Anxietate socială sau timiditate? Cum recunoști diferența

O persoană timidă poate avea emoții când întâlnește oameni noi, poate vorbi mai puțin într-un grup și poate avea nevoie de timp pentru a se simți confortabil.

Acest lucru nu înseamnă automat că are o tulburare psihică.

Anxietatea socială devine o posibilitate atunci când frica de a fi observat, judecat, criticat sau umilit este atât de intensă încât persoana evită conversații, întâlniri, interviuri, prezentări, cumpărături ori alte activități importante.

Poate refuza un loc de muncă, poate evita să ceară ajutor, poate renunța la studii sau poate consuma alcool înaintea unei întâlniri doar pentru a putea participa.

Diferența nu este dată de faptul că persoana este mai tăcută decât ceilalți.

Contează:

cât de intensă este frica;
cât timp persistă;
ce situații sunt evitate;
câtă suferință produce;
cum afectează munca, studiile și relațiile;
ce metode folosește persoana pentru a ascunde anxietatea;
dacă viața este organizată în jurul evitării.

Anxietatea socială este tratabilă.

Ce este timiditatea?

Timiditatea este o trăsătură care poate produce disconfort sau reținere în situații sociale noi.

O persoană timidă poate:

vorbi mai puțin la început;
avea emoții când cunoaște oameni;
prefera grupurile mici;
evita să fie în centrul atenției;
avea nevoie de timp înainte de a participa;
simți ușoară jenă la un interviu sau la o prezentare.

Timiditatea nu produce obligatoriu suferință importantă.

Persoana poate avea emoții, dar:

participă;
se adaptează;
poate forma relații;
poate vorbi când este necesar;
nu renunță constant la oportunități;
disconfortul se reduce după familiarizare.

Timiditatea poate exista fără anxietate socială, iar o persoană sociabilă poate avea anxietate în anumite situații de performanță.

Ce este introversia?

Introversia descrie mai ales o preferință pentru:

grupuri mai mici;
conversații profunde;
perioade de liniște;
mai puțină stimulare socială;
recuperare după interacțiuni intense.

Un introvertit poate:

vorbi fără teamă în public;
avea relații apropiate;
negocia;
conduce echipe;
participa la întâlniri;
prefera pur și simplu mai puține activități sociale.

Introversia nu este o boală și nu necesită tratament.

Diferența esențială este că persoana introvertită spune adesea:

„Pot participa, dar prefer să nu o fac prea des.”

Persoana cu anxietate socială poate spune:

„Aș vrea să particip, dar mă tem atât de mult încât nu pot.”

Ce este tulburarea de anxietate socială?

Tulburarea de anxietate socială, numită și fobie socială, implică o frică persistentă de situații în care persoana poate fi:

observată;
evaluată;
criticată;
respinsă;
pusă într-o situație jenantă;
percepută drept incompetentă sau neinteresantă.

Frica poate apărea înainte, în timpul și după interacțiune.

Persoana poate anticipa o întâlnire timp de zile sau săptămâni, poate suporta situația cu anxietate intensă sau o poate evita complet.

Pentru un diagnostic, simptomele trebuie evaluate profesional. Nu orice emoție socială și nu orice perioadă dificilă reprezintă o tulburare.

Anxietate socială sau timiditate: diferențe orientative

Caracteristică	Mai compatibilă cu timiditatea	Mai compatibilă cu anxietatea socială
Intensitatea fricii	Ușoară sau moderată	Intensă și greu de controlat
Adaptarea	Disconfortul scade pe măsură ce persoana se familiarizează	Anxietatea poate rămâne ridicată sau se poate accentua
Evitarea	Ocazională	Frecventă și extinsă
Impactul	Redus	Afectează munca, studiile, relațiile sau sănătatea
Anticiparea	Emoții înaintea unei situații importante	Îngrijorare zile sau săptămâni înainte
După eveniment	Persoana merge mai departe	Analizează repetat ce a spus și ce au crezut ceilalți
Oportunități	Participă chiar dacă are emoții	Poate refuza promovări, interviuri, întâlniri ori consultații
Suferință	Limitată	Semnificativă
Nevoia de tratament	Nu neapărat	Poate necesita psihoterapie și uneori medicație

Tabelul nu stabilește diagnosticul.

Există forme intermediare, iar impactul trebuie analizat în contextul persoanei.

De ce anume se teme persoana?

Temerile pot include:

să nu roșească;
să nu transpire;
să nu tremure;
să nu i se blocheze vocea;
să nu uite ce voia să spună;
să nu pară plictisitoare;
să nu fie considerată incompetentă;
să nu fie respinsă;
să nu spună ceva nepotrivit;
să nu fie observată în timp ce mănâncă;
să nu fie privită când scrie sau lucrează;
să nu aibă un atac de panică în fața celorlalți.

Problema centrală nu este întotdeauna situația în sine, ci semnificația atribuită acesteia:

„Dacă mă înroșesc, toată lumea va vedea că sunt slab.”

„Dacă fac o pauză, vor crede că sunt incompetent.”

„Dacă nu spun ceva interesant, mă vor respinge.”

În ce situații poate apărea?

Anxietatea socială poate afecta:

conversațiile cu persoane necunoscute;
întâlnirile romantice;
interviurile;
prezentările;
ședințele;
conversațiile telefonice;
apelurile video;
cumpărăturile;
mersul la restaurant;
mesele cu alte persoane;
utilizarea unei toalete publice;
semnarea unui document când cineva privește;
cererea unei informații;
întrebările la curs;
exprimarea unei opinii;
discuțiile cu persoane percepute ca având autoritate;
petrecerile;
consultațiile medicale.

Unele persoane se tem de aproape toate interacțiunile.

Altele au anxietate predominant în situații de performanță, cum ar fi vorbitul în public, audițiile sau prezentările profesionale.

Care sunt simptomele fizice?

Pot apărea:

roșeața feței;
transpirații;
tremur;
palpitații;
senzație de căldură;
gură uscată;
greață;
disconfort abdominal;
amețeală;
tensiune musculară;
respirație rapidă;
voce tremurată;
senzația că mintea s-a golit;
nevoia de a merge la toaletă.

Persoana se poate teme mai mult de faptul că ceilalți vor observa simptomele decât de simptomele propriu-zise.

Citește articolul despre simptomele fizice ale anxietății.

Simptomele fizice noi, severe sau neobișnuite trebuie evaluate medical. Nu orice palpitație, amețeală ori tremor este provocat de anxietate.

Ce gânduri pot apărea?

Înaintea situației:

„Mă voi face de râs.”
„Nu voi ști ce să spun.”
„Toți își vor da seama că sunt anxios.”
„Nu sunt suficient de interesant.”
„Sigur mă vor respinge.”

În timpul situației:

„Mă înroșesc.”
„Vocea mea sună ciudat.”
„Trebuie să mă controlez.”
„Nu mai pot gândi.”
„Vreau să plec.”

După situație:

„Am vorbit prea mult.”
„Am fost penibil.”
„De ce am spus acel lucru?”
„Sigur au râs de mine.”
„Nu voi mai merge niciodată.”

Această analiză repetată de după eveniment poate selecta numai momentele percepute drept greșeli și poate ignora informațiile neutre sau pozitive.

Ce sunt comportamentele de siguranță?

Comportamentele de siguranță sunt lucruri pe care persoana le face pentru a preveni o presupusă catastrofă socială.

Exemple:

repetă fiecare propoziție în minte;
vorbește foarte puțin;
evită contactul vizual;
ține mâinile ascunse pentru a nu se vedea tremurul;
poartă haine care ascund transpirația;
stă aproape de ieșire;
verifică telefonul pentru a evita conversația;
merge numai însoțită;
consumă alcool înaintea evenimentului;
pregătește excesiv fiecare răspuns;
vorbește repede pentru a termina;
nu exprimă opinii;
pune numai întrebări, fără să spună nimic despre sine.

Aceste comportamente pot părea utile pe moment.

Pe termen lung, persoana poate concluziona:

„Am supraviețuit numai pentru că mi-am ascuns mâinile.”

Astfel, nu descoperă dacă situația ar fi fost suportabilă și fără strategia de protecție.

De ce evitarea menține anxietatea?

Când persoana evită o prezentare, anxietatea scade imediat.

Creierul învață:

„Am scăpat pentru că situația era periculoasă.”

Data următoare, frica poate fi și mai intensă.

Evitarea repetată reduce posibilitatea de a afla că:

anxietatea poate scădea;
ceilalți observă mai puțin decât crede persoana;
o greșeală nu produce neapărat respingere;
o conversație nu trebuie să fie perfectă;
persoana poate funcționa chiar dacă are emoții.

Tratamentul nu urmărește eliminarea completă a oricărei emoții, ci capacitatea de a participa chiar dacă există un anumit nivel de anxietate.

De ce mă gândesc zile întregi la o conversație?

Această analiză este numită uneori procesare post-eveniment.

Persoana poate:

relua fiecare replică;
căuta semne de respingere;
analiza expresiile celorlalți;
compara ce a spus cu o versiune ideală;
imagina cum a fost văzută;
interpreta tăcerile drept critică.

Memoria evenimentului poate deveni treptat mai negativă decât experiența propriu-zisă.

În terapie, persoana învață să observe acest proces și să îl înlocuiască cu o evaluare mai echilibrată, bazată pe dovezi.

Poți avea anxietate socială și să pari sociabil?

Da.

Unele persoane:

vorbesc mult pentru a evita tăcerile;
fac glume permanent;
pregătesc atent fiecare interacțiune;
consumă alcool;
joacă un rol foarte energic;
ajung acasă complet epuizate;
analizează ulterior fiecare detaliu.

Aspectul exterior nu arată întotdeauna nivelul suferinței.

O persoană poate avea succes profesional și totuși să trăiască fiecare ședință cu anxietate intensă.

Este frica de a vorbi în public același lucru?

Poate fi o formă limitată a anxietății sociale, dar emoțiile înaintea unei prezentări sunt foarte frecvente.

Devine o posibilă tulburare când:

frica este intensă și persistentă;
persoana refuză sistematic prezentări;
renunță la promovări;
evită studiile ori profesiile dorite;
are atacuri de panică;
consumă substanțe pentru a putea vorbi;
suferința este disproporționată.

Nu este necesar ca persoana să se teamă de toate interacțiunile sociale.

Anxietate socială sau agorafobie?

În anxietatea socială, teama centrală este:

„Ce vor crede ceilalți despre mine?”

În agorafobie, teama centrală poate fi:

„Nu voi putea pleca sau nu voi primi ajutor dacă mi se face rău.”

Ambele pot duce la evitarea:

transportului;
magazinelor;
restaurantelor;
mulțimilor;
ieșirilor singur.

Uneori coexistă.

Citește articolul Mi-e frică să ies din casă: agorafobie.

Anxietate socială sau anxietate generalizată?

În anxietatea socială, preocuparea este legată mai ales de:

judecată;
rușine;
respingere;
performanță;
imaginea în fața celorlalți.

În anxietatea generalizată, grijile pot privi:

sănătatea;
banii;
familia;
munca;
accidentele;
viitorul;
numeroase alte domenii.

Cele două tulburări pot exista simultan.

Citește articolul despre anxietatea generalizată.

Anxietate socială sau atac de panică?

Atacul de panică este un episod intens de teamă cu simptome fizice rapide.

În anxietatea socială poate apărea un atac de panică înaintea sau în timpul unei situații în care persoana se simte evaluată.

Persoana se poate teme:

că va leșina în fața altora;
că tremurul va fi observat;
că va pierde controlul;
că ceilalți vor considera episodul ridicol.

Citește:

Anxietate socială sau depresie?

Depresia poate produce:

retragere;
lipsă de energie;
scăderea interesului;
sentimentul de inutilitate;
dificultatea de a răspunde mesajelor;
evitarea întâlnirilor.

În anxietatea socială, persoana poate dori contactul, dar se teme de evaluare.

Întrebarea utilă este:

„Evit pentru că nu mai simt interes și energie sau pentru că mă tem de ce vor crede ceilalți?”

Depresia și anxietatea socială pot coexista. Izolarea prelungită, oportunitățile pierdute și autocritica pot contribui la depresie.

Citește articolul despre depresie.

Anxietate socială sau autism?

Autismul poate implica:

dificultăți de înțelegere a unor reguli sociale;
particularități de comunicare;
nevoia de predictibilitate;
sensibilități senzoriale;
interese specifice;
un profil prezent încă din dezvoltarea timpurie.

În anxietatea socială, persoana poate înțelege regulile conversației, dar teama de evaluare o împiedică să participe.

Cele două pot exista simultan.

Diagnosticul nu se stabilește printr-un chestionar online și necesită istoricul dezvoltării și evaluare adecvată.

Anxietate socială sau lipsa abilităților sociale?

Unele persoane nu au avut multe ocazii să practice:

inițierea unei conversații;
exprimarea unei opinii;
negocierea;
stabilirea limitelor;
vorbitul în public.

Lipsa de experiență poate produce nesiguranță.

În anxietatea socială, problema centrală este frecvent frica disproporționată de evaluare, chiar dacă persoana are în realitate suficiente abilități.

Uneori tratamentul include și exerciții practice de comunicare, dar simplul curs de public speaking nu tratează întotdeauna mecanismul anxietății.

Anxietate socială sau paranoia?

Persoana cu anxietate socială poate spune:

„Mi-e teamă că ceilalți vor crede că sunt incompetent.”

De regulă, recunoaște că aceasta este o teamă și poate admite că nu știe ce cred ceilalți.

În paranoia sau psihoză, persoana poate avea certitudinea că:

este urmărită;
colegii complotează;
conversațiile ascund mesaje;
ceilalți încearcă să îi facă rău.

Dacă apar convingeri fixe, halucinații sau pierderea contactului cu realitatea, este necesară evaluare psihiatrică promptă.

Citește articolul despre suspiciozitate și paranoia.

Pot exista cauze fizice care agravează simptomele?

Da.

Tremurul, transpirația, palpitațiile și agitația pot fi influențate de:

cofeină;
energizante;
nicotină;
unele medicamente;
probleme tiroidiene;
hipoglicemie;
tulburări cardiace;
consum de substanțe;
sevraj;
alte probleme medicale.

Evaluarea este importantă dacă simptomele:

sunt noi;
apar și în afara situațiilor sociale;
sunt severe;
se asociază cu leșin;
se asociază cu durere toracică;
au început după un medicament.

Alcoolul ajută?

Alcoolul poate reduce temporar autocontrolul și anxietatea percepută, dar nu tratează tulburarea.

Persoana poate ajunge să creadă:

„Nu pot vorbi cu oamenii fără să beau.”

În timp pot apărea:

creșterea cantității;
consum înaintea fiecărui eveniment;
comportamente regretate;
agravarea anxietății după consum;
depresie;
toleranță;
dependență;
sevraj.

Consumul nu trebuie ascuns la consultație. El poate fi o încercare de automedicație și trebuie abordat în planul terapeutic.

Nu opri brusc alcoolul acasă dacă există consum zilnic important și semne de dependență, deoarece sevrajul poate fi periculos.

Anxioliticele sunt o soluție?

Unele persoane folosesc benzodiazepine înaintea unui eveniment social.

Ele pot produce:

sedare;
încetinirea reacțiilor;
probleme de memorie;
toleranță;
dependență;
sevraj;
interacțiuni periculoase cu alcoolul.

Nu reprezintă tratamentul de rutină al anxietății sociale și nu trebuie utilizate după sfatul prietenilor ori din rețete vechi.

Citește articolul Anxioliticele dau dependență?.

Cum se stabilește diagnosticul?

Evaluarea urmărește:

situațiile temute;
situațiile evitate;
gândurile înaintea interacțiunilor;
simptomele fizice;
comportamentele de siguranță;
analiza de după eveniment;
durata;
impactul profesional;
impactul asupra relațiilor;
depresia;
atacurile de panică;
consumul de alcool;
medicamentele;
istoricul dezvoltării;
alte posibile diagnostice.

Pot fi utilizate chestionare precum:

SPIN;
Mini-SPIN;
Liebowitz Social Anxiety Scale.

Aceste instrumente pot orienta evaluarea și monitoriza evoluția, dar nu pun singure diagnosticul.

Trebuie să dureze șase luni?

În clasificările diagnostice, persistența de cel puțin aproximativ șase luni ajută la diferențierea unei tulburări de o reacție temporară.

Totuși, nu trebuie să aștepți șase luni pentru a cere ajutor dacă:

evitarea este severă;
ai renunțat la școală sau serviciu;
consumi alcool ori medicamente pentru a funcționa;
apar atacuri de panică;
dezvoltă depresie;
suferința este importantă.

Evaluarea poate începe înainte ca toate criteriile unui diagnostic să fie confirmate.

Cum se tratează anxietatea socială?

Tratamentul poate include:

terapie cognitiv-comportamentală;
expunere graduală;
experimente comportamentale;
modificarea atenției autocentrate;
reducerea comportamentelor de siguranță;
lucru asupra autocriticii și imaginii de sine;
medicație, când este indicată;
tratarea depresiei sau consumului de alcool;
combinații între intervenții.

Planul depinde de severitate, preferințe, alte diagnostice și tratamentele anterioare.

Ce presupune terapia cognitiv-comportamentală?

CBT specifică anxietății sociale nu înseamnă doar conversații generale despre încrederea în sine.

Poate include:

Înțelegerea ciclului anxietății

Persoana identifică:

situația;
predicția negativă;
simptomele fizice;
atenția asupra propriei persoane;
comportamentul de siguranță;
evitarea;
analiza de după eveniment.

Mutarea atenției spre exterior

Persoana învață să observe conversația și mediul, în loc să își monitorizeze permanent:

vocea;
fața;
mâinile;
postura;
presupusele greșeli.

Experimente comportamentale

Se testează predicții precum:

„Dacă fac o pauză de două secunde, toată lumea va crede că sunt incompetent.”

Persoana observă ce se întâmplă în realitate, fără să încerce să controleze complet impresia creată.

Renunțarea graduală la comportamentele de siguranță

De exemplu:

exprimă o opinie fără să o repete de zece ori în minte;
menține un contact vizual natural;
nu mai ascunde permanent mâinile;
nu mai verifică telefonul pentru a evita conversația.

Expunerea graduală

Persoana se apropie treptat de situațiile evitate.

Scopul nu este să fie aruncată direct în cea mai dificilă situație, ci să construiască o ierarhie realistă și repetabilă.

Ce înseamnă expunere graduală?

O ierarhie poate arăta astfel:

să salute un vecin;
să întrebe un angajat unde se află un produs;
să inițieze o conversație scurtă;
să vorbească într-un grup mic;
să exprime o opinie într-o ședință;
să susțină o prezentare.

Ordinea diferă pentru fiecare persoană.

Expunerea nu urmărește:

performanța perfectă;
dispariția imediată a anxietății;
repetarea mecanică a unei situații copleșitoare.

Scopul este participarea fără evitarea și controlul excesiv care mențin frica.

Pot începe singur?

Poți începe prin:

notarea situațiilor evitate;
observarea predicțiilor;
identificarea comportamentelor de siguranță;
alegerea unor pași mici;
reducerea consumului de cofeină și alcool;
participarea regulată, nu numai când te simți complet pregătit;
concentrarea asupra conversației, nu asupra imaginii proprii.

Nu începe cu cea mai temută situație și nu te pedepsi dacă anxietatea apare.

Autoghidarea poate fi utilă în formele mai ușoare, dar simptomele severe sau cronice beneficiază de evaluare și tratament structurat.

Medicația poate ajuta?

Da, în anumite situații.

Pot fi utilizate antidepresive din clase recomandate pentru tulburările anxioase.

Medicația poate fi luată în calcul când:

persoana o preferă;
anxietatea este severă;
accesul la terapie este limitat;
psihoterapia nu a fost suficientă;
există depresie sau alte tulburări asociate;
planul clinic indică tratament combinat.

Efectul nu este imediat, iar alegerea medicamentului și monitorizarea aparțin medicului.

Nu începe tratamentul cu produsul altcuiva și nu îl opri brusc.

Antidepresivele dau dependență?

Antidepresivele nu produc, în mod obișnuit, dependența caracteristică benzodiazepinelor sau alcoolului.

Oprirea bruscă poate produce simptome de întrerupere.

Reducerea se face gradual și după un plan medical.

Citește articolul Antidepresivele dau dependență?.

Sunt suficiente exercițiile de respirație?

Respirația lentă poate reduce hiperventilația și poate ajuta în momentele de activare.

Totuși, nu modifică singură:

frica de evaluare;
evitarea;
comportamentele de siguranță;
autocritica;
analiza post-eveniment.

Dacă respirația devine un ritual obligatoriu înaintea fiecărei conversații, persoana poate concluziona că nu se poate descurca fără ea.

Este mai utilă ca instrument complementar, nu ca tratament unic.

Cum poate ajuta familia?

Familia poate:

asculta fără ironie;
evita etichetele;
încuraja pași mici;
susține participarea la tratament;
nu vorbi mereu în locul persoanei;
nu confirma că situațiile sunt periculoase;
nu forța o expunere copleșitoare;
aprecia efortul, nu perfecțiunea;
evita folosirea alcoolului drept „soluție”.

Formulări utile:

„Înțeleg că îți este foarte greu, chiar dacă din exterior pare o conversație simplă.”

„Te pot însoți, dar voi lăsa să vorbești tu.”

„Hai să alegem un pas suficient de mic încât să îl poți repeta.”

De evitat:

„Nu ai de ce să te temi.”

„Toată lumea se uită numai la ea însăși.”

„Trebuie doar să ai mai multă încredere.”

„Te împing direct pe scenă ca să te obișnuiești.”

Cum poate ajuta un angajator?

Cu acordul persoanei, pot fi utile temporar:

anunțarea din timp a prezentărilor;
clarificarea rolului în ședințe;
feedback concret, nu ambiguu;
creșterea graduală a expunerii;
evitarea ridiculizării publice;
posibilitatea pregătirii;
obiective terapeutice coordonate realist.

Adaptarea nu trebuie să devină evitare permanentă.

Scopul este revenirea graduală la funcționare, nu eliminarea tuturor situațiilor sociale.

Când mergi la psiholog?

Psihoterapia este indicată dacă:

evitarea îți limitează viața;
refuzi oportunități;
nu poți iniția relații;
îți este greu să vorbești la serviciu;
petreci mult timp analizând interacțiunile;
consumi alcool ca să poți socializa;
simptomele persistă;
strategiile proprii nu sunt suficiente.

Este util un terapeut care folosește intervenții structurate și are experiență cu anxietatea socială.

Când mergi la psihiatru?

Consultația psihiatrică poate fi utilă când:

simptomele sunt moderate sau severe;
funcționarea este afectată;
apar atacuri de panică;
există depresie;
există idei suicidare;
consumul de alcool sau sedative a devenit o problemă;
diagnosticul este neclar;
psihoterapia nu a fost suficientă;
se discută medicația;
există suspiciunea unei alte tulburări.

Citește:

Cum te programezi dacă și programarea îți provoacă anxietate?

Poți:

folosi programarea online;
nota dinainte ce vrei să spui;
pregăti o listă de simptome;
veni cu o persoană de încredere;
spune de la început că interacțiunea îți provoacă anxietate;
cere explicații clare despre ce urmează;
ajunge puțin mai devreme, fără așteptare foarte lungă;
începe prin a arăta medicului notițele.

Faptul că îți este greu să ceri ajutor poate fi chiar o parte a tulburării, nu un motiv pentru a amâna.

Când devine o urgență?

Anxietatea socială, în sine, nu este de obicei o urgență.

Apelează 112 dacă există:

un plan suicidar;
o tentativă;
supradozaj;
intoxicație severă;
sevraj cu confuzie sau convulsii;
halucinații;
comportament violent;
imposibilitatea menținerii siguranței.

Depresia severă și izolarea pot crește riscul, de aceea întrebările despre suicid trebuie puse direct.

Citește ghidul despre urgența psihiatrică.

Consultații pentru anxietate socială la Prevencia

La Clinica Prevencia Alunișului sunt disponibile servicii de psihologie și psihoterapie pentru adulți, cuplu și familie, prin CAS și cu plată.

Psihoterapia poate fi utilă pentru:

evaluarea tiparului anxietății;
identificarea evitării;
lucrul asupra gândurilor automate;
expunere graduală;
reducerea comportamentelor de siguranță;
prevenirea recăderii.

Poți consulta:

programare la psihologie.

La Clinica Prevencia Alunișului sunt disponibile și consultații programate de psihiatrie cu:

Dr. Maria Boitan;
Dr. Anca Dițu;

prin CAS și cu plată.

Consultația psihiatrică poate include:

evaluarea diagnosticului;
evaluarea depresiei și panicii;
analiza consumului de alcool sau sedative;
stabilirea indicației de medicație;
recomandarea psihoterapiei;
planul de monitorizare.

Poți consulta:

Consultațiile prin CAS necesită bilet de trimitere valabil, card de sănătate și act de identitate și sunt acordate în limita fondurilor disponibile.

Prevencia oferă servicii ambulatorii programate și nu înlocuiește serviciul 112 în situațiile de urgență.

Întrebări frecvente

Timiditatea este o tulburare psihică?

Nu. Poate fi o trăsătură normală și nu necesită tratament dacă nu produce suferință ori afectare semnificativă.

Introversia este anxietate socială?

Nu. Introversia descrie o preferință pentru mai puțină stimulare socială, nu neapărat frica de evaluare.

Cum îmi dau seama dacă este anxietate socială?

Contează intensitatea fricii, evitarea, persistența și impactul asupra muncii, studiilor și relațiilor.

Pot avea anxietate socială dacă vorbesc mult?

Da. Unele persoane vorbesc mult sau fac glume pentru a ascunde anxietatea și a evita tăcerile.

Este normal să am emoții înainte de o prezentare?

Da. Devine îngrijorător când frica este severă, persistentă și conduce la evitarea oportunităților importante.

Anxietatea socială poate produce palpitații?

Da. Pot apărea palpitații, transpirație, tremur, greață și senzația că mintea s-a golit.

De ce mă gândesc zile întregi la ce am spus?

Analiza post-eveniment este frecventă în anxietatea socială și tinde să accentueze selectiv presupusele greșeli.

Evitarea ajută?

Reduce anxietatea pe moment, dar poate menține frica pe termen lung.

Alcoolul mă ajută să socializez. Este o problemă?

Poate deveni una. Alcoolul poate crea dependență și poate întări ideea că nu poți interacționa fără el.

Anxioliticele sunt tratamentul principal?

Nu. Benzodiazepinele nu sunt recomandate de rutină pentru anxietatea socială și pot produce dependență.

Care este tratamentul principal?

Terapia cognitiv-comportamentală individuală, adaptată anxietății sociale, este una dintre cele mai bine susținute opțiuni.

Ce este expunerea?

Apropierea graduală și repetată de situațiile evitate, fără utilizarea excesivă a strategiilor de siguranță.

Trebuie să vorbesc direct în fața unei mulțimi?

Nu. Expunerea începe cu pași adaptați și nu presupune aruncarea persoanei direct în cea mai dificilă situație.

Medicația poate ajuta?

Da, în unele cazuri, după evaluare medicală. Poate fi utilizată singură sau împreună cu psihoterapia.

Un test online poate pune diagnosticul?

Nu. Chestionarele pot orienta, dar diagnosticul necesită evaluarea simptomelor și funcționării.

Anxietatea socială poate exista împreună cu depresia?

Da. Izolarea, autocritica și oportunitățile pierdute pot contribui la depresie.

Este același lucru cu agorafobia?

Nu. În anxietatea socială predomină frica de evaluare; în agorafobie predomină teama că nu poți pleca sau primi ajutor.

Când trebuie apelat 112?

Pentru plan suicidar, tentativă, supradozaj, intoxicație severă, psihoză sau imposibilitatea menținerii siguranței.

Nu trebuie să devii extrovertit pentru a trata anxietatea socială

Scopul tratamentului nu este schimbarea personalității.

O persoană poate rămâne:

rezervată;
liniștită;
introvertită;
selectivă în relații.

Schimbarea urmărită este libertatea de a:

participa la o conversație;
cere ajutor;
exprima o opinie;
merge la un interviu;
construi relații;
accepta oportunități;

fără ca frica de judecată să decidă în locul său.

Pentru simptome stabile poți solicita o programare la psihologie sau o programare la psihiatrie.

Pentru risc suicidar, tentativă, intoxicație, psihoză sau imposibilitatea menținerii siguranței, apelează 112.

Anxietate socială sau timiditate? Cum recunoști diferența