Vegetații adenoide („polipi”) la copii: simptome și tratament

Copilul respiră aproape permanent pe gură.

Doarme cu gura deschisă.

Sforăie.

Are nasul înfundat deși nu pare mereu răcit.

Uneori părinții observă și:

somn agitat;
pauze de respirație;
otite repetate;
senzația că nu aude bine;
voce „înfundată”.

În România, astfel de simptome sunt asociate frecvent cu expresia:

„copilul are polipi”.

De cele mai multe ori, termenul popular se referă la vegetațiile adenoide mărite sau hipertrofia adenoidiană.

Dar există o diferență importantă:

vegetațiile adenoide nu sunt același lucru cu polipii nazali adevărați.

Vegetațiile adenoide sunt țesut limfatic normal, prezent la copii în spatele nasului.

Polipii nazali sunt formațiuni inflamatorii ale mucoasei nazale sau sinusale și reprezintă o problemă complet diferită.

Ce sunt vegetațiile adenoide

Adenoidele sunt o zonă de țesut limfatic situată în rinofaringe, regiunea aflată în spatele foselor nazale și deasupra gâtului.

Fac parte din sistemul imun.

În copilărie contribuie la contactul organismului cu microorganismele care pătrund prin:

nas;
gură.

Adenoidele sunt apropiate și de orificiile trompelor lui Eustachio, structurile care fac legătura dintre urechea medie și rinofaringe.

Această poziție explică de ce o problemă adenoidiană poate produce atât:

simptome nazale;
cât și probleme ale urechilor.

Sunt adenoidele normale?

Da.

Toți copiii au țesut adenoidian.

Problema nu este simpla existență a adenoidelor.

Problema apare când acestea:

sunt suficient de mari încât să obstrueze respirația nazală;
se inflamează repetat;
contribuie la tulburări de somn;
afectează ventilația urechii medii.

Prin urmare:

„are vegetații adenoide” nu este, singur, un diagnostic care necesită tratament.

Contează dacă produc simptome.

La ce vârstă sunt mai mari

Vegetațiile adenoide sunt în mod particular relevante în copilăria mică.

Ele tind să fie mai dezvoltate în primii ani de viață și apoi, odată cu creșterea copilului, încep de obicei să se reducă.

NHS notează că adenoidele încep în mod obișnuit să se micșoreze în jurul vârstei de 4 ani și devin mult mai puțin importante până la începutul vieții adulte.

Evoluția diferă însă de la copil la copil.

Acesta este unul dintre motivele pentru care, în formele ușoare, medicul poate recomanda uneori urmărirea, nu operația imediată.

De ce se măresc vegetațiile adenoide

Dimensiunea poate crește în contextul:

infecțiilor respiratorii;
inflamației repetate;
alergiilor;
particularităților individuale.

La unii copii adenoidele sunt pur și simplu mai mari în raport cu dimensiunea rinofaringelui.

Un copil mic are o cale respiratorie mai îngustă decât un adult.

De aceea, același volum de țesut poate produce o obstrucție semnificativă la copil.

Ce este hipertrofia adenoidiană

Hipertrofia adenoidiană înseamnă creșterea în volum a vegetațiilor.

Aceasta poate fi:

fără simptome;
ușor simptomatică;
suficient de importantă încât să reducă semnificativ fluxul aerului prin nas.

Nu operăm o fotografie sau un procent de obstrucție.

Tratamentul trebuie decis în funcție de:

simptome;
somn;
respirație;
urechi;
auz;
vârstă;
existența altor probleme.

Ce este adenoidita

Adenoidita înseamnă inflamația vegetațiilor adenoide.

Poate apărea în contextul unei infecții.

Copilul poate avea:

nas înfundat;
secreții;
secreții postnazale;
respirație orală;
sforăit;
febră în unele episoade;
durere în gât.

Este important să diferențiem două noțiuni:

Hipertrofie adenoidiană

Adenoidele sunt mărite și produc în principal obstrucție.

Adenoidită

Țesutul este inflamat/infectat.

Cele două situații pot exista și simultan.

Care sunt simptomele vegetațiilor adenoide mărite

Cele mai frecvente sunt:

nas înfundat persistent;
respirație pe gură;
sforăit;
somn agitat;
voce nazală sau „înfundată”;
secreții nazale;
episoade repetate de otită;
lichid în urechea medie;
uneori scăderea auzului.

Severitatea variază foarte mult.

Un copil poate avea adenoide mari și simptome relativ mici.

Altul poate avea o obstrucție suficientă încât somnul să fie afectat semnificativ.

Respirația pe gură

Unul dintre cele mai caracteristice simptome este respirația orală persistentă.

Copilul poate:

sta cu gura deschisă;
respira pe gură când se joacă;
dormi cu gura deschisă;
cere apă noaptea din cauza uscăciunii gurii.

Dar respirația pe gură nu înseamnă automat vegetații adenoide.

Poate exista și în:

rinită alergică;
congestie nazală;
deviații anatomice;
alte forme de obstrucție.

De aceea, nasul trebuie examinat.

Copilul poate avea nasul înfundat fără secreții?

Da.

Dacă obstrucția este predominant mecanică, produsă de țesutul adenoidian aflat în spatele nasului, copilul poate părea permanent „înfundat” chiar fără o cantitate mare de secreții.

Acest tipar este diferit de o răceală obișnuită care:

începe;
evoluează;
apoi se remite.

Pentru simptomul pediatric asociat vezi nas înfundat, sforăit și respirație pe gură la copii.

De ce sforăie copilul

Când aerul trece printr-o cale respiratorie îngustată, țesuturile pot vibra și apare sforăitul.

La copil, obstrucția poate proveni din:

vegetații adenoide;
amigdale palatine mărite;
ambele;
congestie nazală;
alți factori.

De aceea:

sforăitul nu înseamnă automat „polipi”.

Trebuie evaluată întreaga cale respiratorie.

Este normal ca un copil să sforăie?

Un sforăit ocazional în timpul unei răceli poate apărea.

Este diferit de sforăitul habitual, prezent frecvent când copilul nu este bolnav.

Merită discutat cu medicul mai ales dacă apar și:

pauze respiratorii;
gâfâit;
somn agitat;
poziții neobișnuite în somn;
transpirație abundentă;
probleme comportamentale sau de concentrare în timpul zilei.

Ce sunt pauzele respiratorii

Părintele poate observa că:

copilul sforăie;
zgomotul se oprește;
pare că nu mai respiră pentru câteva secunde;
apoi inspiră zgomotos, gâfâie sau își schimbă poziția.

Aceste episoade pot ridica suspiciunea de apnee obstructivă de somn.

Nu fiecare pauză observată de părinte confirmă diagnosticul.

Dar episoadele repetate justifică evaluare.

Ce este apneea obstructivă de somn la copil

În apneea obstructivă de somn, calea respiratorie se îngustează sau se închide repetat în timpul somnului.

Respirația este:

redusă;
sau temporar întreruptă.

Somnul devine fragmentat, chiar dacă copilul nu se trezește complet de fiecare dată.

Una dintre cele mai frecvente cauze la copii este hipertrofia adenotonsilară — vegetații adenoide și/sau amigdale mărite.

Apneea la copil arată la fel ca la adult?

Nu întotdeauna.

Adultul cu apnee este frecvent:

somnolent;
obosit în timpul zilei.

Copilul poate prezenta și:

hiperactivitate;
iritabilitate;
dificultăți de concentrare;
probleme școlare;
comportament dificil;
somn foarte agitat.

De aceea, tulburarea de somn poate fi uneori confundată cu o problemă exclusiv comportamentală.

Alte simptome ale somnului perturbat

Părinții pot observa:

transpirație nocturnă;
somn neliniștit;
copilul se rotește foarte mult;
doarme cu gâtul într-o poziție neobișnuită;
respiră zgomotos;
are episoade de gâfâit;
se trezește frecvent.

Pot apărea și:

cefalee dimineața;
dificultăți de trezire;
enurezis la unii copii;
probleme de atenție.

Niciunul dintre aceste simptome nu confirmă singur apneea.

Amigdalele și vegetațiile sunt același lucru?

Nu.

Sunt structuri limfatice diferite.

Amigdalele palatine

Se văd în spatele gurii, de o parte și de alta.

Vegetațiile adenoide

Sunt situate în spatele nasului și nu pot fi văzute simplu dacă copilul deschide gura.

Un copil poate avea:

numai adenoide mărite;
numai amigdale mărite;
ambele.

Tratamentul depinde de structurile care produc problema.

Pentru amigdalele mărite vezi amigdale mărite la copii: sforăit, infecții și când se operează.

„Polipii” la copii sunt polipi nazali?

De cele mai multe ori, nu.

Expresia populară „polipi la copii” este folosită pentru vegetațiile adenoide.

Polipii nazali adevărați sunt:

formațiuni moi;
inflamatorii;
provenite din mucoasa nazală și sinusală.

Ei sunt frecvenți la adulți cu anumite forme de rinosinuzită cronică, dar mult mai neobișnuiți la copii.

Atunci când un copil are polipi nazali adevărați, medicul poate considera necesară evaluarea pentru anumite boli asociate.

Vezi polipii nazali: simptome, cauze și tratament.

De ce vegetațiile pot afecta urechile

Trompele lui Eustachio fac legătura dintre:

urechea medie;
rinofaringe.

Orificiile lor se află aproape de vegetațiile adenoide.

Adenoidele mărite sau inflamate pot contribui la probleme de ventilație a urechii medii.

Pot apărea:

lichid în ureche;
otite;
hipoacuzie conductivă.

Această asociere este foarte importantă în pediatrie.

Ce este „glue ear”

Este termenul englezesc folosit pentru otita medie cu efuziune.

În urechea medie există lichid, dar nu neapărat o infecție acută cu:

febră;
durere severă.

Copilul poate:

auzi mai slab;
cere să fie dat televizorul mai tare;
spune des „ce?”;
părea neatent;
avea dificultăți de înțelegere în medii zgomotoase.

Dacă persistă, poate influența comunicarea.

Otita medie cu efuziune se tratează cu antibiotic?

Nu de rutină.

Lichidul în urechea medie nu este echivalent cu o otită bacteriană acută.

Ghidurile recomandă împotriva utilizării sistematice a:

antibioticelor;
antihistaminicelor;
decongestionantelor;

doar pentru tratamentul otitei medii cu efuziune.

Dacă efuziunea persistă, devin importante:

durata;
auzul;
dezvoltarea copilului;
existența altor factori de risc.

Când trebuie verificat auzul

Dacă lichidul în urechea medie persistă aproximativ trei luni sau mai mult, evaluarea audiologică devine importantă.

De asemenea, auzul poate fi verificat mai devreme dacă:

părinții observă o scădere evidentă;
există întârziere de limbaj;
copilul are factori de risc pentru dezvoltare;
medicul consideră că situația o justifică.

Un copil care „nu ascultă” poate uneori să nu audă suficient de bine.

Adenoidele mărite pot afecta vorbirea?

Pot influența vocea prin modificarea rezonanței.

Copilul poate avea o voce care sună:

înfundat;
„ca și cum ar avea nasul permanent blocat”.

În plus, dacă există hipoacuzie prelungită din cauza lichidului în urechi, aceasta poate influența dezvoltarea limbajului la copilul aflat într-o perioadă critică.

De aceea, problema urechilor nu trebuie ignorată.

Respirația orală poate afecta dezvoltarea feței?

Respirația orală cronică și obstrucția nazală de lungă durată au fost asociate cu modificări ale:

poziției limbii;
ocluziei dentare;
dezvoltării maxilofaciale.

Acest lucru nu înseamnă că orice copil care doarme câteva luni cu gura deschisă va dezvolta obligatoriu deformări faciale.

Dar o obstrucție nazală persistentă nu trebuie ignorată ani întregi.

Poate fi utilă colaborarea cu:

ORL;
pediatrie;
ortodonție;

în cazurile relevante.

Cum se diagnostichează vegetațiile adenoide

Diagnosticul pornește de la simptome.

Medicul întreabă despre:

respirația pe nas;
respirația pe gură;
sforăit;
pauze respiratorii;
calitatea somnului;
secreții;
alergii;
otite;
auz;
dezvoltarea vorbirii.

Urmează examinarea ORL.

Pot fi văzute adenoidele dacă deschizi gura?

În mod obișnuit, nu.

Ele se află mai sus și posterior, în rinofaringe.

Când copilul deschide gura, părintele poate vedea:

amigdalele palatine;

dar nu vegetațiile adenoide.

De aici apare uneori confuzia dintre cele două.

Endoscopia nazală

Una dintre metodele cele mai informative pentru evaluarea adenoidelor este endoscopia nazală flexibilă.

Un instrument subțire cu sistem optic este introdus prin nas.

Medicul poate vedea:

rinofaringele;
dimensiunea vegetațiilor;
raportul lor cu căile respiratorii;
regiunea trompelor lui Eustachio;
alte eventuale cauze de obstrucție nazală.

Investigația nu folosește radiații.

Copilul tolerează endoscopia?

Depinde de:

vârstă;
cooperare;
experiența echipei;
instrumentul utilizat.

Mulți copii o pot tolera, mai ales dacă procedura este:

explicată;
scurtă;
adaptată vârstei.

La un copil foarte mic sau foarte anxios, medicul poate decide dacă sunt necesare alte metode de evaluare.

Este obligatorie endoscopia?

Nu în fiecare caz.

Uneori istoricul și examenul sunt suficient de sugestive.

În alte situații, endoscopia oferă informații importante pentru:

confirmarea obstrucției;
excluderea altor cauze;
decizia terapeutică.

Medicul decide în funcție de copil.

Radiografia de cavum

O radiografie laterală poate fi utilizată uneori pentru estimarea dimensiunii vegetațiilor și a spațiului respirator posterior.

Poate fi o alternativă în anumite situații, de exemplu dacă endoscopia nu poate fi efectuată.

Dar nu este necesar ca fiecare copil suspect de „polipi” să facă automat radiografie.

Este necesar CT?

Nu pentru hipertrofia adenoidiană obișnuită.

CT-ul implică expunere la radiații și oferă mult mai multe informații decât sunt necesare pentru diagnosticul simplu al vegetațiilor mărite.

Poate fi indicat numai dacă există o altă întrebare clinică specifică.

Pentru un copil cu:

respirație orală;
sforăit;
adenoide suspectate;

CT-ul nu este investigația standard de primă intenție.

Trebuie făcută polisomnografie?

Nu fiecărui copil care sforăie.

Polisomnografia este studiul complex al somnului și poate măsura:

respirația;
oxigenarea;
mișcările respiratorii;
etapele somnului;
evenimentele de apnee și hipopnee.

Poate fi recomandată când trebuie stabilit dacă există apnee obstructivă de somn și cât de severă este.

Când studiul de somn devine mai important

Poate fi util mai ales când:

există pauze respiratorii observate;
simptomele sunt importante;
severitatea nu este clară;
examenul nu pare să explice simptomele;
copilul are factori suplimentari de risc;
trebuie luată o decizie chirurgicală într-un caz complex.

Nu orice sforăit necesită automat polisomnografie.

Un film făcut de părinte în timpul somnului ajută?

Poate fi foarte util clinic.

Dacă părintele observă:

sforăit;
pauze;
gâfâit;
poziții neobișnuite;
respirație foarte laborioasă;

o înregistrare video scurtă poate ajuta medicul să înțeleagă mai bine ceea ce se întâmplă acasă.

Dar filmarea nu înlocuiește polisomnografia atunci când aceasta este indicată.

Cum se tratează vegetațiile adenoide

Tratamentul depinde de:

severitatea obstrucției;
somn;
existența apneei;
problemele urechilor;
infecții;
alergii;
vârsta copilului.

Opțiunile pot include:

urmărire;
tratamentul inflamației nazale;
tratamentul alergiei;
tratamentul infecției când aceasta există;
chirurgie în cazurile selectate.

Orice copil cu vegetații mărite trebuie operat?

Nu.

Aceasta este una dintre cele mai importante idei pentru părinți.

Operația nu este indicată pentru simplul fapt că:

„adenoidele sunt mari”;
„se văd la radiografie”;
„medicul a spus 70% sau 80%”.

Contează efectul asupra copilului.

Un copil cu simptome ușoare poate fi urmărit.

Un copil cu:

apnee;
obstrucție importantă;
tulburări severe de somn;

poate necesita o abordare mult mai activă.

Tratamentul rinitei alergice

Dacă există rinită alergică, tratamentul acesteia poate reduce componenta inflamatorie a obstrucției nazale.

În funcție de copil pot fi utilizate:

corticosteroizi intranazali;
antihistaminice;
controlul expunerii la alergeni;
alte măsuri recomandate de medic.

Tratamentul alergiei nu „dizolvă” obligatoriu vegetațiile, dar poate reduce inflamația și congestia concomitentă.

Spray-ul cu corticosteroid nazal poate ajuta?

La copii selectați, corticosteroizii intranazali pot:

reduce inflamația nazală;
îmbunătăți obstrucția;
uneori reduce simptomele asociate hipertrofiei adenoidiene.

Sunt în mod particular logici când există și o componentă de:

rinită;
inflamație nazală.

Nu trebuie însă prezentate ca o metodă garantată prin care „polipii dispar”.

Tratamentul trebuie prescris corespunzător vârstei și situației copilului.

Spray-ul nazal creează dependență?

Trebuie diferențiate două categorii.

Corticosteroid intranazal

Este medicament antiinflamator și poate fi utilizat perioade mai lungi atunci când medicul îl indică.

Spray vasoconstrictor

Produsele care „desfundă nasul imediat” funcționează diferit și utilizarea prelungită poate produce probleme.

Nu trebuie confundate.

La copil, medicamentele nazale trebuie folosite conform recomandării medicale și vârstei aprobate.

Antibioticul micșorează vegetațiile?

Nu dacă problema este simpla hipertrofie.

Antibioticul tratează o infecție bacteriană atunci când aceasta există.

Nu reprezintă tratamentul standard pentru adenoide mari fără infecție.

Administrarea repetată de antibiotic doar pentru:

sforăit;
respirație orală;
adenoide mari;

nu rezolvă mecanismul obstructiv.

Ce este adenoidectomia

Adenoidectomia este operația prin care sunt îndepărtate vegetațiile adenoide.

Intervenția se realizează:

prin gură;
fără incizie vizibilă la nivelul feței sau gâtului;
sub anestezie generală.

În multe cazuri copilul poate pleca acasă în aceeași zi, în funcție de:

procedură;
vârstă;
starea medicală;
protocolul spitalului.

Când poate fi indicată adenoidectomia

Printre motivele importante se numără:

obstrucția nazală persistentă simptomatică;
tulburările respiratorii în timpul somnului;
anumite forme de apnee obstructivă;
adenoidita persistentă sau recurentă în anumite situații;
unele probleme ale urechii medii.

Decizia nu se bazează pe un singur simptom sau pe o singură imagine.

Copilul care are apnee trebuie operat doar de polipi?

Nu neapărat.

Dacă există apnee obstructivă de somn și copilul are atât:

vegetații adenoide mărite;
cât și amigdale palatine mărite;

tratamentul chirurgical de primă linie este frecvent adenotonsilectomia, adică îndepărtarea ambelor componente obstructive.

Îndepărtarea exclusivă a adenoidelor poate fi insuficientă dacă amigdalele produc o obstrucție importantă în orofaringe.

De aceea trebuie evaluate ambele.

Amigdalele mari înseamnă automat operație?

Nu.

La fel ca adenoidele, dimensiunea trebuie corelată cu simptomele.

Un copil poate avea amigdale relativ mari fără:

sforăit important;
apnee;
probleme de înghițire;
infecții semnificative.

Vezi amigdalele mărite la copii: sforăit, infecții și când se operează.

Adenoidectomia și problemele urechilor

Adenoidectomia poate avea un rol în anumite cazuri de otită medie cu efuziune și disfuncție a trompei lui Eustachio.

Dar vârsta contează.

Conform ghidurilor ORL:

la copilul sub 4 ani, adenoidectomia nu este indicată pentru simpla otită medie cu efuziune dacă nu există și o indicație distinctă, cum ar fi obstrucția nazală sau adenoidita cronică;
de la 4 ani în sus, adenoidectomia poate fi una dintre opțiunile chirurgicale când este necesară intervenția pentru otită medie cu efuziune.

Decizia este individualizată.

Ce sunt tuburile de ventilație

Tuburile de timpanostomie sunt mici dispozitive plasate prin timpan pentru ventilarea urechii medii.

Pot fi recomandate în anumite situații cu:

lichid persistent;
hipoacuzie;
alte indicații ORL.

Uneori sunt montate în aceeași intervenție în care se efectuează adenoidectomia.

Nu orice copil cu vegetații adenoide are nevoie de tuburi.

Se scot întotdeauna și amigdalele?

Nu.

Adenoidectomia poate fi efectuată:

singură;
împreună cu tonsilectomia.

Dacă problema principală este:

obstrucția adenoidiană;
iar amigdalele nu contribuie semnificativ;

poate fi suficientă adenoidectomia.

Dacă există o obstrucție adenotonsilară importantă, poate fi indicată intervenția asupra ambelor structuri.

Operația slăbește imunitatea copilului?

Aceasta este una dintre cele mai frecvente temeri.

Adenoidele fac parte din sistemul imun.

Dar sistemul imun are numeroase alte structuri limfatice.

Datele clinice disponibile nu arată că adenoidectomia corect indicată produce o imunodeficiență relevantă care să împiedice copilul să lupte cu infecțiile.

Operația trebuie însă făcută pentru o indicație reală, nu preventiv.

Adenoidele pot crește din nou?

Da, dar nu este frecvent.

În timpul operației poate rămâne o cantitate mică de țesut adenoidian, iar acesta poate crește ulterior.

Riscul poate fi mai relevant:

la copiii foarte mici;
dacă există inflamație persistentă.

Reapariția simptomelor după adenoidectomie nu înseamnă însă automat că „polipii au crescut la loc”.

Trebuie evaluate și alte cauze precum:

rinita alergică;
amigdalele;
alte forme de obstrucție.

Cum este recuperarea după adenoidectomie

Recuperarea este de obicei relativ rapidă.

În primele zile pot apărea:

nas înfundat;
durere în gât;
disconfort la nivelul urechilor;
halenă;
voce modificată temporar;
greață după anestezie.

NHS estimează în mod obișnuit aproximativ o săptămână pentru recuperare.

Instrucțiunile concrete ale chirurgului au însă prioritate.

De ce vocea poate suna diferit după operație

După îndepărtarea unei obstrucții importante în spatele nasului, rezonanța vocii se modifică.

Copilul poate suna temporar:

mai nazal;
diferit față de înainte.

De cele mai multe ori adaptarea se produce în următoarele săptămâni.

Rar, modificările de rezonanță pot persista, mai ales dacă există anumite probleme ale palatului.

De aceea, medicul verifică și anatomia velofaringiană înaintea operației atunci când există suspiciuni.

Ce este insuficiența velofaringiană

În timpul vorbirii și înghițirii, palatul moale trebuie să se închidă corespunzător față de peretele posterior al faringelui.

La unii copii cu anumite particularități anatomice, adenoidele contribuie la această închidere.

Îndepărtarea lor poate evidenția o problemă preexistentă și produce:

voce hipernazală;
uneori regurgitare nazală.

Este rară, dar este unul dintre motivele pentru care istoricul și examinarea preoperatorie contează.

Riscurile adenoidectomiei

Adenoidectomia este o intervenție frecvent efectuată, dar orice operație are riscuri.

Pot exista:

reacții la anestezie;
sângerare;
infecție;
modificări temporare ale vocii;
persistența simptomelor;
rar, alte complicații.

Beneficiul operației trebuie să fie suficient pentru a justifica aceste riscuri.

Sângerarea după adenoidectomie

Este o complicație rară, dar importantă.

Dacă după operație copilul prezintă:

sânge semnificativ din nas;
sânge din gură;
vărsături cu sânge;
sânge în cantitate relevantă în salivă;

trebuie urmate imediat instrucțiunile centrului chirurgical și solicitată evaluare de urgență.

Nu se așteaptă până a doua zi pentru a vedea dacă sângerarea se oprește.

Copilul poate face din nou răceli după operație?

Da.

Adenoidectomia nu împiedică infecțiile respiratorii obișnuite.

Copilul poate avea în continuare:

răceli;
viroze;
secreții nazale;
dureri în gât.

Scopul operației nu este:

„să nu mai răcească niciodată”.

Scopul este corectarea problemei pentru care a fost indicată, de exemplu:

obstrucția;
tulburarea de somn;
anumite probleme ale urechii.

Operația garantează dispariția sforăitului?

Nu în toate cazurile.

Dacă vegetațiile reprezentau principala cauză a obstrucției, sforăitul se poate ameliora semnificativ.

Dar pot exista și:

amigdale mărite;
obezitate;
rinită;
particularități craniofaciale;
alte cauze.

Dacă simptomele persistă după operație, copilul trebuie reevaluat.

Apneea poate persista după operație?

Da.

Adenotonsilectomia este un tratament foarte important pentru copiii cu apnee obstructivă și hipertrofie adenotonsilară.

Dar nu vindecă fiecare caz.

Riscul de persistență poate fi mai mare la copiii cu:

obezitate;
anomalii craniofaciale;
anumite sindroame genetice;
boli neuromusculare;
alte cauze de obstrucție.

Copiii cu risc ridicat sau simptome persistente trebuie reevaluati.

Ce legătură are greutatea copilului

Obezitatea este un factor important de risc pentru apneea obstructivă de somn la copil.

Un copil poate avea simultan:

vegetații;
amigdale mărite;
obezitate.

În această situație, operația poate trata componenta anatomică, dar problema respiratorie poate să nu dispară complet.

Greutatea trebuie abordată separat, fără a reduce întreaga problemă la ea.

Sforăitul fără apnee trebuie tratat chirurgical?

Nu automat.

Există un spectru între:

sforăit simplu;
tulburări respiratorii ușoare;
apnee obstructivă importantă.

Decizia depinde de:

frecvență;
somn;
simptome diurne;
anatomie;
severitate;
rezultatul investigațiilor când acestea sunt necesare.

Nu fiecare copil care sforăie ocazional trebuie operat.

Când poate fi justificată urmărirea

Medicul poate recomanda observarea dacă:

simptomele sunt ușoare;
nu există apnee importantă;
copilul respiră suficient de bine;
auzul este normal;
nu există complicații;
există șanse de ameliorare odată cu vârsta.

Urmărirea nu înseamnă ignorarea simptomelor.

Copilul trebuie reevaluat dacă:

sforăitul se accentuează;
apar pauze respiratorii;
auzul scade;
somnul sau comportamentul se modifică.

Când trebuie mers la ORL

Evaluarea ORL este utilă dacă un copil:

respiră persistent pe gură;
are nasul blocat fără răceli continue;
sforăie frecvent;
are pauze respiratorii observate;
doarme foarte agitat;
are otite repetate;
pare să audă mai slab;
are voce persistent înfundată;
are secreții nazale cronice.

ORL-ul poate evalua atât:

nasul și vegetațiile;
cât și amigdalele și urechile.

Când trebuie evaluat auzul

Evaluarea este importantă dacă părintele observă:

copilul dă televizorul mai tare;
nu răspunde când este strigat;
cere frecvent repetarea propozițiilor;
pare neatent;
pronunția sau limbajul nu evoluează conform așteptărilor;
există lichid persistent în urechi.

Problema poate fi una de auz, nu de „neatenție”.

Când trebuie evaluat somnul mai atent

Spune medicului dacă observi:

sforăit aproape în fiecare noapte;
oprirea respirației;
gâfâit;
respirație dificilă;
somn foarte agitat;
transpirații;
poziții neobișnuite;
probleme importante de atenție sau comportament.

Aceste informații pot modifica complet conduita.

Când este nevoie de ajutor medical urgent

Obstrucția adenoidiană cronică nu produce de obicei o urgență respiratorie bruscă.

Solicită însă ajutor medical urgent dacă un copil:

respiră foarte greu;
prezintă colorarea albăstruie sau cenușie a buzelor;
are pauze respiratorii prelungite și nu își reia normal respirația;
este neobișnuit de somnolent sau greu de trezit în contextul unei probleme respiratorii;
prezintă alte semne de insuficiență respiratorie.

Într-o situație severă se apelează 112.

Ce să filmezi înainte de consultație

Dacă problema apare mai ales noaptea, poate fi util să înregistrezi aproximativ un minut în care se observă:

capul și toracele copilului;
sforăitul;
modul în care respiră;
eventualele pauze și reluări ale respirației.

Nu îl trezi și nu încerca să îi modifici poziția pentru filmare dacă respiră în siguranță.

Înregistrarea nu pune diagnosticul, dar poate oferi medicului informații foarte utile.

Ce informații să pregătești

Înainte de consultație este util să știi:

de când respiră pe gură;
cât de des sforăie;
dacă sforăie și când nu este răcit;
dacă ai văzut pauze respiratorii;
dacă doarme agitat;
dacă are alergii;
câte otite a avut;
dacă pare că aude mai slab;
dacă există întârziere de limbaj;
dacă a folosit tratamente nazale și cu ce efect.

Aceste informații sunt mai importante decât afirmația:

„ni s-a spus că are polipii 80%”.

Consultația ORL prin CAS la Prevencia

Copiii cu:

nas înfundat persistent;
respirație orală;
sforăit;
suspiciune de vegetații adenoide;
otite sau probleme auditive asociate;

pot fi evaluați în cadrul consultației ORL la Prevencia, inclusiv prin CAS atunci când sunt îndeplinite condițiile de acces și serviciul corespunzător este disponibil.

Medicul poate evalua:

nasul;
amigdalele;
urechile;
simptomele de somn;
necesitatea unei evaluări a auzului;
indicația unei examinări suplimentare;
necesitatea trimiterii către un centru pediatric/chirurgical atunci când este cazul.

În funcție de tabloul copilului pot fi recomandate:

endoscopia nazală;
evaluarea auzului;
timpanometria;
studiul somnului;
alte investigații.

Nu toate aceste servicii sunt neapărat disponibile în cadrul Prevencia, iar disponibilitatea trebuie confirmată separat.

Pentru informațiile actualizate despre ORL vezi pagina ORL prin CAS.

Pentru simptomele respiratorii pediatrice vezi și nas înfundat, sforăit și respirație pe gură la copii.

Pentru problemele urechii vezi durerea de ureche și otita la copii.

Întrebări frecvente

Ce sunt „polipii” la copii?

În limbajul popular, termenul se referă de obicei la vegetațiile adenoide mărite, țesut limfatic situat în spatele nasului.

Sunt același lucru cu polipii nazali?

Nu. Polipii nazali adevărați sunt formațiuni inflamatorii ale mucoasei nazale și sinusale și sunt mult mai puțin obișnuiți la copii.

Toți copiii au vegetații adenoide?

Da. Sunt o structură normală a sistemului imun. Problema apare când produc simptome.

La ce vârstă apar problemele?

Sunt în mod particular relevante în copilăria mică, când adenoidele sunt relativ mari față de dimensiunea căii respiratorii.

Se retrag singure?

În general tind să se micșoreze pe măsură ce copilul crește. De aceea, formele ușoare pot fi uneori urmărite.

Cum îmi dau seama că sunt prea mari?

Pot apărea respirație orală, obstrucție nazală persistentă, sforăit, tulburări ale somnului și probleme ale urechii medii.

De ce copilul doarme cu gura deschisă?

Una dintre explicații este obstrucția nazală produsă de vegetațiile adenoide, dar rinita și alte probleme nazale pot produce același simptom.

Sforăitul înseamnă că are polipi?

Nu automat. Pot contribui și amigdalele, rinita, greutatea, anatomia craniofacială și alte cauze.

Pauzele respiratorii sunt normale?

Pauzele repetate asociate cu sforăit, gâfâit și somn perturbat pot indica apnee obstructivă și trebuie evaluate.

Adenoidele pot provoca otite?

Pot contribui la disfuncția trompelor lui Eustachio, lichid în ureche și anumite probleme recurente ale urechii medii.

Pot afecta auzul?

Indirect, da. Lichidul persistent în urechea medie poate produce hipoacuzie conductivă.

Pot afecta vorbirea?

Pot modifica rezonanța vocii, iar hipoacuzia persistentă poate influența dezvoltarea limbajului.

Cum sunt văzute vegetațiile?

Una dintre metode este endoscopia nazală flexibilă, care permite examinarea rinofaringelui.

Se văd dacă deschide gura?

Nu. Prin gură se văd amigdalele palatine, nu în mod obișnuit vegetațiile adenoide.

Este nevoie de radiografie?

Uneori poate fi utilizată, dar nu este obligatorie pentru fiecare copil.

Este nevoie de CT?

Nu de rutină pentru simpla hipertrofie adenoidiană.

Este necesar un studiu de somn?

Nu tuturor copiilor care sforăie. Poate fi recomandat atunci când trebuie confirmată sau cuantificată apneea obstructivă.

Spray-ul cu corticosteroid poate ajuta?

Poate reduce simptomele la copii selectați, mai ales când există inflamație sau rinită asociată. Nu garantează dispariția vegetațiilor.

Antibioticul micșorează „polipii”?

Nu. Antibioticul este utilizat pentru o infecție bacteriană atunci când aceasta există, nu pentru simpla hipertrofie adenoidiană.

Când se operează?

Mai ales când vegetațiile produc probleme semnificative precum obstrucție nazală persistentă, tulburări respiratorii de somn sau anumite probleme ale urechii.

Cum se numește operația?

Adenoidectomie.

Se face cu anestezie generală?

Da, adenoidectomia se efectuează în mod obișnuit sub anestezie generală.

Se face incizie pe față?

Nu. Vegetațiile sunt îndepărtate prin gură.

Trebuie scoase și amigdalele?

Nu întotdeauna. Dacă și amigdalele contribuie la obstrucție sau apnee, poate fi indicată adenotonsilectomia.

Operația slăbește imunitatea?

Adenoidectomia corect indicată nu produce în mod obișnuit o imunodeficiență relevantă.

Pot crește adenoidele la loc?

Este posibil, dar nu este frecvent.

Copilul nu va mai răci după operație?

Va putea avea în continuare viroze. Operația tratează problema obstructivă sau indicația specifică pentru care a fost făcută.

Operația vindecă sigur sforăitul?

Nu în fiecare caz. Pot exista și alte cauze de obstrucție.

Ce legătură au amigdalele cu apneea?

Hipertrofia combinată a amigdalelor și vegetațiilor este una dintre principalele cauze de apnee obstructivă la copil.

Când trebuie mers urgent la medic?

Dacă copilul prezintă dificultate importantă de respirație, colorarea albăstruie a buzelor, pauze respiratorii severe sau alte semne de insuficiență respiratorie.

Ideea principală

„Polipii” copilului sunt, de cele mai multe ori, vegetațiile adenoide mărite — nu polipi nazali adevărați.

Adenoidele sunt o structură normală a sistemului imun, situată în spatele nasului.

Ele devin o problemă atunci când produc:

obstrucție nazală persistentă;
respirație orală;
sforăit;
tulburări respiratorii în timpul somnului;
probleme ale urechii medii;
afectarea auzului.

Nu orice copil cu adenoide mari trebuie operat.

Decizia depinde de impactul clinic, nu numai de dimensiunea țesutului.

Evaluarea poate include, în funcție de caz:

examen ORL;
endoscopie nazală;
evaluarea urechilor și auzului;
uneori studiu de somn.

Tratamentul poate varia de la:

urmărire;
controlul rinitei și inflamației nazale;
până la adenoidectomie în cazurile în care simptomele sunt suficient de importante.

Dacă există și amigdale mărite, mai ales în apneea obstructivă de somn, trebuie evaluată întreaga obstrucție adenotonsilară, nu doar „polipii”.

Pentru simptomele respiratorii vezi nas înfundat, sforăit și respirație pe gură la copii.

Pentru problemele urechii vezi durerea de ureche și otita la copii.

Pentru amigdalele mărite vezi amigdale mărite la copii.

Pentru polipii nazali adevărați vezi polipii nazali.

Pentru întregul traseu vezi Când mergi la ORL?.

Surse medicale consultate

NHS — Adenoidectomy
Cleveland Clinic — Adenoidectomy, actualizat ianuarie 2026
Cleveland Clinic — Adenoiditis, actualizat 2025
American Academy of Pediatrics — Diagnosis and Management of Childhood Obstructive Sleep Apnea Syndrome
American Academy of Otolaryngology–Head and Neck Surgery Foundation — Otitis Media with Effusion