Ghid pentru aparținător: cum îngrijești și monitorizezi un părinte vârstnic dependent

Ghid pentru aparținător: cum îngrijești și monitorizezi un părinte vârstnic dependent

Momentul în care un părinte începe să aibă nevoie de ajutor poate apărea treptat sau după un eveniment precum o cădere, o internare, o fractură, un accident vascular cerebral ori apariția problemelor de memorie.

Din acel moment, familia poate ajunge să organizeze tratamente, mese, consultații, transport, cumpărături, documente și siguranța locuinței.

Scopul nu este ca familia să preia cât mai repede toate activitățile. Scopul este ca persoana vârstnică să primească ajutor acolo unde are nevoie și să păstreze cât mai mult din autonomia pe care o poate exercita în siguranță.

În același timp, planul trebuie să fie sustenabil și pentru familie. Un aparținător epuizat nu poate deveni soluția permanentă pentru toate nevoile pacientului.

Începe cu ceea ce poate face efectiv persoana

Întrebarea „se descurcă singur?” este prea generală.

Verifică separat dacă părintele poate:

• să se ridice din pat;
• să se îmbrace;
• să folosească toaleta;
• să facă baie;
• să mănânce;
• să se deplaseze prin casă;
• să folosească scările;
• să pregătească mâncarea;
• să facă cumpărături;
• să își administreze medicamentele;
• să folosească telefonul;
• să gestioneze banii;
• să plătească facturile;
• să organizeze consultațiile;
• să ceară ajutor dacă apare o problemă.

O persoană poate fi independentă pentru activitățile de bază și, în același timp, să aibă dificultăți cu activități mai complexe.

De exemplu, se poate îmbrăca și deplasa singură, dar uită tratamentul, nu mai reușește să facă cumpărături și plătește aceeași factură de două ori.

Pentru evaluarea acestei diferențe, vezi articolul despre autonomia și activitățile zilnice la persoanele vârstnice.

Nu confunda nevoia de ajutor cu incapacitatea totală

Dependența nu funcționează după regula „se descurcă” sau „nu se mai descurcă deloc”.

Un părinte poate avea nevoie de ajutor la baie și să își gestioneze încă bine banii.

Altul poate merge singur prin casă, dar să nu mai poată administra tratamentul fără erori.

Un principiu util este:

familia preia ceea ce persoana nu mai poate face în siguranță și susține ceea ce încă poate face.

Această abordare păstrează independența și reduce riscul ca ajutorul bine intenționat să transforme o limitare parțială într-o dependență mai mare decât este necesar.

NICE recomandă ca planurile de îngrijire să pornească de la ceea ce persoana poate și dorește să facă, nu numai de la ceea ce nu mai poate face.

Când este utilă evaluarea geriatrică comprehensivă?

Uneori familia vede simultan mai multe probleme:

• părintele cade;
• a slăbit;
• uită;
• ia multe medicamente;
• merge mai greu;
• are dureri;
• a fost internat recent;
• nu mai mănâncă suficient.

Aceste probleme nu trebuie analizate obligatoriu separat.

O evaluare geriatrică comprehensivă poate integra informații despre:

• boli;
• medicație;
• memorie;
• mobilitate;
• nutriție;
• autonomie;
• starea emoțională;
• riscul de cădere;
• situația socială;
• sprijinul familiei.

British Geriatrics Society descrie evaluarea geriatrică comprehensivă ca pe un proces multidimensional și multidisciplinar care conduce la un plan integrat, nu ca pe o simplă consultație în care sunt enumerate diagnosticele.

Faceți o singură listă cu toate medicamentele

Tratamentul este una dintre cele mai frecvente surse de confuzie atunci când pacientul merge la mai mulți specialiști.

Păstrați o singură listă actualizată.

Pentru fiecare medicament notați:

• denumirea;
• doza;
• momentul administrării;
• motivul pentru care este prescris, dacă este cunoscut;
• medicul care l-a recomandat;
• eventualele modificări recente.

Includeți și:

• inhalatoare;
• picături;
• medicamente luate la nevoie;
• suplimente;
• vitamine;
• produse fără rețetă.

Dacă schema este complicată, poate fi necesară revizuirea tratamentului atunci când sunt administrate multe medicamente.

Familia nu trebuie să oprească sau să modifice medicamentele din proprie inițiativă.

Nu presupuneți că tratamentul este administrat corect

Întrebarea „îți iei medicamentele?” poate primi sincer răspunsul „da”, chiar dacă există erori.

Verificarea practică poate arăta:

• doze uitate;
• comprimate administrate de două ori;
• cutii vechi folosite împreună cu tratamentul nou;
• medicamente rămase neadministrate;
• scheme diferite pe scrisori medicale succesive.

În funcție de capacitatea persoanei, pot fi utile:

• o schemă tipărită;
• un organizator;
• alarme;
• pregătirea tratamentului;
• verificarea administrării de către o persoană desemnată.

Sistemul trebuie să fie suficient de simplu pentru a putea fi folosit zilnic.

După externare, verificați din nou schema de tratament

Internarea poate modifica tratamentul.

Unele medicamente sunt:

• introduse;
• oprite;
• administrate temporar;
• prescrise în altă doză.

Comparați recomandările de la externare cu tratamentul utilizat anterior. Dacă există contradicții, nu decideți acasă care variantă „pare mai logică”.

Discutați cu medicul.

Pentru această perioadă, consultă și ghidul despre controlul după externarea din spital.

Urmăriți dacă persoana mănâncă efectiv

Un frigider plin nu demonstrează că părintele mănâncă.

Observați:

• dacă numărul meselor s-a redus;
• dacă porțiile sunt mai mici;
• dacă a slăbit;
• dacă poate găti;
• dacă poate mesteca;
• dacă tușește sau se îneacă în timpul mesei;
• dacă îi este greață;
• dacă uită să mănânce;
• dacă pare deprimat.

Hainele devenite largi, slăbiciunea și pierderea forței pot semnala o problemă nutrițională. Vezi articolul despre malnutriția și scăderea involuntară în greutate la vârstnici.

O scădere progresivă în greutate trebuie discutată medical.

Hidratarea trebuie adaptată situației medicale

Unele persoane vârstnice beau prea puțin pentru că:

• nu simt suficient setea;
• uită;
• nu ajung ușor la bucătărie;
• evită lichidele din cauza mersului frecvent la toaletă;
• au nevoie de ajutor pentru a bea.

Nu impune însă automat o anumită cantitate de lichide tuturor pacienților.

Persoanele cu unele boli cardiace sau renale pot avea recomandări individualizate. Respectați indicațiile medicale.

Înregistrați căderile, nu doar faptul că „a mai căzut”

Pentru fiecare episod, dacă situația permite, notați:

• data;
• locul;
• ce făcea persoana;
• dacă s-a ridicat recent;
• dacă a simțit amețeală;
• dacă și-a pierdut cunoștința;
• dacă s-a lovit;
• dacă s-a putut ridica singură.

Căderile pot avea cauze musculare, neurologice, cardiovasculare, medicamentoase, vizuale sau legate de locuință.

Pentru evaluarea lor, citește articolul despre căderile repetate la vârstnici.

Nu reduceți automat mobilitatea după o cădere

Uneori este necesară supravegherea.

Dar interdicția generală „de acum nu mai mergi singur nicăieri” poate avea și consecințe:

• pierdere de forță;
• reducerea echilibrului;
• frica de mers;
• pierderea încrederii;
• dependență crescută.

Obiectivul este mobilitatea cât mai sigură, nu eliminarea mișcării.

Verificați locuința în funcție de capacitatea actuală a părintelui

O locuință sigură în urmă cu zece ani poate să nu mai fie sigură acum.

Uitați-vă la:

• iluminat;
• covoare;
• cabluri;
• praguri;
• scări;
• traseul dintre pat și baie;
• intrarea în cadă sau duș;
• obiectele folosite drept sprijin;
• accesul la lucrurile utilizate frecvent.

Întrebarea nu este „casa este ordonată?”, ci:

„Poate această persoană să se deplaseze prin ea în siguranță cu mobilitatea pe care o are acum?”

Problemele de memorie schimbă modul de organizare

O persoană cu afectare cognitivă poate spune sincer:

„Mi-am luat medicamentele.”

„Am mâncat.”

„Am plătit factura.”

deși acestea nu s-au întâmplat.

Nu este obligatoriu o minciună.

Poate fi necesară trecerea de la întrebare la verificare.

Urmăriți în special:

• tratamentul;
• utilizarea aragazului;
• plățile;
• riscul de rătăcire;
• capacitatea de a folosi telefonul;
• posibilitatea de a solicita ajutor.

Confuzia apărută brusc nu este „doar demență”

Dacă un părinte devine brusc:

• dezorientat;
• incoerent;
• mult mai somnolent;
• foarte agitat;
• incapabil să recunoască locul;

este necesară evaluare medicală.

Cauzele pot include infecții, deshidratare, medicamente și alte probleme acute.

Consultă articolul despre confuzia și dezorientarea acută la vârstnici.

O schimbare bruscă nu trebuie pusă automat pe seama vârstei sau a unei demențe cunoscute.

Stabiliți clar cine face ce în familie

Formula:

„Ne ocupăm noi.”

nu este un plan.

Stabiliți concret:

Dacă există mai mulți copii, o împărțire explicită reduce riscul ca aceeași persoană să ajungă să facă aproape totul.

Este util și un coordonator care să aibă imaginea de ansamblu. Coordonator nu înseamnă executantul tuturor sarcinilor.

Ce faci când frații sau ceilalți membri ai familiei nu se implică?

În loc de:

„Niciodată nu mă ajutați.”

încercați să transformați problema în responsabilități concrete:

„Eu pot merge la consultațiile de marți, dar nu mai pot face și cumpărăturile și administrarea documentelor. Cine poate prelua una dintre acestea?”

Uneori răspunsul va fi că ceilalți nu pot contribui în același mod. Atunci trebuie verificat ce alt sprijin este realist.

Ghidul despre limitele personale și cum spui „nu” poate fi util aparținătorului care ajunge să accepte constant mai multe sarcini decât poate susține.

O limită nu înseamnă însă abandonarea unei persoane dependente. Dacă renunți la o sarcină esențială, trebuie stabilită mai întâi alternativa sigură.

Lăsați părintele să vorbească la consultație

Aparținătorul poate aduce informații foarte importante, mai ales când există probleme de memorie.

Dar, dacă persoana poate comunica, medicul trebuie să afle direct:

• ce o deranjează;
• ce își dorește;
• ce tratamente acceptă;
• ce activități sunt importante pentru ea;
• ce o sperie.

Evitați să vorbiți despre pacient ca și cum nu ar fi în cameră.

NICE recomandă implicarea persoanei în deciziile despre propria îngrijire și orientarea planului către prioritățile, independența și siguranța sa.

Nu confundați protecția cu controlul total

Formule precum:

• „Nu mai ai voie.”
• „Nu mai decizi tu.”
• „Ești prea bătrân.”
• „De acum facem noi tot.”

pot retrage mai multă autonomie decât este necesar.

Mai util este să porniți de la problema observată:

„Ai căzut de două ori. Vreau să vedem ce putem schimba ca să poți continua să ieși cu mai puțin risc.”

Persoana trebuie implicată în deciziile care o privesc în măsura în care poate înțelege și participa la ele.

Întrebați ce este important pentru părinte

Familia poate avea drept obiectiv principal:

„Să nu mai cadă niciodată.”

Părintele poate spune:

„Pentru mine este foarte important să mai pot merge în parc.”

Un plan bun încearcă să gestioneze riscul fără să elimine automat obiectivele importante pentru persoană.

Alte priorități pot fi:

• să rămână acasă;
• să folosească singur toaleta;
• să participe la mesele familiei;
• să își vadă prietenii;
• să reducă internările;
• să păstreze o anumită activitate.

Aceste informații ajută și medicul să propună intervenții relevante.

Ce faci dacă părintele refuză ajutorul?

Încearcă mai întâi să înțelegi motivul.

Poate exista:

• teama pierderii independenței;
• rușine;
• neîncredere;
• depresie;
• dificultatea de a accepta schimbarea;
• afectare cognitivă.

Evită:

„Nu vezi că nu te mai descurci?”

Pornește de la fapte:

„Ai căzut de două ori luna aceasta și vreau să găsim o variantă prin care să poți continua să te deplasezi mai sigur.”

Dacă există risc important sau dificultăți de înțelegere și decizie, situația trebuie evaluată medical.

Aparținătorul nu este o resursă nelimitată

Îngrijirea unui părinte poate modifica profund viața copilului adult.

Pot apărea:

• lipsă de somn;
• iritabilitate;
• anxietate;
• dificultăți profesionale;
• conflicte cu partenerul;
• retragere socială;
• lipsa timpului personal;
• senzația că trebuie să fii permanent disponibil;
• vinovăție atunci când faci ceva pentru tine.

British Geriatrics Society subliniază că aparținătorii au un rol important în îngrijire, dar contribuția și capacitatea lor trebuie incluse în planificarea îngrijirii. citeturn761431search0

Faptul că ești copilul persoanei nu înseamnă că poți asigura singur, permanent și în siguranță orice nivel de îngrijire.

Cum recunoști că planul actual te depășește?

Întreabă-te concret:

• Dorm suficient pentru a putea funcționa?
• Pot continua să lucrez?
• Am timp pentru propria sănătate?
• Mai pot avea grijă de copiii sau partenerul meu?
• Am renunțat la aproape toate relațiile?
• Sunt permanent iritat sau în alertă?
• Fac erori pentru că sunt prea obosit?
• Simt că nu mai pot pleca niciodată de lângă părinte?
• Există sarcini medicale pe care nu știu să le fac în siguranță?

Dacă răspunsurile arată că planul nu mai este sustenabil, problema nu este doar „trebuie să fiu mai rezistent”.

Trebuie schimbată organizarea.

Noua responsabilitate poate necesita și propria perioadă de adaptare

Rolul de aparținător poate apărea brusc după o internare sau poate crește treptat.

Uneori trebuie să reorganizezi simultan:

• programul;
• finanțele;
• relația cu frații;
• locuința părintelui;
• propria familie;
• munca;
• timpul personal.

Articolul despre adaptarea la schimbări importante de viață dezvoltă separat această perioadă de reorganizare.

Nu este obligatoriu să ajungi rapid la sentimentul că „te-ai obișnuit”. Este mai important să construiești un plan sustenabil.

Izolarea aparținătorului trebuie observată

Uneori ieșirile dispar una câte una:

„Nu pot merge, trebuie să rămân cu tata.”

„Nu pot lipsi nici două ore.”

„Nu mai are rost să îmi fac planuri.”

Dacă viața socială s-a redus foarte mult, verifică dacă există o soluție care să îți permită perioade reale de pauză.

Poate fi nevoie de:

• împărțirea sarcinilor;
• un îngrijitor;
• sprijin social;
• servicii medicale sau comunitare;
• ajutorul unui membru al familiei.

Pentru reconstrucția legăturilor atunci când izolarea a devenit apăsătoare, consultă articolul despre singurătatea la adulți și reconectarea cu ceilalți.

Vinovăția nu trebuie să decidă singură câtă îngrijire preiei

Poți simți:

„Ar trebui să fac eu totul.”

„Dacă angajez un îngrijitor, îl abandonez.”

„Mama a avut grijă de mine, acum este obligația mea să renunț la orice.”

Emoția poate fi reală, dar nu stabilește singură ce plan este sigur și sustenabil.

Întrebarea practică este:

„Ce îngrijire are nevoie părintele și cum poate fi asigurată fără ca o singură persoană să devină singura soluție?”

A apela la un îngrijitor sau la alte forme de sprijin nu înseamnă automat abandon. Uneori este chiar ceea ce permite persoanei să rămână mai mult timp în propria locuință.

Când ar trebui aparținătorul să ceară sprijin psihologic?

Poți cere ajutor dacă:

• anxietatea este persistentă;
• nu mai reușești să te odihnești;
• te simți permanent vinovat;
• conflictele familiale au devenit greu de gestionat;
• ai renunțat la aproape toate activitățile personale;
• te simți copleșit;
• nu mai poți separa viața ta de rolul de îngrijitor;
• starea ta începe să îți afecteze serios funcționarea.

Nu trebuie să existe un diagnostic pentru a discuta aceste dificultăți.

Dacă nu ai mai lucrat cu un psiholog, ghidul despre prima ședință la psiholog explică pregătirea întâlnirii și întrebările utile.

Sprijinul psihologic pentru aparținător este separat de evaluarea geriatrică a părintelui. Uneori ambele sunt necesare.

Ce informații pregătiți pentru consultația geriatrică?

Înainte de consultație, este util să aveți:

• lista medicamentelor;
• scrisori medicale și bilete de externare relevante;
• analize și investigații recente;
• lista problemelor apărute;
• informații despre căderi;
• schimbări de memorie sau comportament;
• modificări ale greutății;
• schimbări ale autonomiei;
• întrebările pacientului;
• întrebările familiei.

Nu este nevoie să aduceți fiecare document medical din ultimii 20 de ani.

Ghidul despre pregătirea consultației geriatrice oferă checklistul detaliat.

Când trebuie apelat 112?

Apelați serviciul de urgență dacă apar situații precum:

• asimetrie facială instalată brusc;
• slăbiciune bruscă pe o parte;
• dificultate bruscă de vorbire;
• pierderea stării de conștiență;
• durere severă în piept;
• lipsă severă de aer;
• convulsii;
• traumatism grav;
• sângerare importantă;
• deteriorare rapidă cu imposibilitatea menținerii siguranței.

Pentru confuzia nou apărută, mai ales asociată cu deteriorarea generală, este necesară evaluare medicală promptă; dacă starea este severă sau siguranța nu poate fi menținută, este necesară intervenția de urgență.

Nu tratați acasă o problemă acută gravă doar pentru că pacientul este foarte în vârstă sau are deja multe diagnostice.

Checklist scurt pentru familie

Zilnic, dacă persoana este dependentă sau recent externată

Verificați, în funcție de planul medical:

• administrarea tratamentului;
• alimentația;
• lichidele;
• deplasarea;
• starea mentală;
• simptomele noi.

Periodic

Urmăriți:

• autonomia;
• căderile;
• greutatea dacă există risc nutrițional;
• modificările de tratament;
• consultațiile;
• schimbările de comportament;
• funcționarea după internări sau boli.

După fiecare problemă medicală importantă

Întrebați:

• merge la fel ca înainte?
• se poate ridica?
• mănâncă la fel?
• își poate administra tratamentul?
• este la fel de orientat?
• a pierdut activități pe care înainte le făcea singur?

Uneori boala acută se rezolvă, dar rămâne o pierdere funcțională importantă care trebuie abordată.

De reținut

Îngrijirea unui părinte vârstnic dependent înseamnă mai mult decât programările medicale.

Trebuie urmărite împreună:

• autonomia;
• medicația;
• alimentația;
• hidratarea;
• mobilitatea;
• căderile;
• memoria;
• schimbările bruște;
• documentele;
• capacitatea familiei de a susține planul.

Cel mai important principiu este:

ajută persoana acolo unde are nevoie și păstrează cât mai mult posibil activitățile și deciziile pe care le poate gestiona în siguranță.

În același timp:

nu construi un plan în care un singur aparținător trebuie să fie disponibil permanent.

Un plan bun trebuie să protejeze atât persoana vârstnică, cât și capacitatea reală a celor care o îngrijesc.

Pentru evaluarea medicală, poți verifica opțiunile de programare la geriatrie și informațiile despre consultația de geriatrie prin CAS.

Acest articol are scop informativ și nu înlocuiește consultația medicală. Modificările tratamentului se fac numai la recomandarea medicului.

Surse de referință

• World Health Organization — Integrated Care for Older People (ICOPE): guidance for person-centred assessment and pathways in primary care, ediția a doua.
• British Geriatrics Society — Comprehensive Geriatric Assessment: Formal and informal caregivers.
• British Geriatrics Society — Comprehensive Geriatric Assessment Hub.
• NICE — Home care: delivering personal care and practical support to older people living in their own homes.