Recuperarea după accidentare sau operație: mobilitate, forță și revenirea la activitate

După o accidentare sau o intervenție chirurgicală, pacientul poate observa că membrul sau articulația nu mai funcționează ca înainte.

Pot apărea:

durere;
rigiditate;
mobilitate redusă;
umflare;
slăbiciune musculară;
dificultăți la mers;
teamă de a folosi membrul;
pierderea rezistenței la efort.

Aceste modificări nu înseamnă însă că toți pacienții au nevoie de același program.

Recuperarea după o entorsă ușoară este diferită de recuperarea după o fractură.

Iar recuperarea după o operație de menisc este diferită de cea după o reconstrucție de ligament, o proteză de șold sau o intervenție asupra umărului.

Principiul corect este:

ce structură a fost afectată → în ce etapă a vindecării se află → ce restricții există → ce funcție trebuie recuperată.

Ce înseamnă recuperarea după o accidentare

Un traumatism poate afecta:

mușchiul;
tendonul;
ligamentul;
articulația;
osul;
nervul;
mai multe structuri simultan.

După accidentare, organismul are nevoie de timp pentru vindecare.

În anumite situații este necesară și o perioadă de:

repaus relativ;
imobilizare;
protejare a membrului;
limitare a sprijinului.

Problema este că protejarea necesară structurii lezate poate duce simultan la pierderea:

mobilității;
forței;
coordonării;
toleranței la efort.

Recuperarea urmărește recâștigarea progresivă a acestor capacități, fără să compromită vindecarea.

Recuperarea după operație este diferită

Da.

După o intervenție chirurgicală există o informație suplimentară foarte importantă:

ce a făcut chirurgul.

De exemplu, la genunchi pot exista intervenții complet diferite:

meniscectomie;
sutură de menisc;
reconstrucție de ligament;
protezare;
alte proceduri.

Două operații efectuate în aceeași regiune pot avea restricții diferite privind:

sprijinul;
mobilitatea;
încărcarea;
exercițiile;
revenirea la sport.

De aceea, după operație, programul nu trebuie construit doar după diagnosticul inițial.

Contează și raportul operator și protocolul chirurgului.

Raportul operator este important

Da.

Dacă pacientul vine la recuperare după intervenție, este util să aducă:

raportul operator;
biletul de externare;
recomandările chirurgului;
investigațiile relevante;
eventualele indicații privind orteza sau sprijinul.

Aceste documente pot arăta:

ce structură a fost reparată;
dacă există implanturi;
ce restricții au fost stabilite;
când poate fi crescută încărcarea.

În recuperarea postoperatorie nu presupunem că toate intervențiile cu aceeași denumire au fost identice.

Când începe recuperarea după operație

Nu există o dată universală.

În multe intervenții, anumite componente ale recuperării încep precoce.

Dar „începerea recuperării” nu înseamnă automat:

mișcăm articulația la maximum și începem exercițiile de forță.

În prima etapă, obiectivele pot fi mai simple:

mobilizare sigură;
protejarea intervenției;
activarea musculaturii;
controlul mersului;
prevenirea pierderii inutile de funcție.

Ulterior, programul progresează.

Momentul și viteza progresiei depind de ceea ce s-a operat.

După accidentare trebuie începută mișcarea imediat?

Depinde de leziune.

Pentru unele traumatisme este utilă mobilizarea progresivă precoce.

Pentru altele există o perioadă în care structura trebuie protejată.

De exemplu, o fractură, o sutură de tendon sau o reconstrucție ligamentară nu trebuie tratate ca o simplă contractură.

De aceea, înainte de începerea programului trebuie stabilite:

diagnosticul;
stabilitatea structurii;
limitele de încărcare;
etapa vindecării.

Nu există regula:

„cu cât mișcăm mai repede și mai mult, cu atât recuperăm mai bine”.

Ce înseamnă limitarea mobilității

După accidentare sau operație, pacientul poate observa că nu mai poate:

îndoi complet genunchiul;
întinde complet genunchiul;
ridica brațul;
roti umărul;
mobiliza glezna;
mișca șoldul la fel ca înainte.

Limitarea poate apărea prin:

durere;
edem;
rigiditate;
imobilizare;
protecție musculară;
modificări ale țesuturilor;
restricții postoperatorii intenționate.

Important este să diferențiem:

mobilitatea pierdută pe care vrem să o recuperăm

mobilitatea care este temporar limitată pentru protejarea unei structuri operate.

Nu orice rigiditate trebuie forțată

Aceasta este o regulă importantă.

Dacă o mișcare este restricționată intenționat după o operație, forțarea ei poate fi nepotrivită.

De exemplu, după anumite reparații ale umărului, meniscului sau ligamentelor, structura are nevoie de timp pentru vindecare.

Obiectivul nu este:

„să obținem cât mai repede amplitudinea maximă”.

Obiectivul este:

să recuperăm mobilitatea potrivită la momentul potrivit.

Ce rol are evaluarea funcțională

Înainte și pe parcursul recuperării putem urmări:

mobilitatea;
forța;
mersul;
echilibrul;
umflarea;
capacitatea de sprijin;
activitățile zilnice;
toleranța la efort.

Aceasta este baza evaluării funcționale.

De exemplu, după o operație de genunchi nu urmărim doar:

câte grade îndoaie genunchiul.

Contează și dacă pacientul poate:

să se ridice;
să meargă;
să urce scările;
să își recapete controlul membrului.

Ce rol are Medicina Fizică și de Reabilitare

Medicul de Medicină Fizică și de Reabilitare poate analiza:

diagnosticul;
intervenția efectuată;
deficitul funcțional;
mobilitatea;
forța;
mersul;
contraindicațiile;
obiectivele recuperării.

În funcție de situație poate fi stabilit un program care include:

kinetoterapie;
exercițiu;
recuperarea mersului;
fizioterapie selectivă;
alte măsuri.

Ce rol are kinetoterapia

Kinetoterapia reprezintă componenta activă a recuperării.

În funcție de etapă, poate urmări:

mobilitatea;
activarea musculaturii;
forța;
coordonarea;
echilibrul;
mersul;
revenirea la activități.

Programul evoluează în timp.

Un exercițiu potrivit în prima săptămână poate deveni prea ușor după câteva săptămâni.

În același timp, un exercițiu potrivit la trei luni poate fi complet nepotrivit imediat după intervenție.

Prima etapă: protejarea și recâștigarea controlului

În primele etape pot fi importante:

respectarea restricțiilor;
mobilizarea permisă;
controlul edemului;
activarea musculaturii;
deplasarea sigură.

După anumite intervenții poate fi necesar temporar:

cadrul;
cârjele;
orteza;
alt dispozitiv de sprijin.

Utilizarea unui dispozitiv nu reprezintă un eșec al recuperării.

Uneori permite pacientului să se deplaseze în siguranță în timp ce structura se vindecă.

A doua etapă: mobilitatea și forța

Pe măsură ce vindecarea permite, programul poate progresa către:

amplitudine mai mare;
exerciții cu rezistență;
activarea grupelor musculare slăbite;
control mai bun al membrului.

După o perioadă de imobilizare, musculatura poate pierde semnificativ din capacitate.

De aceea, revenirea la forța anterioară nu se produce doar pentru că:

„osul s-a vindecat”

„operația a reușit”.

Vindecarea structurii și recuperarea funcției sunt două procese legate, dar diferite.

A treia etapă: funcția

La un moment dat, exercițiile izolate trebuie transferate către activități.

Pentru membrul inferior pot fi necesare:

ridicarea de pe scaun;
mersul;
treptele;
schimbările de direcție;
alergarea, când este cazul.

Pentru membrul superior:

ridicarea brațului;
împingerea;
tragerea;
manipularea obiectelor;
activitățile profesionale sau sportive.

Recuperarea trebuie să pregătească pacientul pentru viața reală.

A patra etapă: revenirea la activitate sau sport

Pentru o persoană activă, dispariția durerii nu reprezintă neapărat finalul recuperării.

Mai pot fi necesare:

forță;
rezistență;
coordonare;
viteză;
schimbări de direcție;
toleranță la sarcină.

Un sportiv nu este pregătit pentru teren doar pentru că poate merge fără durere.

La fel, un pacient care lucrează fizic trebuie pregătit pentru cerințele reale ale muncii.

Recuperarea după proteza de genunchi

După protezarea genunchiului, obiectivele includ progresiv:

mobilitatea;
extensia și flexia;
activarea cvadricepsului;
mersul;
forța;
scările;
autonomia.

Traseul complet este dezvoltat în articolul despre recuperarea după proteza de genunchi.

Un program general postoperator nu poate înlocui acest traseu specific.

Recuperarea după operația de menisc

Este foarte important să știm ce intervenție s-a efectuat.

După o meniscectomie parțială, progresia poate fi diferită de cea după o sutură de menisc.

În cazul unei reparații, structura suturată poate necesita protecție suplimentară.

De aceea, articolul despre recuperarea după operația de menisc tratează separat cele două situații.

Nu este suficientă informația:

„am făcut artroscopie”.

Recuperarea după reconstrucția LIA

După reconstrucția ligamentului încrucișat anterior, recuperarea este un proces progresiv.

Pot fi urmărite:

extensia;
flexia;
controlul genunchiului;
forța cvadricepsului;
echilibrul;
alergarea;
schimbarea direcției;
revenirea la sport.

Revenirea la activitate nu trebuie decisă doar după numărul de luni trecute de la operație.

Programul specific este explicat în articolul despre recuperarea după reconstrucția LIA.

Recuperarea după proteza de șold

După proteza de șold trebuie recâștigate:

mersul;
forța;
mobilitatea necesară activităților;
autonomia.

În primele etape pot exista recomandări specifice privind:

sprijinul;
dispozitivul de mers;
anumite mișcări.

Acestea depind de intervenție și de recomandările chirurgului.

Traseul este descris separat în recuperarea după proteza de șold.

Recuperarea după operația de umăr

„Operație de umăr” poate însemna:

repararea coafei rotatorilor;
stabilizare;
intervenție asupra labrumului;
biceps;
proteză;
alte proceduri.

Aceste intervenții nu au același protocol.

Uneori tendonul sau altă structură reparată trebuie protejată o perioadă înainte de progresarea anumitor mișcări sau exerciții de forță.

De aceea, raportul operator este deosebit de important.

Programul specific este dezvoltat în recuperarea după operația de umăr.

Recuperarea după fractură

După fractură trebuie diferențiate:

fractura stabilă;
fractura operată;
imobilizarea;
stadiul consolidării;
restricțiile de sprijin.

Chiar după consolidarea osoasă, pacientul poate rămâne cu:

rigiditate;
slăbiciune;
mers modificat;
teamă de mișcare.

Recuperarea poate continua pentru restabilirea acestor funcții.

Dar încărcarea nu trebuie crescută înainte de momentul în care structura o permite.

După ghips

Imobilizarea poate produce:

rigiditate;
reducerea masei musculare;
slăbiciune;
modificarea mersului.

După scoaterea ghipsului nu trebuie presupus că membrul revine imediat la funcția anterioară.

Poate fi necesară recuperarea progresivă a:

mobilității;
forței;
sprijinului;
coordonării.

Nici aici nu încercăm să recuperăm totul într-o singură ședință prin mobilizare forțată.

Durerea după operație este normală?

Un anumit nivel de durere poate exista în perioada de recuperare.

Dar durerea trebuie interpretată în context.

Contează:

dacă se reduce în timp;
dacă apare doar la anumite exerciții;
dacă devine progresiv mai severă;
dacă este asociată cu alte simptome.

Nu folosim regula:

„orice durere este normală după operație”.

Și nici:

„orice durere înseamnă că exercițiile fac rău”.

Evoluția și simptomele asociate sunt importante.

Umflarea după accidentare sau operație

Edemul este frecvent după multe traumatisme și intervenții.

Dar trebuie urmărită evoluția.

O umflare care:

se accentuează brusc;
este mult mai mare decât înainte;
este asociată cu durere importantă;
apare împreună cu roșeață sau căldură;

poate necesita reevaluare.

După operațiile membrelor inferioare, trebuie luată în calcul și posibilitatea unei probleme vasculare.

Când trebuie suspectată o tromboză

După anumite intervenții există risc de tromboză venoasă profundă.

Semnele care trebuie evaluate pot include:

umflarea unui singur picior sau a gambei;
durere de gambă;
căldură;
roșeață sau modificarea culorii;
sensibilitate locală.

Într-o asemenea situație nu continuăm o ședință obișnuită de recuperare și nu încercăm să tratăm edemul prin masaj sau presoterapie înainte de evaluare.

Dacă apar și:

dificultăți de respirație;
durere toracică;
stare de rău bruscă,

este necesară evaluare medicală urgentă.

Semnele unei posibile infecții postoperatorii

O plagă trebuie urmărită.

Semne precum:

febră;
roșeață care se accentuează;
secreții;
puroi;
durere sau umflare care se agravează;
stare generală alterată

necesită contact medical.

În această situație prioritatea nu este continuarea fizioterapiei.

Este verificarea plăgii și a intervenției.

Dacă plaga nu este vindecată complet

Procedurile asupra regiunii trebuie adaptate.

Nu aplicăm automat:

masaj profund;
proceduri locale;
tehnici agresive

peste o plagă problematică.

Dacă există semne de:

dehiscență;
infecție;
secreții,

pacientul trebuie reevaluat.

Mai multă durere înseamnă că recuperarea este mai eficientă?

Nu.

Exercițiul poate produce:

efort;
tensiune musculară;
un anumit disconfort.

Dar nu există principiul:

„trebuie să doară ca să recuperăm”.

Doza trebuie adaptată.

O reacție foarte mare după fiecare ședință poate indica necesitatea ajustării:

exercițiilor;
volumului;
intensității;
progresiei.

Mobilizarea forțată recuperează mai repede articulația?

Nu în mod automat.

Mai ales după chirurgie, amplitudinea trebuie progresată în concordanță cu:

intervenția;
etapa vindecării;
recomandările chirurgului.

Aplicarea unei forțe mai mari nu înseamnă automat progres mai rapid.

Uneori poate produce doar:

durere;
iritație;
reacție inflamatorie mai mare.

Recuperarea eficientă nu este o competiție între pacient și terapeut.

Ce rol are terapia manuală

Terapia manuală poate fi utilizată în anumite etape pentru:

mobilitate;
rigiditate;
durere.

Dar după operație trebuie adaptată strict țesutului și momentului vindecării.

Nu trebuie utilizată pentru a depăși o restricție stabilită de chirurg.

Ce rol are masajul

Masajul terapeutic poate fi utilizat selectiv pentru anumite simptome ale țesuturilor moi.

Dar nu:

reface ligamentele;
sudează fracturile;
înlocuiește exercițiul;
justifică lucrul agresiv peste o regiune recent operată.

După chirurgie, starea plăgii și etapa vindecării trebuie luate în calcul.

Ce rol are fizioterapia

Fizioterapia poate include:

electroterapie;
laserterapie;
ultrasunete;
magnetoterapie;
alte proceduri.

Acestea pot avea un rol complementar în anumite situații.

Dar nu există regula:

„după orice accidentare sau operație se fac zece ședințe cu toate aparatele”.

Fiecare procedură trebuie să aibă:

indicație;
obiectiv;
siguranță verificată.

Implanturile și procedurile de fizioterapie

După o operație pacientul poate avea:

proteză;
placă;
șuruburi;
alte implanturi.

Un implant metalic pasiv nu este același lucru cu un dispozitiv electronic implantat.

În același timp, unele proceduri fizicale au reguli specifice privind implanturile.

De aceea, pacientul trebuie să comunice ce intervenție a avut și ce implanturi există.

Principiile generale sunt explicate în articolul despre contraindicațiile și siguranța fizioterapiei.

Exercițiile de acasă sunt importante?

De multe ori, da.

Recuperarea nu se produce doar în timpul ședinței.

În funcție de etapă, pacientul poate primi exerciții pentru:

mobilitate;
activare;
forță;
mers.

Programul trebuie însă să fie clar.

Pacientul trebuie să știe:

ce face;
cât face;
ce simptome sunt acceptabile;
când trebuie să oprească;
când trebuie să contacteze echipa medicală.

Mai multe exerciții înseamnă recuperare mai rapidă?

Nu.

O structură în vindecare are o capacitate limitată de a tolera încărcarea.

În același timp, dacă stimulul este prea mic, progresul poate fi lent.

De aceea, recuperarea presupune o doză potrivită, nu maximul posibil.

Programul trebuie progresat pe măsură ce pacientul tolerează mai mult.

Cât durează recuperarea după operație

Nu există un termen universal.

Poate varia în funcție de:

intervenție;
vârstă;
starea generală;
severitatea problemei inițiale;
calitatea țesuturilor;
complicații;
nivelul funcțional anterior;
obiective.

O intervenție minoră poate avea un traseu foarte diferit de o reconstrucție ligamentară sau o protezare.

De aceea, nu trebuie promis:

„în zece ședințe veți fi complet recuperat”.

Câte ședințe de kinetoterapie sunt necesare

Și aici răspunsul depinde de problemă.

Programul poate avea:

o etapă supravegheată mai intens;
o perioadă cu exerciții la domiciliu;
reevaluări;
progresii succesive.

Articolul despre câte ședințe de kinetoterapie sunt necesare explică de ce numărul nu poate fi stabilit identic pentru toți pacienții.

Mai relevant decât numărul de ședințe este progresul către obiective.

Cum știm că recuperarea funcționează

Prin reevaluare.

Putem urmări dacă pacientul:

își recuperează mobilitatea;
are mai multă forță;
merge mai bine;
folosește mai puțin sprijin;
urcă scările;
revine la activități;
tolerează încărcări mai mari.

Acești indicatori sunt mai utili decât:

„am terminat procedurile prescrise”.

Când putem renunța la cârje

Nu există aceeași regulă pentru toate operațiile.

Decizia poate depinde de:

restricțiile de sprijin;
durere;
controlul membrului;
mers;
recomandarea chirurgului.

În unele intervenții sprijinul poate fi permis foarte devreme.

În altele este protejat pentru o perioadă.

De aceea, pacientul nu trebuie să renunțe la cârje doar pentru că:

„nu mă mai doare”.

Când putem conduce

Depinde de:

membrul operat;
tipul intervenției;
controlul mișcării;
medicație;
capacitatea de a reacționa rapid;
recomandările chirurgului.

Condusul nu trebuie reluat doar pe baza numărului de zile trecute.

Pacientul trebuie să poată controla vehiculul în siguranță.

Când putem reveni la serviciu

Depinde foarte mult de activitate.

Un pacient care lucrează la birou are alte solicitări decât unul care:

merge mult;
ridică greutăți;
urcă scări;
lucrează fizic.

Programul trebuie să fie orientat și către cerințele profesionale.

Când putem reveni la sport

Nici revenirea la sport nu trebuie stabilită doar după calendar.

În funcție de accidentare sau intervenție pot fi evaluate:

forța;
mobilitatea;
echilibrul;
controlul;
alergarea;
săriturile;
schimbările de direcție;
toleranța la efort.

Pentru operațiile ligamentare și alte intervenții sportive, progresia funcțională este deosebit de importantă.

Ce facem dacă recuperarea stagnează

Dacă progresul este mult sub așteptări, trebuie analizat de ce.

Pot exista:

rigiditate importantă;
durere;
program prea ușor;
program prea agresiv;
aderență redusă;
o complicație;
o problemă asociată.

Nu continuăm luni de zile exact aceeași schemă doar pentru că aceasta a fost stabilită inițial.

Programul trebuie reevaluat.

Când trebuie revenit la chirurg sau la medic

Reevaluarea medicală este importantă dacă apar:

durere care se agravează neobișnuit;
pierdere bruscă de funcție;
traumatism nou;
plagă problematică;
febră;
secreții;
edem neobișnuit;
semne sugestive pentru tromboză;
simptome neurologice noi.

Recuperarea nu trebuie să continue mecanic atunci când tabloul clinic s-a schimbat.

Ideea esențială

După accidentare sau operație, recuperarea nu înseamnă doar:

„să dispară durerea”.

Trebuie recuperate progresiv:

mobilitatea → forța → controlul → mersul sau utilizarea membrului → activitățile zilnice → munca sau sportul.

Dar această progresie trebuie să respecte vindecarea.

Mai ales după operație, programul trebuie construit după:

diagnostic + raport operator + restricțiile chirurgului + evaluarea funcțională.

De aceea, două persoane operate în aceeași regiune nu primesc automat același program.

Pentru situațiile specifice există trasee separate:

Iar pentru traseul general:

Medicină Fizică și de Reabilitare → evaluare → kinetoterapie → progresie → reevaluare → revenire la activitate.

Scopul recuperării nu este efectuarea unui anumit număr de proceduri.

Este ca pacientul să își recapete cât mai sigur și cât mai complet funcția de care are nevoie.

Serviciile disponibile sunt prezentate pe pagina de recuperare medicală.