Kinetoterapie: ce este, când se recomandă și cum decurge o ședință

Kinetoterapie: ce este, când se recomandă și cum decurge o ședință

Kinetoterapia este una dintre componentele active ale recuperării medicale. Folosește mișcarea și exercițiul terapeutic adaptate persoanei pentru a îmbunătăți sau menține mobilitatea, forța, echilibrul și capacitatea de a desfășura activitățile de zi cu zi.

Scopul nu este simpla efectuare a unor exerciții. Un program de kinetoterapie pornește de la problema medicală, de la nivelul funcțional al pacientului și de la obiective concrete: să poată merge mai bine, să își recapete mobilitatea unui genunchi sau umăr, să urce din nou scările, să revină la serviciu sau să își păstreze autonomia.

Kinetoterapia face parte dintr-un traseu mai larg de medicină fizică și reabilitare, în care diagnosticul, evaluarea funcțională, exercițiul terapeutic și reevaluarea trebuie să fie conectate.

Ce este kinetoterapia

Kinetoterapia reprezintă utilizarea structurată și dozată a mișcării în scop terapeutic.

Programul poate urmări, în funcție de situație:

• creșterea sau menținerea mobilității articulare;
• recuperarea forței musculare;
• îmbunătățirea controlului și coordonării mișcărilor;
• refacerea mersului;
• antrenarea echilibrului;
• îmbunătățirea stabilității;
• recâștigarea capacității de a efectua anumite activități;
• revenirea progresivă după imobilizare, traumatism sau operație;
• menținerea autonomiei în afecțiuni cronice sau neurologice.

Kinetoterapia nu trebuie confundată cu sportul și nici cu o serie generică de exerciții găsite online. Două persoane cu aceeași denumire de diagnostic pot avea mobilitate, forță, durere, vârstă, intervenții anterioare și obiective complet diferite.

De aceea, programul trebuie individualizat.

Kinetoterapie sau fizioterapie?

Termenii sunt frecvent folosiți ca și cum ar desemna același lucru, însă în recuperarea medicală este util să separăm componenta activă de procedurile fizicale.

Kinetoterapia se bazează în principal pe mișcare și exercițiu terapeutic.

Fizioterapia poate include, în funcție de indicația medicală, diferite proceduri fizicale folosite complementar programului de recuperare.

În multe situații cele două pot face parte din același plan, dar rolurile lor nu sunt identice. Am explicat separat diferența dintre kinetoterapie și fizioterapie.

Componenta activă este importantă deoarece recuperarea urmărește în final funcția: pacientul trebuie să poată din nou să miște, să susțină greutatea, să meargă, să se ridice, să urce trepte sau să își folosească membrul afectat.

Când poate fi recomandată kinetoterapia

Kinetoterapia poate fi utilizată într-o gamă largă de situații, dar indicația concretă depinde de diagnostic și de starea pacientului.

Afecțiuni ale coloanei

Kinetoterapia poate avea un rol în recuperarea unor persoane cu dureri lombare sau cervicale, limitarea mobilității și anumite afecțiuni degenerative sau mecanice ale coloanei.

Programul poate urmări mobilitatea, controlul trunchiului, forța, toleranța la efort și revenirea la activități.

Pentru traseul complet există un ghid separat despre recuperarea durerilor de coloană.

Prezența durerii care iradiază, a amorțelilor sau a deficitului de forță poate necesita însă evaluare medicală suplimentară înainte ca simptomele să fie atribuite unei probleme care trebuie tratată exclusiv prin exercițiu.

Afecțiuni ale genunchiului

Durerea și limitarea funcției genunchiului pot apărea în artroză, după traumatisme, leziuni ligamentare sau meniscale, după imobilizare ori după intervenții chirurgicale.

Programul trebuie construit în funcție de diagnostic și de etapa recuperării.

Un articol separat explică recuperarea genunchiului și diferențele dintre principalele situații în care poate fi necesară.

Afecțiuni ale umărului

Limitarea mobilității și pierderea forței pot apărea în afecțiuni ale coafei rotatorilor, umăr înghețat, după luxații, traumatisme sau intervenții chirurgicale.

Pentru această regiune este importantă progresia controlată, deoarece mobilitatea și forța nu se recuperează întotdeauna în același ritm.

Am detaliat separat recuperarea umărului.

Afecțiuni ale șoldului și tulburări ale mersului

Kinetoterapia poate urmări mobilitatea șoldului, forța musculaturii implicate în mers, stabilitatea și independența funcțională.

Acest lucru poate fi relevant în artroză, după perioade de imobilizare, după unele traumatisme sau intervenții chirurgicale.

Pentru această zonă există articolul dedicat recuperării șoldului.

După accidentări sau intervenții chirurgicale

După o accidentare, o fractură, o perioadă de imobilizare sau o operație, simpla vindecare a țesuturilor nu înseamnă automat și recuperarea completă a funcției.

Pot rămâne:

• rigiditate;
• scăderea forței;
• nesiguranță la mers;
• deficit de echilibru;
• teamă de mișcare;
• dificultăți la activități care înainte erau obișnuite.

În aceste cazuri, programul trebuie adaptat indicațiilor medicale și etapelor de vindecare. Nu există un protocol universal valabil pentru toate intervențiile.

Vezi și ghidul despre recuperarea după accidentare sau operație.

Afecțiuni neurologice

În recuperarea neurologică, obiectivele pot fi diferite de cele din ortopedie. Accentul poate cădea pe controlul mișcării, mers, echilibru, transferuri, autonomie și menținerea funcției.

Aceste situații formează un subdomeniu distinct: kinetoterapia neurologică.

La persoanele vârstnice

La vârstnici, obiectivul nu este întotdeauna recuperarea după o leziune.

Poate fi vorba despre:

• menținerea forței;
• îmbunătățirea echilibrului;
• păstrarea mersului;
• reducerea riscului de cădere;
• recuperarea după o perioadă de spitalizare sau imobilizare;
• menținerea independenței.

Acest subiect este dezvoltat separat în ghidul despre kinetoterapia la vârstnici și prevenirea căderilor.

La copii

Există și situații pediatrice în care evaluarea mișcării și intervenția prin kinetoterapie pot face parte din conduita recomandată.

Obiectivele și metodele trebuie adaptate vârstei, dezvoltării copilului și problemei medicale identificate.

Pentru aceste situații există un traseu separat despre kinetoterapia la copii.

De ce este importantă evaluarea înainte de program

O eroare frecventă este alegerea exercițiilor pornind numai de la locul durerii.

„Mă doare genunchiul” sau „mă doare spatele” nu reprezintă încă un program de recuperare.

În funcție de situație, evaluarea poate analiza:

• amplitudinea mișcărilor;
• forța;
• flexibilitatea;
• echilibrul;
• coordonarea;
• postura;
• mersul;
• modul în care persoana se ridică, se așază sau execută alte activități funcționale.

Pe Prevencia, acest subiect este dezvoltat separat în articolul despre evaluarea funcțională în recuperare.

Evaluarea permite formularea unui obiectiv mai util decât simplul „să dispară durerea”.

De exemplu:

• creșterea mobilității genunchiului;
• mers fără ajutor pe o anumită distanță;
• urcarea și coborârea scărilor;
• ridicarea brațului pentru activitățile zilnice;
• revenirea la activitatea profesională;
• reducerea riscului de cădere.

Cum decurge prima ședință de kinetoterapie

Forma exactă diferă de la un pacient la altul.

În general, prima întâlnire include discuția despre problemă, istoricul medical și modul în care simptomele afectează activitățile zilnice.

Este util ca pacientul să poată preciza:

• când au început simptomele;
• ce mișcări le agravează;
• ce activități nu mai poate face;
• dacă a existat un traumatism sau o operație;
• ce investigații și consultații au fost efectuate;
• ce tratamente urmează.

În funcție de problemă, urmează evaluarea mobilității, forței, mersului, echilibrului și a altor componente funcționale relevante.

După evaluare se stabilesc obiectivele și exercițiile potrivite etapei respective.

Ce se întâmplă în timpul unei ședințe

O ședință nu presupune executarea aceleiași liste de exerciții de către toți pacienții.

În funcție de obiective, poate include exerciții pentru:

• mobilitate;
• activare musculară;
• forță;
• stabilitate;
• coordonare;
• echilibru;
• mers;
• control postural;
• activități funcționale.

Uneori se poate începe de la mișcări foarte simple. În alte cazuri, programul poate progresa către sarcini mai complexe și apropiate de activitățile cotidiene.

Exercițiile pot fi modificate în funcție de răspunsul pacientului.

Progresia nu înseamnă doar „mai multe repetări”. Poate însemna:

• amplitudine mai mare;
• rezistență crescută;
• control mai bun;
• execuție mai complexă;
• sprijin mai mic;
• revenirea treptată la sarcinile relevante pentru pacient.

Kinetoterapia trebuie să doară?

Nu există regula potrivit căreia un exercițiu este eficient numai dacă produce durere.

În unele afecțiuni poate apărea un anumit disconfort în timpul recuperării, dar tipul, intensitatea și evoluția simptomelor trebuie evaluate în contextul diagnosticului și al etapei de recuperare.

Apariția unei dureri noi, accentuarea importantă și persistentă a simptomelor sau apariția unor manifestări neurologice trebuie discutate cu profesionistul care coordonează recuperarea.

„Mai mult” nu înseamnă automat „mai bine”.

Exercițiile pentru acasă fac parte din recuperare?

În multe programe, da.

O parte dintre exerciții pot fi efectuate între ședințe, dacă pacientul a primit instrucțiuni clare despre:

• exercițiul corect;
• numărul de repetări;
• frecvență;
• rezistență;
• mișcările care trebuie evitate;
• situațiile în care programul trebuie oprit și reevaluat.

Programul de acasă nu trebuie improvizat și nici extins automat cu exerciții găsite online.

Scopul său este să continue în condiții controlate ceea ce se urmărește în programul individual.

Câte ședințe de kinetoterapie sunt necesare?

Nu există un răspuns universal.

Numărul și frecvența ședințelor depind de:

• diagnostic;
• severitatea deficitului funcțional;
• intervențiile sau traumatismele anterioare;
• vârstă;
• alte boli asociate;
• nivelul de activitate;
• obiectivul urmărit;
• răspunsul la program;
• capacitatea de a efectua programul recomandat între ședințe.

O entorsă ușoară, recuperarea după o proteză articulară și recuperarea neurologică sunt situații complet diferite.

De aceea, întrebarea utilă nu este numai „câte ședințe trebuie să fac?”, ci și „ce obiective trebuie să ating și cum știm că progresez?”.

Am tratat separat acest subiect în ghidul câte ședințe de kinetoterapie sunt necesare.

Cum se măsoară progresul

Progresul nu se reduce la intensitatea durerii.

În funcție de problemă, pot fi urmărite modificări ale:

• mobilității;
• forței;
• echilibrului;
• mersului;
• toleranței la efort;
• capacității de a efectua activități cotidiene;
• nivelului de independență;
• revenirii la muncă sau la activitatea fizică.

Reevaluarea periodică este importantă tocmai pentru a decide dacă programul trebuie continuat, modificat sau progresat.

Kinetoterapia și gimnastica medicală sunt același lucru?

Termenii se suprapun uneori în limbajul uzual, dar „kinetoterapie” este termenul mai larg pentru intervenția terapeutică prin mișcare adaptată unei probleme funcționale.

Gimnastica medicală sau posturală poate reprezenta o componentă a unui astfel de program, în funcție de obiectiv.

Diferențele sunt explicate în articolul despre gimnastica medicală și posturală.

Când kinetoterapia nu trebuie începută fără evaluare medicală

Durerea sau limitarea mișcării nu au întotdeauna o cauză musculo-scheletală simplă.

Evaluarea medicală trebuie să aibă prioritate atunci când:

• simptomele au apărut după un traumatism important;
• există pierdere bruscă sau progresivă de forță;
• apare imposibilitatea de a utiliza un membru;
• simptomele neurologice sunt noi sau se agravează;
• durerea este asociată cu o stare generală alterată;
• există o intervenție chirurgicală recentă și nu sunt clare restricțiile postoperatorii;
• cauza simptomelor nu a fost stabilită.

În astfel de situații, obiectivul nu este să găsim rapid un exercițiu, ci să clarificăm mai întâi diagnosticul și limitele în care recuperarea poate fi făcută în siguranță.

Kinetoterapia în cadrul unui program complet de recuperare

Kinetoterapia nu funcționează izolat de restul traseului medical.

În funcție de diagnostic, recuperarea poate necesita colaborarea dintre medicul de medicină fizică și de reabilitare, kinetoterapeut și alți specialiști precum ortopedul, neurologul, reumatologul sau geriatrul.

Uneori pot fi recomandate și proceduri de fizioterapie, terapie manuală sau alte intervenții complementare. Acestea nu trebuie însă să înlocuiască automat componenta activă atunci când obiectivul este recâștigarea forței, mobilității, mersului sau funcției.

Pagina dedicată serviciului de recuperare medicală prezintă opțiunile disponibile în cadrul Prevencia.

Pentru pacienții pentru care kinetoterapia este deja indicată, este disponibilă și programarea la kinetoterapie.

Ideea esențială

Kinetoterapia nu înseamnă pur și simplu „să faci exerciții”.

Înseamnă folosirea controlată și progresivă a mișcării pentru un obiectiv funcțional stabilit în raport cu diagnosticul și cu nevoile pacientului.

Un program bine construit pornește de la evaluare, stabilește obiective măsurabile, adaptează exercițiile la etapa de recuperare și verifică periodic progresul.

Pentru unii pacienți, obiectivul poate fi revenirea la sport. Pentru alții poate fi urcarea scărilor, mersul fără sprijin, folosirea normală a brațului sau păstrarea independenței la o vârstă înaintată.

Tocmai această diferență explică de ce kinetoterapia trebuie individualizată și de ce același diagnostic nu înseamnă automat același program de recuperare.