Malnutriția și scăderea involuntară în greutate la vârstnici: cauze și evaluare

„Mama a slăbit, dar spune că pur și simplu nu îi mai este foame.”

„Tata mănâncă foarte puțin de când a ieșit din spital.”

„Bunica are hainele tot mai largi, dar cântarul nu este folosit și nu știm cât a slăbit.”

Scăderea involuntară în greutate la o persoană vârstnică nu trebuie considerată automat o parte normală a îmbătrânirii.

Poate apărea pentru că persoana mănâncă prea puțin, dar întrebarea importantă este de ce.

În spatele unui aport alimentar redus se pot afla:

probleme dentare;
dificultăți la înghițire;
boli digestive;
depresie;
tulburări cognitive;
medicamente;
durere;
boli cronice;
infecții;
dificultatea de a face cumpărături sau de a găti;
singurătatea;
alte probleme medicale.

Malnutriția poate duce, la rândul ei, la:

pierderea forței;
reducerea masei musculare;
recuperare mai dificilă;
risc mai mare de cădere;
pierderea autonomiei;
vulnerabilitate crescută în timpul bolilor.

De aceea, obiectivul nu este doar:

„Să îl facem să mănânce mai mult.”

Trebuie înțeles de ce a scăzut aportul sau greutatea și ce consecințe a produs deja această schimbare.

Ce este malnutriția?

Malnutriția asociată aportului insuficient apare atunci când organismul nu primește sau nu poate utiliza suficientă energie și suficienți nutrienți pentru a-și menține structura și funcționarea.

La persoana vârstnică, problema poate afecta:

greutatea;
masa musculară;
forța;
imunitatea;
vindecarea;
mobilitatea;
recuperarea după boală;
autonomia.

Malnutriția nu se diagnostichează doar prin simpla impresie că o persoană „pare slabă”.

Evaluarea trebuie să țină cont de evoluția greutății, aportul alimentar, masa musculară, bolile existente și alte elemente clinice.

O persoană supraponderală poate fi malnutrită?

Da.

Aceasta este una dintre cele mai importante idei.

O persoană poate avea exces de țesut adipos și simultan:

să mănânce insuficient;
să piardă rapid în greutate;
să piardă musculatură;
să aibă aport insuficient de proteine sau alți nutrienți;
să treacă printr-o boală care crește necesarul organismului.

Prin urmare, faptul că pacientul „nu este slab” nu exclude riscul nutrițional.

Nici indicele de masă corporală nu trebuie interpretat izolat.

Cât de importantă este scăderea involuntară în greutate?

Orice pierdere neintenționată merită observată.

Semnificația depinde de:

cât s-a pierdut;
în cât timp;
greutatea inițială;
existența unei boli;
schimbarea alimentației;
modificarea forței și mobilității.

Mai important decât un singur număr este trendul.

De exemplu:

„Avea 74 kg în urmă cu șase luni și acum are 66 kg, fără să fi încercat să slăbească.”

este o informație medicală mult mai relevantă decât:

„Pare mai slab.”

Dacă nu există măsurători, pot fi indicii:

hainele au devenit largi;
cureaua este strânsă la alte găuri;
proteza dentară nu mai stă la fel;
obrajii par mai supți;
brațele și picioarele par mai subțiri.

Scăderea în greutate este normală după 70 sau 80 de ani?

Nu trebuie considerată automat normală.

Pot exista modificări ale compoziției corporale odată cu înaintarea în vârstă, dar o pierdere neintenționată și evidentă în greutate trebuie explicată.

Întrebarea este:

„De ce pierde această persoană greutate acum?”

Nu:

„Cât de bătrână este?”

WHO recunoaște malnutriția ca una dintre problemele importante care pot afecta capacitatea funcțională a persoanelor vârstnice.

Care sunt semnele malnutriției?

Pot apărea:

scădere în greutate;
haine mai largi;
poftă de mâncare redusă;
porții tot mai mici;
mese sărite;
pierderea forței;
oboseală;
mers mai lent;
dificultatea de a se ridica de pe scaun;
recuperare dificilă după o boală;
vindecare lentă;
reducerea activității;
pierderea autonomiei.

La unele persoane primul semn observat de familie nu este greutatea, ci faptul că:

„Nu mai are putere.”

Aceasta poate fi consecința unei probleme nutriționale, dar trebuie evaluate și alte cauze.

De ce își pierde o persoană vârstnică pofta de mâncare?

Există multe explicații posibile.

1. Modificarea gustului și mirosului

Odată cu înaintarea în vârstă și în contextul unor boli sau tratamente, alimentele pot deveni mai puțin atractive.

Persoana poate spune:

„Nu mai are gust.”
„Nu îmi mai miroase a mâncare.”
„Nu îmi mai face plăcere să mănânc.”

Acest lucru poate reduce progresiv cantitatea consumată.

2. Problemele dentare

Durerea dentară, lipsa dinților sau protezele nepotrivite pot transforma masa într-o experiență neplăcută.

Persoana începe să evite:

carnea;
legumele tari;
fructele;
pâinea mai consistentă.

Dieta devine tot mai limitată și poate ajunge să fie formată în principal din alimente moi, dar insuficiente nutritiv.

3. Dificultatea la înghițire

Disfagia este o cauză importantă care nu trebuie ratată.

Semnele pot include:

senzația că mâncarea se blochează;
tuse în timpul mesei;
înec;
voce modificată după înghițire;
evitarea anumitor alimente;
mese foarte lungi;
scădere progresivă în greutate.

Dacă există aceste simptome, trebuie evaluată dificultatea la înghițire și disfagia.

Dificultatea nou apărută sau progresivă la înghițire necesită evaluare medicală.

4. Bolile digestive

Aportul alimentar poate scădea dacă persoana are:

greață;
vărsături;
reflux;
dureri abdominale;
constipație severă;
diaree;
sațietate rapidă;
dificultăți la înghițire;
alte simptome digestive.

În aceste situații poate fi necesară evaluarea gastroenterologică.

5. Depresia

Depresia poate reduce semnificativ pofta de mâncare.

Pot apărea simultan:

lipsa interesului;
retragerea;
insomnie;
oboseală;
apatie;
pierdere în greutate.

La persoana vârstnică, depresia nu este întotdeauna exprimată prin:

„Sunt trist.”

Uneori familia observă mai degrabă că pacientul nu mai mănâncă și nu mai participă la activități.

6. Problemele cognitive

O persoană cu afectare cognitivă poate:

uita că nu a mâncat;
nu mai recunoaște unele alimente;
nu mai putea planifica o masă;
uita aragazul pornit și apoi evita gătitul;
nu mai putea face cumpărături;
avea dificultăți în folosirea tacâmurilor.

În această situație simplul sfat:

„Trebuie să mănânci mai mult.”

nu rezolvă problema.

Trebuie înțeles ce etapă a alimentației nu mai poate fi gestionată independent.

7. Singurătatea

Mâncatul este și un comportament social.

O persoană care a rămas singură poate:

găti mai rar;
mânca doar gustări;
renunța la mesele regulate;
pierde interesul pentru mâncare.

Moartea partenerului sau izolarea pot produce schimbări importante ale alimentației.

8. Dificultatea de a face cumpărături

Uneori apetitul este prezent, dar accesul la alimente este problema.

Persoana poate:

nu mai putea coborî scările;
nu mai conduce;
nu putea transporta plase;
nu avea pe cine să roage;
avea probleme financiare.

Aceste elemente fac parte din evaluarea geriatrică.

9. Dificultatea de a găti

Persoana poate deschide frigiderul și avea alimente, dar să nu mai poată:

sta în picioare;
tăia alimentele;
folosi aragazul în siguranță;
organiza etapele unei rețete.

Pierderea autonomiei poate duce astfel direct la malnutriție.

Vezi și articolul despre autonomia și activitățile zilnice la vârstnici.

10. Medicamentele

Unele medicamente pot influența:

pofta de mâncare;
gustul;
greața;
constipația;
somnolența;
uscăciunea gurii.

Dacă scăderea aportului a început după modificarea tratamentului, această informație trebuie discutată cu medicul.

Medicamentele nu se întrerup fără recomandare.

11. Bolile acute și cronice

Pofta de mâncare și necesarul nutrițional pot fi afectate de:

infecții;
boli pulmonare;
insuficiență cardiacă;
boli renale;
boli neurologice;
boli inflamatorii;
cancer;
alte afecțiuni.

Uneori problema apare simultan din două direcții:

persoana mănâncă mai puțin, iar organismul are nevoie de mai multe resurse din cauza bolii.

Scăderea în greutate poate indica o boală serioasă?

Da, uneori.

Pierderea involuntară în greutate poate apărea într-o gamă largă de boli, de la probleme dentare sau depresie până la boli digestive, endocrine, infecțioase sau oncologice.

Acest lucru nu înseamnă că orice persoană care slăbește are cancer.

Înseamnă că o pierdere neintenționată importantă nu trebuie tratată exclusiv prin:

„Să cumpărăm niște vitamine.”

Cauza trebuie evaluată.

Ce legătură există între malnutriție și sarcopenie?

Malnutriția poate contribui la pierderea musculaturii și forței.

Totuși, malnutriția și sarcopenia nu sunt același diagnostic.

Malnutriția privește insuficiența aportului sau utilizării nutrienților și consecințele acesteia.

Sarcopenia este o boală musculară în care scăderea forței are un rol central.

Cele două se pot alimenta reciproc.

O persoană mănâncă puțin:

aport insuficient → pierdere musculară → slăbiciune → nu mai poate găti → mănâncă și mai puțin.

Pentru evaluarea musculară, vezi sarcopenia la vârstnici.

Ce legătură există între malnutriție și fragilitate?

Malnutriția poate contribui la fragilitate prin:

pierderea forței;
scăderea masei musculare;
recuperarea dificilă;
reducerea rezistenței la boli.

Dar fragilitatea este un sindrom mai larg și poate include:

mobilitatea;
cogniția;
bolile;
medicamentele;
autonomia;
factorii sociali.

Vezi fragilitatea la vârstnici.

Cum se evaluează riscul de malnutriție?

Primul pas poate fi screeningul nutrițional.

Există instrumente validate utilizate pentru identificarea persoanelor cu risc, inclusiv instrumente concepute pentru vârstnici.

Screeningul poate lua în calcul elemente precum:

pierderea în greutate;
scăderea aportului alimentar;
mobilitatea;
boala recentă;
starea generală.

Un rezultat de screening nu este echivalent automat cu diagnosticul.

Dacă există risc, urmează evaluarea nutrițională și medicală.

Este suficient să calculăm IMC-ul?

Nu.

Indicele de masă corporală este doar una dintre informații.

La persoanele vârstnice trebuie analizate și:

pierderea recentă în greutate;
aportul;
musculatura;
bolile;
inflamația;
funcționarea.

O persoană poate avea un IMC aparent normal și să fi pierdut o cantitate importantă de greutate într-o perioadă scurtă.

Alta poate avea obezitate și simultan pierdere musculară și malnutriție.

Ce sunt criteriile GLIM?

GLIM — Global Leadership Initiative on Malnutrition — propune o abordare în două etape:

identificarea persoanelor aflate la risc printr-un instrument de screening;
evaluarea criteriilor necesare diagnosticului.

În evaluare sunt luate în calcul elemente precum:

scăderea neintenționată în greutate;
indicele de masă corporală redus;
masa musculară redusă;
aportul alimentar redus sau absorbția insuficientă;
existența inflamației sau a unei boli relevante.

Diagnosticul trebuie stabilit în context medical, nu prin autodiagnostic pe baza unei liste online.

Ce poate întreba medicul?

Evaluarea poate include:

greutatea actuală;
greutatea obișnuită;
când a început scăderea;
pofta de mâncare;
numărul meselor;
mărimea porțiilor;
problemele dentare;
dificultățile la înghițire;
greața sau vărsăturile;
tranzitul intestinal;
bolile recente;
spitalizările;
medicamentele;
starea emoțională;
memoria;
capacitatea de a cumpăra și găti;
sprijinul familiei.

Uneori răspunsul la:

„Cine vă pregătește mâncarea?”

este la fel de important ca rezultatul unei analize.

Sunt necesare analize?

Uneori, da.

Investigațiile depind de istoricul și simptomele persoanei.

Medicul poate evalua, în funcție de situație:

hemoleucograma;
funcția renală;
funcția hepatică;
glicemia;
electroliții;
funcția tiroidiană;
inflamația;
anumite deficite;
alte analize orientate de simptome.

Nu există un „pachet de analize pentru malnutriție” care să identifice toate cauzele.

Nici albumina serică nu trebuie folosită singură pentru a decide dacă o persoană este sau nu malnutrită.

Când sunt necesare investigații digestive?

Pot fi necesare dacă există:

dificultate la înghițire;
vărsături;
dureri abdominale persistente;
schimbarea tranzitului;
sânge în scaun;
sațietate foarte rapidă;
simptome digestive persistente;
scădere ponderală fără explicație.

Tipul investigației este stabilit medical.

Nu orice persoană care slăbește are nevoie automat de endoscopie sau colonoscopie.

Care este rolul evaluării geriatrice comprehensive?

La persoana vârstnică, nutriția este rareori izolată de restul funcționării.

Scăderea în greutate poate exista simultan cu:

fragilitate;
sarcopenie;
căderi;
probleme cognitive;
depresie;
multe medicamente;
pierderea autonomiei.

De aceea, poate fi utilă o evaluare geriatrică comprehensivă.

Aceasta permite evaluarea împreună a:

stării medicale;
medicației;
mobilității;
cogniției;
nutriției;
autonomiei;
sprijinului social.

Cum se tratează malnutriția?

Tratamentul depinde de cauză.

Nu există o soluție identică pentru toți.

Planul poate include:

tratarea bolii care reduce aportul;
rezolvarea problemelor dentare;
adaptarea consistenței alimentelor în disfagie;
tratarea depresiei;
simplificarea accesului la alimente;
creșterea densității energetice și nutritive a meselor;
consiliere nutrițională;
suplimente nutritive orale atunci când sunt indicate;
recuperare și activitate fizică adaptată.

ESPEN recomandă o abordare individualizată și combinarea mai multor intervenții atunci când este necesar.

Trebuie persoana doar să mănânce mai mult?

Nu întotdeauna.

Dacă o persoană are:

durere la înghițire;
depresie;
greață;
probleme dentare;
dificultăți cognitive;

simpla creștere a porției nu rezolvă cauza.

Mai mult, o farfurie foarte mare poate descuraja o persoană cu apetit redus.

Uneori pot fi mai potrivite:

porții mai mici;
mese mai dese;
alimente preferate;
densitate energetică mai mare;
textură adaptată.

Strategia trebuie individualizată.

Proteina este importantă?

Da.

Proteina contribuie la menținerea musculaturii și funcției.

ESPEN recomandă ca aportul de proteine la persoanele vârstnice să fie individualizat în funcție de:

starea nutrițională;
nivelul de activitate;
existența bolilor;
toleranță.

Nu este însă corect ca familia să aplice automat aceeași cantitate tuturor persoanelor.

Necesitățile pot fi diferite în cazul:

bolilor renale;
bolilor severe;
malnutriției;
recuperării;
altor afecțiuni.

Sunt utile suplimentele nutritive orale?

Pot fi utile în anumite situații, mai ales atunci când aportul prin alimente rămâne insuficient.

Dar trebuie privite ca parte a unui plan, nu ca înlocuitor automat al meselor.

Înainte trebuie clarificat:

de ce persoana nu mănâncă;
ce cantitate consumă;
ce boli are;
dacă poate înghiți în siguranță;
ce obiectiv nutrițional există.

Suplimentul ales și durata administrării trebuie individualizate.

Sunt utile vitaminele?

Deficitele documentate pot necesita corectare.

Dar administrarea unor vitamine la întâmplare nu tratează o scădere ponderală a cărei cauză nu este cunoscută.

Problema principală poate fi:

aport energetic insuficient;
boală;
malabsorbție;
depresie;
disfagie;
pierderea autonomiei.

Suplimentele nu trebuie să întârzie diagnosticul.

Trebuie eliminate sarea, grăsimile și zahărul la orice persoană vârstnică?

Nu trebuie impuse restricții severe fără a analiza contextul.

La o persoană cu risc de malnutriție, o dietă foarte restrictivă poate reduce și mai mult aportul alimentar.

Recomandările nutriționale trebuie să țină cont simultan de:

bolile existente;
obiectivele tratamentului;
riscul nutrițional;
preferințe;
calitatea vieții.

ESPEN atrage atenția că restricțiile alimentare la persoanele vârstnice trebuie utilizate cu prudență.

Ce poate face familia acasă?

Primul pas este măsurarea, nu presupunerea.

Urmăriți greutatea

Dacă este posibil:

folosiți același cântar;
măsurați în condiții similare;
notați valorile.

Nu este necesară cântărirea zilnică în mod obișnuit.

Scopul este observarea trendului.

Urmăriți aportul

Timp de câteva zile notați:

câte mese mănâncă;
aproximativ cât;
ce alimente refuză;
dacă bea lichide;
dacă tușește la masă;
dacă are greață;
dacă există durere.

Verificați frigiderul

Poate spune foarte multe.

Există alimente?

Sunt consumate?

Sunt expirate?

Persoana cumpără aceleași produse repetat?

Observați funcționarea

Se poate:

ridica de pe scaun?
găti?
merge la cumpărături?
folosi tacâmurile?
deschide ambalajele?

Uneori problema alimentară este, în realitate, o problemă de autonomie.

Ce nu trebuie făcut?

Nu spuneți doar „trebuie să mănânci”

Trebuie identificat motivul pentru care persoana nu mănâncă.

Nu presupuneți că este normal pentru vârstă

Scăderea ponderală involuntară merită evaluată.

Nu administrați suplimente la întâmplare

Pot exista contraindicații sau nevoi diferite.

Nu impuneți diete restrictive fără reevaluare

Riscul produs de malnutriție poate deveni mai important decât beneficiul unei restricții foarte stricte.

Nu forțați alimentația în disfagie

Există risc de aspirație.

Dificultățile la înghițire trebuie evaluate.

Nu urmăriți doar cântarul

Contează și:

forța;
musculatura;
mobilitatea;
aportul;
funcționarea.

Când este necesară evaluarea medicală mai rapidă?

Solicitați evaluare medicală dacă există:

scădere progresivă în greutate fără explicație;
refuz alimentar persistent;
dificultate la înghițire;
vărsături persistente;
dureri abdominale persistente;
sânge în scaun;
modificări importante ale tranzitului;
febră;
deteriorare generală;
slăbiciune importantă;
deshidratare;
confuzie;
reducerea marcată a autonomiei.

Scăderea rapidă sau asocierea mai multor simptome justifică o evaluare mai promptă.

Când poate fi util consultul de geriatrie?

Geriatria poate fi utilă mai ales atunci când scăderea în greutate apare împreună cu:

fragilitate;
sarcopenie;
căderi;
probleme cognitive;
multe medicamente;
mai multe boli cronice;
pierderea autonomiei;
dificultatea familiei de a organiza îngrijirea.

În acest context, întrebarea nu este doar:

„Ce mâncare îi dăm?”

ci:

„De ce a scăzut aportul și ce alte probleme contribuie?”

Pentru medici, locații și disponibilitate poate fi consultată pagina de consultație de geriatrie.

Când poate fi necesar alt specialist?

Gastroenterologie

Dacă există:

dureri abdominale;
dificultate la înghițire;
vărsături;
diaree persistentă;
modificări ale tranzitului;
alte simptome digestive.

Medicină internă

Poate fi utilă pentru:

scădere ponderală fără explicație clară;
simptome generale;
analize modificate;
suspiciunea unei boli sistemice.

Stomatologie

Dacă masticația este afectată de:

dureri;
lipsa dinților;
proteză;
probleme orale.

Psihiatrie

Dacă există depresie, apatie sau alte simptome psihice importante.

Neurologie

Dacă tulburările cognitive sau neurologice afectează alimentația sau înghițirea.

Traseul poate necesita mai multe specialități.

Întrebări frecvente

Câte kilograme trebuie să piardă un vârstnic ca să fie o problemă?

Nu există un singur număr aplicabil tuturor.

Contează procentul din greutatea inițială, perioada în care s-a produs pierderea și contextul medical.

Orice scădere involuntară clară merită urmărită și discutată.

Dacă persoana are obezitate, scăderea în greutate este benefică?

Nu neapărat.

O pierdere neintenționată poate include și pierdere musculară.

Scăderea intenționată în greutate la persoanele vârstnice trebuie planificată cu atenție, mai ales dacă există fragilitate sau risc de sarcopenie.

Lipsa poftei de mâncare este normală la bătrânețe?

Pofta de mâncare se poate modifica, dar o reducere persistentă care produce pierdere ponderală trebuie evaluată.

Malnutriția se vede în analize?

Nu există o singură analiză care stabilește diagnosticul.

Evaluarea combină istoricul, greutatea, aportul, compoziția corporală și contextul bolii.

Albumina mică înseamnă automat malnutriție?

Nu.

Albumina poate fi influențată de inflamație, boală și alți factori și nu trebuie utilizată singură pentru diagnosticul malnutriției.

Malnutriția și sarcopenia sunt același lucru?

Nu.

Se pot asocia, dar sunt diagnostice diferite.

Trebuie cumpărate băuturi nutritive dacă persoana slăbește?

Nu automat.

Mai întâi trebuie evaluată cauza și aportul real. Suplimentele pot fi utile în anumite situații.

Este mai bine să mănânce puțin și des?

Pentru unele persoane cu apetit redus poate fi util.

Strategia trebuie adaptată bolilor și necesarului individual.

Cântărirea este utilă?

Da.

Un istoric al greutății este foarte util în evaluare, mai ales când scăderea este progresivă.

De reținut

Malnutriția la persoana vârstnică nu înseamnă doar greutate mică.

Poate apărea și la persoane supraponderale.

Semnale importante sunt:

scăderea involuntară în greutate;
reducerea poftei de mâncare;
porții tot mai mici;
pierderea forței;
reducerea masei musculare;
recuperarea dificilă;
pierderea autonomiei.

Trebuie căutate cauzele:

medicale;
digestive;
dentare;
cognitive;
emoționale;
medicamentoase;
sociale;
funcționale.

Tratamentul nu înseamnă doar „mai multe calorii”.

Scopul este identificarea cauzei, asigurarea unui aport adecvat și protejarea musculaturii, mobilității și autonomiei.

Notă medicală

Informațiile din acest articol au caracter educațional și nu înlocuiesc consultația medicală.

Scăderea involuntară în greutate, dificultatea la înghițire, vărsăturile persistente, sângerarea digestivă, refuzul alimentelor sau deteriorarea rapidă a stării generale necesită evaluare medicală.

Suplimentele și modificările importante ale dietei trebuie individualizate, mai ales atunci când există boli renale, metabolice sau alte afecțiuni cronice.

Surse medicale și ghiduri consultate

ESPEN — Practical guideline: Clinical nutrition and hydration in geriatrics;
Global Leadership Initiative on Malnutrition — criteriile GLIM pentru diagnosticul malnutriției;
World Health Organization — Integrated Care for Older People (ICOPE);
World Health Organization — recomandări privind intervențiile nutriționale la persoanele vârstnice cu subnutriție;
British Geriatrics Society — resurse privind evaluarea geriatrică comprehensivă.