în România, kinetoterapia descrie în principal recuperarea activă prin mișcare și exercițiu terapeutic, iar fizioterapia este folosită pentru procedurile fizicale realizate cu ajutorul unor echipamente: electroterapie, TENS, magnetoterapie, ultrasunete terapeutice, laserterapie sau electrostimulare.

Cele două pot face parte din același program, dar nu sunt interschimbabile.

La nivel internațional, termenul „physiotherapy” are un sens mai larg și include inclusiv exercițiul terapeutic, educația, tehnicile manuale și alte intervenții. De aceea, diferențierea de mai sus trebuie înțeleasă în sensul folosit curent în practica medicală din România și în organizarea serviciilor Prevencia.

Ce este kinetoterapia

Kinetoterapia folosește mișcarea și exercițiul terapeutic pentru recuperarea sau menținerea funcției.

În funcție de problema pacientului, programul poate urmări:

creșterea mobilității unei articulații;
recuperarea forței musculare;
îmbunătățirea echilibrului;
refacerea mersului;
creșterea stabilității;
coordonarea mișcărilor;
recuperarea după imobilizare;
revenirea la activitățile cotidiene;
recâștigarea autonomiei.

Pacientul participă activ la această parte a recuperării.

Exercițiile nu sunt alese numai în funcție de diagnosticul scris pe o investigație. Ele trebuie adaptate mobilității, forței, durerii, capacității funcționale, vârstei și obiectivelor persoanei.

Recuperarea urmărește tocmai optimizarea funcționării și reducerea limitărilor produse de boală, traumatism, intervenție chirurgicală sau alte probleme de sănătate.

Ce este fizioterapia

În sensul utilizat în acest articol, fizioterapia cuprinde procedurile fizicale care pot fi introduse într-un program de recuperare atunci când există o indicație pentru ele.

La Prevencia, acestea pot include:

electroterapie;
TENS;
electrostimulare;
magnetoterapie;
ultrasunete terapeutice;
laserterapie;
proceduri combinate.

Aceste intervenții sunt în general pasive sau necesită o participare activă mult mai redusă a pacientului decât kinetoterapia.

De exemplu, TENS folosește curenți electrici de intensitate redusă și poate fi utilizat pentru ameliorarea temporară a durerii în anumite situații.

Faptul că o procedură este disponibilă nu înseamnă însă că este necesară tuturor pacienților cu aceeași afecțiune.

Diferența principală: procedură versus recuperarea funcției

O modalitate simplă de a înțelege diferența este să ne uităm la obiective.

Dacă după o problemă la genunchi pacientul nu mai poate urca normal scările, există mai multe componente posibile:

durere;
mobilitate redusă;
forță musculară scăzută;
control insuficient al genunchiului;
teamă de încărcare.

O procedură de fizioterapie poate fi utilizată pentru un anumit obiectiv, de exemplu controlul simptomelor.

Dar pentru ca pacientul să își recapete forța, controlul mișcării și capacitatea de a urca scările, aceste funcții trebuie antrenate.

Aici intervine kinetoterapia.

În serviciile moderne de fizioterapie, planurile individualizate pot combina exercițiul, educația, terapia manuală și, atunci când sunt indicate, procedurile de electroterapie.

Când este mai importantă kinetoterapia

Există multe situații în care principala problemă este pierderea funcției.

De exemplu:

După o perioadă de imobilizare

După ghips sau o perioadă în care un membru nu a fost utilizat normal pot apărea:

rigiditate;
pierdere de forță;
mers modificat;
scăderea echilibrului;
dificultăți la activitățile obișnuite.

În asemenea situații, recuperarea trebuie să refacă progresiv ceea ce s-a pierdut.

După intervenții ortopedice

După unele operații, obiectivele pot include recuperarea mobilității, forței, stabilității și mersului.

Acest principiu apare în programele de:

Programul trebuie să respecte tipul intervenției și restricțiile stabilite pentru etapa respectivă.

În artroză

În gonartroză sau coxartroză, obiectivul nu este numai controlul durerii.

Contează menținerea sau îmbunătățirea:

mobilității;
forței;
mersului;
toleranței la efort;
activităților cotidiene.

De aceea există trasee distincte pentru gonartroză și kinetoterapie și pentru coxartroză și kinetoterapie.

În recuperarea neurologică

După un accident vascular cerebral sau în unele boli neurologice, obiectivele pot include mersul, echilibrul, controlul mișcărilor și autonomia.

În aceste situații, antrenarea activă a funcției este o componentă centrală a recuperării. OMS include exercițiul pentru forță, mișcare și echilibru între intervențiile utilizate în recuperare.

Vezi și ghidul despre kinetoterapia neurologică.

Când poate avea fizioterapia un rol

Procedurile fizicale pot fi utilizate în anumite programe pentru obiective specifice.

În funcție de procedură și de indicație, poate fi urmărit:

controlul durerii;
stimularea musculară;
abordarea anumitor simptome musculo-scheletale;
completarea altor intervenții din programul de recuperare.

Important este să nu atribuim tuturor procedurilor aceleași efecte.

Electroterapia, magnetoterapia, ultrasunetele și laserterapia funcționează diferit și au indicații, limite și contraindicații proprii.

De aceea am separat în ghiduri distincte:

Kinetoterapia și fizioterapia pot fi făcute împreună?

Da.

Într-un program de recuperare pot fi asociate atunci când există obiective diferite pentru fiecare componentă.

Un exemplu simplificat ar putea fi un pacient care, după o problemă ortopedică, prezintă atât durere, cât și scăderea mobilității și a forței.

Planul poate include o procedură fizicală pentru un obiectiv specific și kinetoterapie pentru recuperarea progresivă a mișcării și funcției.

Dar combinația nu trebuie aplicată mecanic tuturor pacienților.

Mai multe proceduri nu înseamnă automat recuperare mai bună.

Tratamentul trebuie individualizat și ajustat în funcție de răspunsul pacientului.

Trebuie făcută fizioterapia înainte de kinetoterapie?

Nu există o regulă generală conform căreia fizioterapia trebuie făcută mai întâi și kinetoterapia abia după terminarea procedurilor.

Ele pot fi:

realizate în aceeași perioadă;
programate în aceeași vizită;
utilizate în etape diferite;
sau poate fi indicată doar una dintre componente.

Decizia depinde de problemă și de obiectiv.

Un pacient care are nevoie de recuperarea mobilității și forței nu trebuie să aștepte automat finalizarea unui ciclu de proceduri pasive înainte să înceapă mișcarea, dacă evaluarea medicală permite recuperarea activă.

Dacă durerea este mare, trebuie începută numai fizioterapia?

Nu neapărat.

Intensitatea durerii este doar una dintre informațiile necesare.

Trebuie clarificate:

cauza durerii;
existența unei leziuni;
stadiul afecțiunii;
eventualele restricții;
simptomele neurologice;
capacitatea pacientului de a se mișca;
activitățile care sunt limitate.

În unele situații, exercițiul terapeutic poate fi adaptat chiar dacă pacientul are durere. În altele este necesară mai întâi o evaluare sau o modificare a planului.

În cazul durerii lombare nespecifice, de exemplu, OMS include între opțiunile de tratament intervențiile fizice orientate spre creșterea forței, capacității de mișcare și reluarea activității.

Fizioterapia fără kinetoterapie este suficientă?

Uneori poate exista o indicație pentru o procedură fără un program extins de kinetoterapie.

Dar dacă problema principală este pierderea unei funcții, trebuie să ne întrebăm cum va fi recuperată acea funcție.

Dacă pacientul:

nu mai poate îndoi suficient genunchiul;
și-a pierdut forța după imobilizare;
merge nesigur;
are echilibrul afectat;
nu poate ridica normal brațul;
nu mai poate face o activitate pe care o făcea înainte,

este greu ca aceste capacități să fie recuperate exclusiv prin proceduri pasive.

Funcția trebuie evaluată și, atunci când este posibil și indicat, antrenată.

Kinetoterapia fără fizioterapie poate fi suficientă?

Da, în anumite situații.

Faptul că un pacient începe kinetoterapia nu înseamnă automat că trebuie să primească și electroterapie, magnetoterapie, laser sau ultrasunete.

Dacă obiectivele pot fi atinse prin recuperare activă și nu există o indicație suplimentară pentru proceduri fizicale, programul poate fi construit în consecință.

Decizia nu trebuie luată pe principiul „să le facem pe toate”.

Ce aleg dacă am dureri de spate?

Durerea de spate este un exemplu foarte bun pentru motivul pentru care alegerea nu trebuie făcută doar după simptom.

„Mă doare spatele” poate descrie situații diferite.

Înainte de alegerea tratamentului trebuie analizate:

localizarea durerii;
durata;
caracterul simptomelor;
iradierea;
eventualele amorțeli;
existența deficitului de forță;
factorii care agravează sau ameliorează simptomele;
impactul asupra funcției.

După clarificarea problemei, programul poate include kinetoterapie, una sau mai multe proceduri fizicale sau alte intervenții.

Pentru această situație există ghidul dedicat recuperării durerilor de coloană.

Dar pentru genunchi, șold sau umăr?

Principiul este același.

Nu alegem „kinetoterapie” sau „fizioterapie” numai după zona corpului.

Un genunchi cu gonartroză, un genunchi operat pentru menisc și un genunchi după reconstrucția LIA nu sunt aceeași problemă.

La fel, durerea de umăr poate proveni din situații diferite și poate necesita trasee diferite.

Înainte de program trebuie stabilite diagnosticul, etapa problemei și deficitul funcțional.

Articolele despre recuperarea genunchiului și recuperarea umărului explică aceste diferențe.

Cum se stabilește programul potrivit

Un program de recuperare ar trebui să răspundă succesiv la câteva întrebări:

1. Care este diagnosticul sau problema medicală?

2. Ce funcție este afectată?

Mobilitatea? Forța? Mersul? Echilibrul? Capacitatea de a utiliza brațul?

3. Care este obiectivul pacientului?

Reducerea durerii este importantă, dar obiectivul poate fi și revenirea la mers, muncă, sport sau activitățile cotidiene.

4. Ce intervenție răspunde fiecărui obiectiv?

Unele obiective necesită exercițiu și antrenament funcțional. Pentru altele poate exista indicația unei proceduri fizicale complementare.

5. Cum măsurăm progresul?

Programul trebuie reevaluat și modificat atunci când evoluția pacientului o impune.

Pentru această etapă există ghidul dedicat evaluării funcționale în recuperarea medicală.

Există contraindicații?

Da.

Atât exercițiul terapeutic, cât și procedurile fizicale trebuie adaptate situației medicale.

În cazul fizioterapiei, contraindicațiile diferă de la o procedură la alta. De exemplu, utilizarea curenților electrici, a câmpurilor electromagnetice sau a altor forme de energie impune verificări specifice.

De aceea nu există o singură listă aplicabilă tuturor aparatelor.

Subiectul este dezvoltat separat în ghidul despre siguranța și contraindicațiile fizioterapiei.

Ideea esențială

Întrebarea „kinetoterapie sau fizioterapie?” sugerează uneori că pacientul trebuie să aleagă una dintre două alternative.

În realitate, ele pot avea roluri diferite în același program.

Kinetoterapia urmărește în principal recuperarea activă a mișcării și funcției.

Fizioterapia, în sensul utilizat curent în România și în cadrul serviciilor Prevencia, desemnează procedurile fizicale care pot fi utilizate complementar atunci când există o indicație.

Uneori sunt recomandate împreună. Alteori este necesară predominant kinetoterapia. În alte situații poate exista o indicație punctuală pentru o procedură de fizioterapie.

Alegerea corectă nu începe cu aparatul sau cu denumirea procedurii.

Începe cu diagnosticul, evaluarea funcțională, obiectivele pacientului și un program construit pentru recuperarea funcției.

Serviciile disponibile în cadrul clinicii sunt prezentate pe pagina de recuperare medicală.

Kinetoterapie sau fizioterapie: care este diferența și când se folosesc împreună