Hipoacuzia: cauzele pierderii auzului și investigațiile necesare
Hipoacuzia înseamnă scăderea capacității de a auzi.
Poate apărea:
- lent, pe parcursul anilor;
- progresiv, în câteva luni;
- fluctuant;
- sau brusc, în câteva ore ori zile.
Poate afecta:
- o singură ureche;
- ambele urechi;
- anumite frecvențe mai mult decât altele.
Unele cauze sunt simple și reversibile, cum este un dop de cerumen. Altele apar la nivelul urechii medii. Iar unele implică urechea internă sau nervul auditiv și pot fi permanente.
De aceea, „aud mai prost” nu este un diagnostic.
Primul obiectiv este să stabilim:
- dacă există într-adevăr o pierdere a auzului;
- ce tip de hipoacuzie este;
- care poate fi cauza;
- dacă există o situație care necesită evaluare rapidă;
- ce opțiuni există pentru tratament sau reabilitare auditivă.
Cum îți dai seama că auzul a scăzut
Hipoacuzia nu începe întotdeauna prin senzația evidentă că „nu mai aud”.
Primele semne pot fi subtile:
- ceri frecvent oamenilor să repete;
- televizorul sau telefonul trebuie date mai tare;
- auzi că cineva vorbește, dar nu înțelegi bine cuvintele;
- conversațiile devin dificile în restaurant sau în alte locuri zgomotoase;
- vocile par neclare sau „mormăite”;
- îți este greu să auzi persoanele care vorbesc din altă cameră;
- înțelegi mai bine dacă vezi fața interlocutorului;
- auzi telefonul mai slab cu una dintre urechi;
- începi să eviți conversațiile de grup;
- apare tinitus.
Uneori familia observă problema înaintea pacientului.
De ce poți auzi sunetele, dar nu înțelege cuvintele
Aceasta este o situație foarte frecventă.
Pacientul spune:
„Aud că vorbește, dar nu înțeleg ce spune.”
Auzul nu înseamnă doar perceperea volumului.
Pentru înțelegerea vorbirii trebuie să poți diferenția numeroase sunete, inclusiv consoane care au energie mai mare în frecvențele înalte.
În anumite tipuri de hipoacuzie, aceste frecvențe sunt afectate primele.
De aceea, vocea poate părea suficient de tare, dar cuvintele devin mai puțin clare.
Problema este deseori și mai evidentă într-un mediu cu zgomot de fond.
Cele trei tipuri principale de hipoacuzie
Din punct de vedere al mecanismului, pierderea auzului poate fi:
- de transmisie;
- neurosenzorială;
- mixtă.
Această diferență este una dintre cele mai importante informații furnizate de evaluarea audiologică.
Hipoacuzia de transmisie
În hipoacuzia de transmisie, sunetul nu ajunge eficient de la exterior către urechea internă.
Problema se află de obicei la nivelul:
- canalului auditiv;
- timpanului;
- urechii medii;
- oscioarelor auditive.
Printre cauze se pot afla:
- dopul de cerumen;
- otita externă cu canal foarte inflamat;
- lichid în urechea medie;
- otita medie;
- perforarea timpanului;
- anumite probleme ale oscioarelor;
- otoscleroza.
Unele dintre aceste cauze pot fi tratate și auzul se poate ameliora semnificativ.
Dopul de cerumen
Un dop care blochează canalul poate produce:
- ureche înfundată;
- scăderea auzului;
- tinitus;
- presiune.
Este una dintre cauzele ușor identificabile prin examinarea urechii.
Vezi dopul de cerumen: simptome și îndepărtare.
Dacă auzul revine după îndepărtarea completă a dopului, cerumenul era probabil cauza principală.
Dacă nu revine, evaluarea trebuie continuată.
Problemele urechii medii
Lichidul din spatele timpanului poate împiedica transmiterea sunetului.
Pot apărea:
- auz înfundat;
- presiune;
- pocnituri;
- senzație de plenitudine.
Uneori apare după o infecție respiratorie sau o otită medie.
Vezi otita medie la adulți și disfuncția trompei lui Eustachio.
Timpanul perforat
Timpanul are un rol important în transmiterea sunetului.
O perforație poate determina:
- hipoacuzie;
- secreții;
- tinitus;
- uneori durere în momentul producerii leziunii.
Dimensiunea și localizarea perforației, precum și starea urechii medii influențează efectul asupra auzului.
Vezi timpanul perforat: simptome, cauze și tratament.
Ce este otoscleroza
Otoscleroza este o afecțiune în care remodelarea anormală a osului din regiunea urechii poate limita mobilitatea unuia dintre oscioarele implicate în transmiterea sunetului.
Poate produce o hipoacuzie progresivă, deseori fără durere.
Diagnosticul necesită evaluare audiologică și ORL.
Nu orice hipoacuzie de transmisie la un adult este produsă de cerumen sau lichid.
Hipoacuzia neurosenzorială
În hipoacuzia neurosenzorială este afectat:
- cohleea din urechea internă;
- celulele senzoriale;
- nervul auditiv;
- sau alte componente ale sistemului auditiv.
Printre cauzele frecvente se află:
- înaintarea în vârstă;
- expunerea la zgomot;
- anumite boli ale urechii interne;
- medicamente cu potențial ototoxic;
- factori genetici;
- anumite infecții;
- traumatisme.
Unele forme sunt permanente.
În aceste situații tratamentul poate urmări recuperarea funcției de comunicare prin:
- aparate auditive;
- dispozitive asistive;
- în anumite cazuri, implant cohlear;
- strategii de reabilitare auditivă.
Pierderea auzului asociată vârstei
Hipoacuzia legată de vârstă este numită presbiacuzie.
Apare de obicei:
- gradual;
- la ambele urechi;
- relativ simetric.
Inițial pot fi afectate mai ales frecvențele înalte.
Pacientul poate observa că:
- vocile feminine sau ale copiilor sunt mai greu de înțeles;
- pierde anumite consoane;
- conversațiile sunt dificile în zgomot;
- televizorul trebuie dat mai tare;
- telefonul este mai greu de înțeles.
Pentru că progresia este lentă, pacientul se poate adapta și poate subestima severitatea problemei.
Pierderea auditivă legată de vârstă este foarte frecventă și nu trebuie privită pur și simplu ca un inconvenient inevitabil pentru care „nu se poate face nimic”.
Există soluții de reabilitare auditivă.
Hipoacuzia produsă de zgomot
Expunerea la zgomot puternic poate afecta celulele senzoriale ale urechii interne.
Poate fi:
Expunere repetată
De exemplu:
- utilaje industriale;
- muzică la volum ridicat;
- cluburi și concerte;
- căști folosite foarte tare;
- activități profesionale zgomotoase.
Pierderea auzului poate progresa lent.
Zgomot extrem brusc
O explozie sau o armă de foc poate produce afectare imediată.
Pot apărea:
- hipoacuzie;
- tinitus;
- traumatisme ale timpanului;
- alte leziuni ale urechii.
Afectarea produsă de zgomot poate fi permanentă. Prevenția este mult mai eficientă decât încercarea de recuperare după distrugerea celulelor senzoriale.
Cum protejezi auzul de zgomot
În mediile zgomotoase:
- redu intensitatea sunetului când este posibil;
- limitează durata expunerii;
- îndepărtează-te de sursă;
- utilizează protecție auditivă adecvată;
- respectă măsurile de protecție la locul de muncă;
- evită volumul excesiv în căști.
Tinitusul după expunerea la zgomot este un avertisment că sistemul auditiv a fost solicitat.
Vezi și tinitus – țiuit în urechi: cauze și investigații.
Medicamentele pot afecta auzul
Există medicamente cu potențial ototoxic.
În anumite condiții pot afecta urechea internă și pot produce:
- hipoacuzie;
- tinitus;
- uneori simptome vestibulare.
Riscul diferă în funcție de:
- medicament;
- doză;
- durata tratamentului;
- funcția renală;
- combinațiile medicamentoase;
- susceptibilitatea individuală.
Dacă observi modificări ale auzului în timpul unui tratament, spune medicului.
Nu întrerupe singur un tratament esențial doar pentru că ai citit că poate avea efecte ototoxice.
Trebuie evaluat raportul dintre riscuri și beneficiile tratamentului.
Boala Ménière și fluctuația auzului
În boala Ménière pot apărea împreună:
- episoade de vertij;
- tinitus;
- presiune auriculară;
- hipoacuzie care poate fluctua.
Această combinație este diferită de presbiacuzia lent progresivă.
Vezi articolul despre boala Ménière: simptome, diagnostic și tratament.
Hipoacuzia unilaterală
O diferență persistentă de auz între cele două urechi merită evaluată.
Poate avea cauze simple, precum:
- cerumen doar la o ureche;
- lichid unilateral în urechea medie;
- o problemă a timpanului.
Dar poate exista și o hipoacuzie neurosenzorială asimetrică.
De aceea, după examinarea urechii este importantă audiograma.
Dacă aceasta confirmă o diferență relevantă între cele două urechi, medicul poate recomanda evaluări suplimentare.
Hipoacuzia asimetrică și schwannomul vestibular
O cauză rară de hipoacuzie neurosenzorială unilaterală sau asimetrică este schwannomul vestibular, cunoscut și sub denumirea de neurinom acustic.
Este o tumoră de obicei benignă care se dezvoltă din structurile asociate nervului vestibular.
Poate produce:
- hipoacuzie asimetrică;
- tinitus unilateral;
- uneori dezechilibru.
Este important să păstrăm proporțiile:
majoritatea persoanelor cu o diferență de auz între urechi nu au schwannom vestibular.
Dar un anumit grad de asimetrie audiometrică poate determina medicul să recomande un RMN pentru excluderea unor cauze retrocohleare.
Când poate fi necesar RMN
RMN-ul nu este investigația de rutină pentru orice persoană care aude mai slab.
Poate fi luat în calcul dacă există:
- hipoacuzie neurosenzorială asimetrică;
- semne neurologice;
- tinitus unilateral persistent;
- alte elemente care ridică suspiciunea unei leziuni pe traseul nervului auditiv.
Indicația se stabilește după evaluarea clinică și audiologică, nu doar după impresia pacientului că o ureche „pare puțin mai slabă”.
Hipoacuzia fluctuantă
Dacă auzul:
- scade;
- apoi se îmbunătățește;
- apoi se modifică din nou;
fără să existe doar episoade obișnuite de răceală sau congestie, situația trebuie evaluată.
Hipoacuzia fluctuantă poate apărea în anumite boli ale urechii interne și nu trebuie tratată luni întregi doar ca „ureche înfundată”.
Pierderea bruscă a auzului este altă situație
Acest articol este concentrat în principal pe hipoacuzia persistentă sau progresivă.
Pierderea instalată brusc are alt nivel de urgență.
Dacă auzul s-a redus într-o ureche sau în ambele în maximum aproximativ trei zile, iar cauza nu este evidentă la nivelul canalului sau urechii medii, este necesară evaluare medicală rapidă.
Mai ales dacă fenomenul s-a produs în ultimele 30 de zile, ghidurile recomandă evaluare specialistă foarte rapidă.
Vezi articolul dedicat pierderii bruște a auzului și de ce este o urgență ORL.
Nu presupune că este:
- un dop de cerumen;
- o răceală;
- presiune;
- „o ureche care o să se desfunde”.
Și pierderea rapid progresivă necesită atenție
Nu numai pierderea produsă în câteva ore este importantă.
Dacă auzul se deteriorează evident într-un interval de câteva zile până la câteva săptămâni, este diferit de hipoacuzia lentă, instalată în ani.
O agravare rapidă necesită evaluare ORL/audiologică urgentă pentru stabilirea cauzei.
Hipoacuzie și tinitus
Tinitusul este foarte frecvent asociat cu hipoacuzia.
Poate fi:
- bilateral;
- unilateral;
- continuu;
- intermitent.
Dacă există tinitus, evaluarea auzului este importantă tocmai pentru că o pierdere auditivă poate fi prezentă chiar dacă pacientul nu o observase.
Vezi articolul dedicat tinitusului.
Hipoacuzie și vertij
Asocierea cu vertijul schimbă diagnosticul diferențial.
Poate exista o boală a urechii interne, dar un vertij sever nou apărut trebuie evaluat în contextul întregului tablou.
Dacă apar și:
- simptome neurologice;
- slăbiciune;
- amorțeală;
- tulburări de vorbire;
- vedere dublă;
- dificultate severă de coordonare;
trebuie exclusă o cauză neurologică acută.
Vezi amețeală sau vertij: când cauza poate fi ORL.
Cum se evaluează o persoană care aude mai slab
Evaluarea începe cu istoricul problemei.
Medicul poate întreba:
- când ai observat prima dată scăderea auzului;
- dacă a apărut brusc sau lent;
- dacă este afectată una sau ambele urechi;
- dacă problema este stabilă sau se agravează;
- dacă auzul fluctuează;
- dacă există tinitus;
- dacă există vertij;
- dacă ai durere;
- dacă ai secreții;
- dacă ai avut otite;
- dacă ai fost expus la zgomot;
- ce medicamente folosești;
- dacă există antecedente familiale de hipoacuzie.
Această anamneză este importantă pentru alegerea testelor.
Examinarea urechii
Înainte de a presupune că există o problemă a urechii interne, trebuie examinate:
- canalul auditiv;
- cerumenul;
- timpanul;
- semnele unei inflamații;
- eventualele secreții.
Un dop de cerumen poate explica complet simptomele.
La fel, o problemă a urechii medii poate produce o hipoacuzie de transmisie.
Abia după această etapă interpretăm corect testele auditive.
Audiograma: investigația centrală
Audiograma tonală este una dintre cele mai importante investigații pentru o persoană care aude mai slab.
Ea măsoară pragurile auditive la diferite:
- frecvențe;
- intensități.
Testul poate arăta:
- dacă există hipoacuzie;
- gradul acesteia;
- ce frecvențe sunt afectate;
- dacă cele două urechi sunt similare;
- dacă există un tipar compatibil cu hipoacuzie de transmisie sau neurosenzorială.
Pentru explicația completă vezi audiograma: când se recomandă și ce arată.
Audiometria tonală aeriană și osoasă
Sunetul poate fi testat în două moduri principale.
Conducerea aeriană
Sunetul ajunge prin căști și parcurge:
- canalul auditiv;
- timpanul;
- urechea medie;
- urechea internă.
Conducerea osoasă
Un vibrator plasat pe os transmite sunetul către urechea internă ocolind în mare parte urechea externă și medie.
Comparația dintre cele două ajută la diferențierea dintre:
- hipoacuzia de transmisie;
- hipoacuzia neurosenzorială;
- hipoacuzia mixtă.
Audiograma nu înseamnă doar „aud sau nu aud”
Rezultatul trebuie interpretat în contextul pacientului.
Contează:
- severitatea;
- configurația curbei;
- diferența între urechi;
- conducerea aeriană și osoasă;
- simptomele asociate;
- în anumite situații, testarea înțelegerii vorbirii.
Două persoane cu praguri aparent similare pot avea dificultăți de comunicare foarte diferite.
De aceea, evaluarea trebuie să țină cont și de impactul funcțional.
Timpanometria
Timpanometria evaluează funcționarea urechii medii.
Poate aduce informații despre:
- mobilitatea timpanului;
- presiunea din urechea medie;
- existența unei efuziuni;
- anumite probleme ale trompei lui Eustachio.
Este utilă în special când este suspectată o componentă de transmisie.
Vezi timpanograma: când se recomandă și ce arată.
Sunt necesare analize de sânge?
Nu există un set universal de analize pentru orice hipoacuzie.
În majoritatea formelor lent progresive, diagnosticul nu începe cu un „pachet de analize”.
Testele de laborator pot fi solicitate dacă istoricul și examinarea sugerează:
- o cauză metabolică;
- inflamatorie;
- infecțioasă;
- autoimună;
- o altă boală sistemică.
Investigațiile trebuie orientate de o ipoteză clinică.
Este necesar CT?
Nu pentru orice pierdere a auzului.
CT-ul este util mai ales pentru anumite probleme:
- osoase;
- ale urechii medii;
- ale osului temporal;
- anatomice.
Pentru suspiciunea unor probleme ale nervului auditiv sau a conductelor auditive interne, RMN-ul poate fi mai relevant.
Alegerea dintre CT și RMN depinde de tipul hipoacuziei și de întrebarea diagnostică.
Se poate recupera auzul?
Depinde complet de cauză.
Cerumen
Îndepărtarea dopului poate restabili auzul dacă acesta era singurul obstacol.
Lichid în urechea medie
Auzul se poate ameliora după rezolvarea problemei.
Perforație a timpanului
Unele perforații se vindecă spontan, iar altele necesită tratament.
Hipoacuzie neurosenzorială permanentă
Celulele senzoriale distruse nu sunt, în general, regenerate prin medicamentele disponibile în practica clinică curentă.
În acest caz obiectivul este reabilitarea auzului și comunicării.
Aparatele auditive
Aparatul auditiv amplifică și procesează sunetele astfel încât persoana să le poată percepe mai eficient.
Este util în multe forme de hipoacuzie neurosenzorială.
Nu înseamnă simplu „dă totul mai tare”.
Dispozitivele moderne pot fi adaptate în funcție de:
- audiogramă;
- severitatea pierderii;
- mediile în care pacientul comunică;
- nevoile individuale.
Aparatul potrivit pentru o persoană cu pierdere ușoară bilaterală poate fi complet diferit de cel necesar într-o hipoacuzie severă.
Trebuie să aștepți până „nu mai auzi aproape deloc”?
Nu.
Hipoacuzia care afectează comunicarea poate fi evaluată și tratată înainte de a deveni severă.
Amânarea poate duce la:
- dificultăți tot mai mari de comunicare;
- retragere din conversații;
- oboseală crescută pentru a înțelege vorbirea;
- impact social și profesional.
Hipoacuzia a fost asociată în studii și cu izolare socială, căderi, depresie și declin cognitiv, fără ca aceste asocieri să însemne că pierderea auzului este singura cauză a acestor probleme.
De ce unele persoane spun că aparatul auditiv „nu ajută”
Pot exista mai multe motive:
- dispozitivul nu este potrivit pentru tipul pierderii;
- reglajul nu este optim;
- pierderea este mai severă decât poate compensa aparatul;
- pacientul nu a avut suficient timp pentru adaptare;
- există probleme suplimentare de procesare sau discriminare a vorbirii.
Un aparat auditiv nu reproduce exact auzul normal.
Adaptarea și reglajele succesive pot conta mult.
Implantul cohlear
Pentru anumite persoane cu hipoacuzie neurosenzorială severă sau profundă, la care aparatele auditive nu oferă suficient beneficiu, poate fi luat în calcul implantul cohlear.
Acesta funcționează diferit de aparatul auditiv.
Nu doar amplifică sunetul, ci stimulează electric nervul auditiv printr-un dispozitiv implantat.
Indicația necesită o evaluare specializată complexă.
Nu este o alternativă obișnuită pentru hipoacuzia ușoară sau moderată.
Alte dispozitive care pot ajuta
În funcție de nevoi pot exista:
- sisteme pentru televizor;
- dispozitive pentru telefon;
- microfoane externe;
- sisteme de alertare;
- subtitrări;
- tehnologii integrate în smartphone.
Reabilitarea auditivă înseamnă mai mult decât simpla prescriere a unui aparat.
Strategii de comunicare
Câteva schimbări simple pot ajuta mult.
Vorbește față în față
Expresiile faciale și mișcarea buzelor completează informația auditivă.
Redu zgomotul de fond
Televizorul sau muzica pot face conversația mult mai dificilă.
Apropie-te de interlocutor
Distanța reduce claritatea sunetului.
Cere reformularea
Uneori este mai util ca persoana să spună propoziția într-un alt mod decât să repete aceleași cuvinte mai tare.
Alege poziția potrivită
În restaurant, o masă într-o zonă mai liniștită poate schimba radical capacitatea de a urmări conversația.
Hipoacuzia la locul de muncă
O pierdere de auz poate afecta:
- ședințele;
- conversațiile telefonice;
- înțelegerea instrucțiunilor;
- activitatea în medii cu zgomot;
- siguranța în anumite profesii.
Dacă există expunere profesională la zgomot, este importantă și prevenția agravării.
Protecția auditivă trebuie aleasă astfel încât să reducă expunerea periculoasă fără a compromite inutil comunicarea și siguranța.
Hipoacuzia și condusul
Majoritatea persoanelor cu hipoacuzie pot conduce.
Dar este important să compenseze prin:
- atenție vizuală;
- utilizarea corectă a oglinzilor;
- dispozitive auditive atunci când sunt indicate;
- respectarea eventualelor cerințe medicale aplicabile situației personale.
Problema devine mai complexă dacă hipoacuzia este asociată cu vertij sau alte tulburări care afectează siguranța.
Când trebuie să mergi la ORL
Evaluarea este justificată dacă:
- simți că auzul s-a redus;
- familia observă că nu auzi bine;
- există diferență între cele două urechi;
- tinitusul este persistent;
- există episoade repetate de ureche înfundată;
- auzul fluctuează;
- există secreții sau durere;
- problema afectează comunicarea;
- hipoacuzia se agravează.
Nu este nevoie să aștepți până când pierderea devine severă.
Când evaluarea trebuie făcută mai repede
O atenție specială este necesară dacă:
- pierderea este unilaterală sau asimetrică;
- se agravează rapid în câteva zile sau săptămâni;
- fluctuează fără legătură cu o răceală;
- există tinitus unilateral persistent;
- există vertij;
- apar simptome neurologice;
- există lichid persistent într-o singură ureche la adult.
Aceste situații nu înseamnă automat existența unei boli grave, dar necesită un diagnostic mai precis.
Când este o urgență
Dacă auzul s-a redus brusc, în maximum câteva zile, problema nu trebuie tratată ca o hipoacuzie obișnuită.
Mai ales dacă schimbarea s-a produs recent, este necesară evaluare specialistă rapidă.
Dacă hipoacuzia unilaterală apare împreună cu:
- asimetrie facială;
- amorțeală;
- slăbiciune;
- tulburări de vorbire;
- alte simptome neurologice acute;
este necesară evaluare imediată, inclusiv pentru excluderea unei cauze neurologice.
Pentru pierderea bruscă vezi ghidul dedicat.
Consultația ORL prin CAS la Prevencia
Scăderea persistentă a auzului poate fi evaluată în cadrul consultației ORL la Prevencia, inclusiv prin CAS pentru pacienții care îndeplinesc condițiile de acces.
Medicul poate evalua:
- canalul auditiv;
- existența unui dop de cerumen;
- timpanul;
- urechea medie;
- simptomele asociate;
- necesitatea unei audiograme sau a altor investigații.
Dacă ai efectuat anterior:
- audiograme;
- timpanograme;
- CT;
- RMN;
- alte consultații ORL;
este util să aduci rezultatele.
Informațiile actualizate despre medicii și serviciile ORL sunt disponibile pe pagina ORL prin CAS.
Pentru regulile administrative vezi ghidul despre biletul de trimitere la ORL.
O pierdere bruscă a auzului nu trebuie însă să aștepte circuitul unei consultații ambulatorii programate.
Întrebări frecvente
Ce este hipoacuzia?
Hipoacuzia înseamnă scăderea capacității de a auzi. Poate fi de transmisie, neurosenzorială sau mixtă.
De ce aud, dar nu înțeleg ce spun oamenii?
Anumite forme de hipoacuzie afectează mai ales frecvențele importante pentru claritatea vorbirii. Problema poate fi mai evidentă în zgomot.
Cum aflu cât de bine aud?
Audiograma măsoară pragul auditiv la diferite frecvențe și ajută la stabilirea tipului și severității pierderii.
Un dop de cerumen poate provoca hipoacuzie?
Da. Este o cauză de hipoacuzie de transmisie și auzul se poate recupera după îndepărtarea corectă a dopului.
Pierderea auzului cu vârsta este normală?
Este foarte frecventă, dar nu înseamnă că trebuie ignorată. Dacă afectează comunicarea există opțiuni de reabilitare auditivă.
Zgomotul poate produce pierdere permanentă a auzului?
Da. Expunerea repetată sau un zgomot foarte intens pot afecta permanent urechea internă.
Tinitusul înseamnă că îmi pierd auzul?
Nu neapărat, dar cele două sunt frecvent asociate. Din acest motiv este utilă evaluarea audiologică.
Hipoacuzia unilaterală trebuie investigată?
Da. Mai ales dacă este persistentă și nu poate fi explicată prin cerumen, otită sau altă cauză evidentă.
Trebuie să fac RMN dacă aud mai slab cu o ureche?
Nu automat. Audiograma este de obicei primul pas. Dacă aceasta confirmă o hipoacuzie neurosenzorială asimetrică relevantă sau există alte semne, medicul poate recomanda RMN.
Există medicamente care refac auzul pierdut treptat?
Nu există un medicament care să regenereze în mod obișnuit celulele senzoriale pierdute în formele cronice de hipoacuzie neurosenzorială. Tratamentul depinde de cauză, iar pentru pierderea permanentă se folosesc soluții de reabilitare auditivă.
Când am nevoie de aparat auditiv?
Când hipoacuzia este permanentă și afectează comunicarea, evaluarea audiologică poate stabili dacă un aparat auditiv ar aduce beneficii.
Aparatul auditiv agravează auzul?
Un dispozitiv potrivit și reglat corespunzător nu este destinat să deterioreze auzul. Trebuie adaptat la nivelul pierderii auditive și nevoile utilizatorului.
Când pierderea auzului este urgentă?
Când apare brusc, se agravează rapid sau este asociată cu anumite simptome neurologice. O pierdere instalată în maximum câteva zile necesită evaluare rapidă.
Ideea principală
Hipoacuzia este un simptom cu multe cauze și primul pas este să stabilim ce tip de pierdere auditivă există.
Poate fi:
- de transmisie, printr-o problemă a canalului, timpanului sau urechii medii;
- neurosenzorială, prin afectarea urechii interne sau a nervului auditiv;
- mixtă, prin asocierea celor două.
Examinarea urechii și audiograma sunt elementele centrale ale evaluării.
Un dop de cerumen sau lichidul din urechea medie pot produce forme reversibile. Hipoacuzia produsă de vârstă sau zgomot este frecvent neurosenzorială și poate necesita reabilitare auditivă.
Nu orice hipoacuzie necesită CT sau RMN. Imagistica este selectată în funcție de tiparul audiogramei și simptome.
Două situații merită însă atenție specială:
- hipoacuzia unilaterală/asimetrică persistentă, care necesită evaluare;
- pierderea bruscă a auzului, care necesită evaluare medicală rapidă și are propriul traseu de urgență.
Pentru evaluarea auzului vezi audiograma: când se recomandă și ce arată.
Pentru tinitus vezi tinitus – țiuit în urechi.
Pentru situația urgentă vezi pierderea bruscă a auzului.
Pentru funcția urechii medii vezi timpanograma.
Pentru întregul traseu vezi Când mergi la ORL?.
Surse medicale consultate
- NICE — Hearing loss in adults: assessment and management, NG98
- National Institute on Deafness and Other Communication Disorders — Adult Hearing Health Care
- National Institute on Deafness and Other Communication Disorders — Age-Related Hearing Loss
- National Institute on Deafness and Other Communication Disorders — Noise-Induced Hearing Loss
- National Institute on Deafness and Other Communication Disorders — Hearing Aids
Scris de
Medic primar ORL
