Rectocolita ulcero-hemoragică: simptome, diagnostic și tratament

Rectocolita ulcero-hemoragică, cunoscută și sub denumirea de colită ulcerativă, este o boală inflamatorie cronică ce afectează colonul și rectul.

Inflamația începe, de regulă, la nivelul rectului și se poate extinde continuu către segmentele superioare ale colonului. Sunt afectate în principal mucoasa și straturile superficiale ale peretelui intestinal.

Manifestările caracteristice sunt diareea cu sânge, mucusul, urgența la defecație și senzația că rectul nu s-a golit complet. În formele extinse sau severe pot apărea dureri abdominale, anemie, febră, deshidratare și scădere în greutate.

Boala evoluează în episoade de activitate, numite pusee, separate de perioade de remisiune. Dispariția simptomelor nu înseamnă întotdeauna că inflamația a fost complet controlată, motiv pentru care monitorizarea continuă și după obținerea remisiunii.

Pentru o prezentare comparativă, citește articolul despre bolile inflamatorii intestinale și diferența dintre Crohn și rectocolită.

Pentru orientare asupra consultației și investigațiilor digestive, poți consulta și ghidul complet de gastroenterologie.

Pe scurt

• Rectocolita afectează colonul și rectul.
• Inflamația începe de obicei la nivelul rectului.
• Leziunile se extind în mod caracteristic continuu, nu în segmente separate.
• Diareea cu sânge și urgența sunt manifestări frecvente.
• Proctita limitată poate produce sânge, mucus și chiar constipație, fără diaree importantă.
• Boala evoluează prin pusee și perioade de remisiune.
• Colonoscopia cu biopsii este esențială pentru diagnostic.
• Calprotectina fecală poate ajuta la evaluarea și monitorizarea inflamației.
• Tratamentul depinde de extinderea și severitatea bolii.
• Corticosteroizii pot controla un puseu, dar nu trebuie folosiți pentru menținerea remisiunii.
• Formele moderate sau severe pot necesita terapii biologice ori alte tratamente avansate.
• Colita acută severă necesită internare.
• Inflamația colonică de lungă durată crește riscul de cancer colorectal.
• Îndepărtarea completă a colonului și rectului elimină inflamația intestinală specifică rectocolitei, dar chirurgia are propriile consecințe și posibile complicații.

Ce este rectocolita ulcero-hemoragică

Rectocolita face parte din categoria bolilor inflamatorii intestinale.

În această boală, sistemul imunitar întreține o inflamație anormală la nivelul mucoasei colonului. Pot apărea:

• roșeață;
• fragilitatea mucoasei;
• ulcerații;
• sângerare;
• secreție de mucus;
• pierderea structurii normale a colonului în boala de lungă durată.

Cauza exactă nu este cunoscută. Sunt implicate interacțiuni între predispoziția genetică, sistemul imunitar, microbiota intestinală și factorii de mediu. Boala nu este contagioasă și nu este provocată de un singur aliment sau de stres.

Rectocolită sau colită ulcerativă?

Cele două denumiri se referă, în practică, la aceeași boală.

În limba engleză este utilizat termenul ulcerative colitis, de unde provine formularea „colită ulcerativă”.

Denumirea „rectocolită ulcero-hemoragică” subliniază câteva caracteristici:

• afectarea rectului și colonului;
• apariția ulcerațiilor;
• tendința de sângerare.

În documentele medicale din România pot fi întâlnite și abrevieri precum:

• RCUH;
• CU;
• UC, din engleză.

Ce segment al colonului poate fi afectat

Extinderea bolii influențează simptomele, tratamentul și monitorizarea.

Proctita ulcerativă

Inflamația este limitată la rect.

Pacientul poate avea:

• sânge roșu;
• mucus;
• urgență;
• tenesme;
• senzație de evacuare incompletă;
• scaune frecvente în cantități mici;
• uneori constipație.

Faptul că există constipație nu exclude proctita.

Scaunul poate rămâne mai mult timp în colonul sănătos, în timp ce rectul inflamat produce sânge, mucus și nevoia repetată de defecație.

Colita stângă

Inflamația se extinde de la rect către colonul sigmoid și descendent.

Pot apărea:

• diaree cu sânge;
• urgență;
• durere în partea stângă a abdomenului;
• mucus;
• crampe;
• simptome nocturne.

Colita extinsă sau pancolita

Inflamația depășește colonul stâng și poate afecta întregul colon.

Formele extinse pot produce:

• scaune frecvente;
• cantități mai mari de sânge;
• durere abdominală;
• febră;
• anemie;
• deshidratare;
• scădere în greutate;
• inflamație sistemică.

Extinderea se poate modifica în timp. O boală inițial limitată la rect se poate extinde, iar tratamentul poate produce vindecarea neuniformă a mucoasei.

Care este diferența dintre rectocolită și boala Crohn

Rectocolita și boala Crohn fac parte din aceeași familie, dar nu sunt aceeași afecțiune.

Rectocolita ulcero-hemoragică

• afectează colonul și rectul;
• începe de obicei la nivelul rectului;
• se extinde continuu;
• afectează predominant mucoasa;
• produce frecvent diaree cu sânge și urgență;
• nu produce în mod obișnuit fistule sau stenoze ale intestinului subțire;
• poate fi eliminată intestinal prin îndepărtarea completă a colonului și rectului.

Boala Crohn

• poate afecta orice segment de la gură la anus;
• poate implica intestinul subțire;
• produce leziuni discontinue;
• poate afecta toate straturile peretelui intestinal;
• poate provoca stenoze;
• poate provoca fistule și abcese;
• poate reveni după îndepărtarea chirurgicală a unui segment.

Diferențierea poate fi dificilă în anumite cazuri. Uneori este utilizat temporar diagnosticul de boală inflamatorie intestinală neclasificată. Colonoscopia, biopsiile, imagistica și evoluția în timp contribuie împreună la încadrare.

Care sunt simptomele rectocolitei

Manifestările depind de:

• extinderea inflamației;
• intensitatea acesteia;
• durata puseului;
• apariția complicațiilor;
• prezența anemiei;
• tratamentul utilizat.

Diareea cu sânge

Este una dintre manifestările cele mai caracteristice.

Sângele poate fi:

• sub formă de dâre;
• amestecat cu scaunul;
• eliminat împreună cu mucus;
• prezent aproape la fiecare scaun;
• eliminat separat în formele rectale active.

Cantitatea nu reflectă întotdeauna exact severitatea.

O proctită limitată poate produce sânge vizibil frecvent, deși suprafața afectată este mică. În același timp, o colită extinsă poate produce anemie importantă prin pierderi repetate.

Mai multe informații despre diferențierea cauzelor sunt prezentate în articolul despre sângele în scaun.

Urgența la defecație

Urgența este nevoia bruscă și dificil de amânat de a merge la toaletă.

Poate deveni una dintre cele mai invalidante manifestări, deoarece afectează:

• deplasările;
• munca;
• călătoriile;
• somnul;
• viața socială;
• viața intimă.

Urgența poate persista uneori după reducerea numărului de scaune și trebuie discutată separat în evaluarea răspunsului la tratament.

Tenesmele

Tenesmul rectal este senzația că trebuie să mergi din nou la toaletă, chiar dacă rectul este gol.

Pacientul poate elimina numai:

• mucus;
• sânge;
• gaze;
• o cantitate mică de scaun.

Tenesmele sunt frecvente când rectul este inflamat.

Mucusul

Mucoasa inflamată produce cantități mai mari de mucus.

Acesta poate fi:

• albicios;
• transparent;
• gălbui;
• amestecat cu sânge;
• eliminat separat.

Mucusul nu este specific rectocolitei. Poate apărea și în infecții, proctită de altă cauză sau sindrom de intestin iritabil.

Asocierea cu sânge, diaree nocturnă, urgență și anemie crește suspiciunea unei boli inflamatorii.

Durerea abdominală

Durerea poate fi:

• sub formă de crampe;
• localizată în partea stângă;
• difuză;
• mai intensă înaintea scaunului;
• ameliorată temporar după defecație.

Durerea foarte severă, continuă, asociată cu abdomen umflat și stare generală alterată poate indica o complicație și necesită evaluare urgentă.

Constipația

Constipația poate apărea mai ales în proctita ulcerativă sau colita distală.

Rectul inflamat produce:

• senzație de blocaj;
• tenesme;
• efort;
• eliminarea repetată a unor cantități mici;
• mucus și sânge.

Administrarea necontrolată a unor cantități mari de laxative poate agrava urgența și durerea.

Scaunele nocturne

Trezirea repetată din somn pentru scaun este mai sugestivă pentru inflamație decât pentru o tulburare funcțională.

Persistența scaunelor nocturne poate indica activitate insuficient controlată.

Oboseala

Oboseala poate fi produsă de:

• inflamație;
• anemie;
• deficit de fier;
• pierderea de sânge;
• somn întrerupt;
• deshidratare;
• alimentație insuficientă;
• efectele tratamentului;
• anxietate sau depresie.

Poate persista chiar și după ameliorarea tranzitului.

Scăderea în greutate

Pierderea ponderală poate apărea prin:

• reducerea alimentației;
• teamă de scaun după masă;
• inflamație;
• diaree frecventă;
• pierderea proteinelor;
• necesar energetic crescut;
• diete excesiv de restrictive.

Scăderea involuntară în greutate este un semn de alarmă.

Febra

Febra poate apărea în puseele moderate sau severe.

Trebuie diferențiată de:

• infecții;
• infecția cu Clostridioides difficile;
• reacții adverse medicamentoase;
• alte cauze independente.

Febra înaltă, frisoanele și deteriorarea stării generale necesită evaluare rapidă.

Incontinența fecală

Urgența severă poate face imposibilă amânarea scaunului.

Accidentele nu reprezintă lipsă de voință și nu trebuie ascunse medicului.

Controlul urgenței și al continenței este un obiectiv important al tratamentului.

Manifestările din afara colonului

Rectocolita poate afecta și alte organe.

Articulațiile

Pot apărea:

• dureri articulare;
• umflarea articulațiilor;
• rigiditate;
• dureri ale coloanei și bazinului.

Unele simptome articulare evoluează împreună cu activitatea intestinală. Altele pot persista chiar dacă inflamația colonului este controlată.

Ochii

Pot apărea:

• roșeață;
• durere;
• sensibilitate la lumină;
• vedere încețoșată.

Durerea oculară și modificarea vederii necesită evaluare oftalmologică rapidă.

Pielea

Manifestările pot include:

• noduli roșii și dureroși pe gambe;
• ulcerații cutanate;
• leziuni care apar după traumatisme minore;
• erupții produse de boală sau tratament.

Ficatul și căile biliare

Rectocolita poate fi asociată cu afecțiuni hepatice, inclusiv colangita sclerozantă primitivă.

Aceasta este o boală inflamatorie și cicatrizantă a căilor biliare, care poate evolua independent de simptomele intestinale.

Poate fi suspectată când apar:

• creșterea persistentă a unor enzime hepatice;
• icter;
• mâncărimi;
• infecții ale căilor biliare;
• modificări imagistice.

Asocierea cu colangita sclerozantă influențează monitorizarea colonului și riscul oncologic.

Cheagurile de sânge

Inflamația activă crește riscul de tromboză.

Solicită ajutor medical urgent dacă apar:

• umflarea dureroasă a unui picior;
• durere toracică;
• lipsă de aer;
• tuse cu sânge;
• puls rapid;
• leșin.

Care sunt cauzele rectocolitei

Nu există o singură cauză.

Boala apare prin interacțiunea dintre mai mulți factori.

Predispoziția genetică

Riscul este mai mare la rudele apropiate ale unei persoane cu boală inflamatorie intestinală.

Totuși:

• mulți pacienți nu au rude diagnosticate;
• majoritatea copiilor unui pacient nu dezvoltă boala;
• testarea genetică nu poate prezice cu certitudine apariția acesteia.

Sistemul imunitar

Sistemul imunitar reacționează anormal la mediul intestinal și întreține inflamația mucoasei.

Tratamentul urmărește reducerea acestei reacții fără eliminarea completă a capacității organismului de a combate infecțiile.

Microbiota intestinală

Microorganismele intestinale pot influența:

• bariera mucoasei;
• răspunsul imun;
• producția unor metaboliți;
• intensitatea inflamației.

Nu există în prezent un test comercial al microbiomului care să confirme rectocolita sau să aleagă cu precizie tratamentul individual.

Factorii de mediu

Mediul, dieta, antibioticele, infecțiile anterioare și alți factori pot influența riscul, dar nu există o explicație unică.

Boala nu apare pentru că pacientul a mâncat greșit sau nu și-a controlat stresul.

Fumatul

Relația dintre fumat și rectocolită este complexă.

Boala apare uneori după renunțarea la fumat, iar nicotina a fost studiată pentru anumite efecte asupra simptomelor. Aceasta nu înseamnă că fumatul este recomandat.

Riscurile de cancer, infarct, accident vascular cerebral și boli pulmonare sunt mult mai mari decât orice posibil efect asupra rectocolitei.

Nu începe și nu continua fumatul ca tratament.

Antiinflamatoarele nesteroidiene

Medicamente precum ibuprofenul, diclofenacul și naproxenul pot agrava simptomele la unii pacienți.

Nu le utiliza frecvent fără să discuți cu medicul.

Aspirina prescrisă pentru o afecțiune cardiovasculară nu trebuie oprită fără recomandare.

Stresul provoacă rectocolită?

Nu.

Stresul poate agrava:

• durerea;
• somnul;
• tranzitul;
• percepția urgenței;
• respectarea tratamentului.

Un puseu suspectat trebuie evaluat prin simptome, analize și teste pentru inflamație, nu atribuit automat stresului.

Este provocată de alimentație?

Nu există un singur aliment care provoacă rectocolita.

Unele produse pot accentua simptomele în timpul unui puseu, fără să fie cauza inflamației.

De exemplu:

• mesele grase pot agrava diareea;
• lactoza poate produce balonare dacă există intoleranță;
• fibrele grosiere pot fi greu tolerate în puseele severe;
• cafeaua poate intensifica urgența.

Dieta nu înlocuiește terapia antiinflamatoare.

Cum evoluează boala

Rectocolita este o afecțiune cronică.

Evoluția poate include:

• un singur puseu urmat de remisiune lungă;
• recidive rare;
• pusee repetate;
• activitate continuă;
• extinderea inflamației;
• necesitatea schimbării tratamentului;
• spitalizări;
• chirurgie în anumite cazuri.

Obiectivul este menținerea remisiunii și prevenirea leziunilor, nu doar oprirea temporară a sângelui.

Ce este un puseu

Un puseu reprezintă reapariția sau agravarea inflamației.

Pot apărea:

• mai multe scaune;
• sânge;
• urgență;
• mucus;
• durere;
• simptome nocturne;
• febră;
• creșterea calprotectinei;
• anemie;
• inflamație endoscopică.

Simptome similare pot fi provocate și de:

• infecții;
• Clostridioides difficile;
• sindrom de intestin iritabil asociat;
• intoleranțe;
• medicamente;
• hemoroizi;
• alte boli.

Nu intensifica singur tratamentul înaintea evaluării, mai ales dacă ai febră sau ai utilizat recent antibiotice.

Ce înseamnă remisiune

Remisiunea poate fi evaluată la mai multe niveluri.

Remisiunea clinică

• dispariția sângelui;
• revenirea frecvenței scaunelor spre normal;
• controlul urgenței;
• ameliorarea durerii.

Remisiunea biochimică

• reducerea calprotectinei;
• normalizarea sau reducerea markerilor inflamatori.

Remisiunea endoscopică

• vindecarea vizibilă a mucoasei;
• absența friabilității și ulcerațiilor relevante.

Remisiunea histologică

• reducerea sau dispariția inflamației la microscop.

Ghidul ACG 2025 consideră remisiunea simptomatică și vindecarea endoscopică drept obiective importante. Remisiunea histologică este asociată cu rezultate mai bune, dar nu este încă validată ca țintă principală independentă pentru toate deciziile terapeutice.

Care sunt complicațiile

Anemia

Poate apărea prin:

• pierdere de sânge;
• deficit de fier;
• inflamație;
• alimentație insuficientă;
• deficit de folat sau vitamina B12;
• efectele unor medicamente.

Semnele includ:

• oboseală;
• paloare;
• lipsă de aer la efort;
• palpitații;
• amețeală;
• dificultăți de concentrare.

Deshidratarea

Scaunele frecvente pot produce pierderi de:

• apă;
• sodiu;
• potasiu;
• bicarbonat.

Semnele importante sunt:

• sete intensă;
• gură uscată;
• urină puțină;
• amețeală;
• slăbiciune;
• puls rapid;
• confuzie.

Hemoragia severă

Pierderea importantă de sânge poate produce:

• amețeală;
• leșin;
• puls rapid;
• paloare;
• transpirații reci;
• dificultăți de respirație;
• durere toracică.

Necesită evaluare urgentă.

Colita acută severă

Este o formă gravă a bolii, în care pacientul are numeroase scaune cu sânge și semne sistemice precum:

• febră;
• puls rapid;
• anemie;
• inflamație crescută;
• deshidratare;
• durere;
• stare generală alterată.

Necesită internare și monitorizare.

Tratamentul ambulatoriu prelungit sau repetarea necontrolată a corticosteroizilor poate întârzia intervenția necesară.

Megacolonul toxic

În această complicație, colonul se dilată și își pierde capacitatea normală de contracție.

Pot apărea:

• abdomen foarte umflat;
• durere severă;
• febră;
• puls rapid;
• stare generală gravă;
• scăderea tensiunii;
• reducerea bruscă a scaunelor în contextul unei colite severe.

Este o urgență vitală.

Antidiareicele, opioidele și anumite alte medicamente pot fi periculoase dacă există suspiciunea de megacolon toxic.

Perforația

Inflamația severă și dilatarea colonului pot produce o ruptură a peretelui intestinal.

Durerea bruscă, abdomenul rigid și deteriorarea rapidă a stării necesită evaluare chirurgicală imediată.

Tromboza

Inflamația activă, spitalizarea, deshidratarea și imobilizarea cresc riscul formării cheagurilor.

Pacienții internați cu colită acută severă primesc frecvent prevenție medicamentoasă a trombozei, chiar dacă există sângerare intestinală, după evaluarea echipei medicale. Aceasta este o măsură recomandată în ghidurile actuale.

Cancerul colorectal

Inflamația cronică a colonului crește riscul de displazie și cancer colorectal.

Riscul este influențat de:

• durata bolii;
• întinderea colitei;
• activitatea inflamatorie cumulată;
• colangita sclerozantă primitivă;
• antecedentele familiale;
• displazia identificată anterior.

Proctita limitată are, în general, un profil de risc diferit față de pancolita de lungă durată.

Controlul inflamației și colonoscopiile de supraveghere reduc riscul ca modificările precanceroase să rămână nedetectate.

Când trebuie să mergi urgent la medic

Solicită ajutor medical urgent dacă apar:

• o cantitate mare de sânge;
• amețeală sau leșin;
• scaune foarte frecvente cu sânge;
• febră înaltă;
• puls rapid;
• deshidratare;
• durere abdominală severă;
• abdomen foarte umflat;
• abdomen rigid;
• vărsături repetate;
• imposibilitatea eliminării gazelor;
• confuzie;
• slăbiciune marcată;
• dificultăți de respirație;
• durere toracică;
• umflarea dureroasă a unui picior;
• deteriorarea rapidă a stării generale.

Un diagnostic cunoscut de rectocolită nu înseamnă că orice simptom nou poate fi tratat acasă.

Cum este diagnosticată rectocolita

Nu există un singur test care confirmă boala în orice situație.

Diagnosticul combină:

• simptomele;
• istoricul medical;
• examenul clinic;
• analizele de sânge;
• analizele din scaun;
• colonoscopia;
• biopsiile;
• excluderea infecțiilor;
• evoluția în timp.

Ghidurile europene actuale recomandă utilizarea unor metode standardizate pentru evaluarea activității clinice, endoscopice și histologice și pentru monitorizarea răspunsului la tratament.

Istoricul medical

Medicul va întreba despre:

• durata simptomelor;
• numărul scaunelor;
• cantitatea de sânge;
• mucus;
• urgență;
• tenesme;
• simptome nocturne;
• durere;
• febră;
• greutate;
• antibiotice;
• călătorii;
• infecții;
• medicamente;
• fumat;
• antecedente familiale;
• manifestări articulare, cutanate sau oculare.

Examenul clinic

Pot fi evaluate:

• tensiunea;
• pulsul;
• temperatura;
• hidratarea;
• greutatea;
• sensibilitatea abdominală;
• distensia;
• paloarea;
• regiunea anală;
• articulațiile;
• pielea;
• ochii;
• semnele unei boli hepatice.

Examenul poate fi aproape normal în formele ușoare sau limitate.

Analizele de sânge

Pot fi recomandate:

• hemoleucograma;
• fierul și feritina;
• proteina C reactivă;
• viteza de sedimentare;
• albumina;
• electroliții;
• funcția renală;
• testele hepatice;
• vitamina D;
• alte analize în funcție de tratament.

Analizele pot identifica:

• anemie;
• inflamație;
• deshidratare;
• pierdere de proteine;
• afectarea ficatului;
• carențe.

Markerii normali nu exclud complet o proctită sau o colită limitată.

Analizele din scaun

Înaintea stabilirii diagnosticului și în timpul unui posibil puseu pot fi necesare teste pentru:

• infecții bacteriene;
• Clostridioides difficile;
• paraziți, în funcție de expunere;
• inflamație intestinală.

Infecția cu C. difficile trebuie căutată în special la pacienții cu agravarea bruscă a diareei, utilizare recentă de antibiotice sau internare.

Tratamentul antiinflamator intensificat fără excluderea unei infecții poate fi riscant.

Calprotectina fecală

Calprotectina fecală este un marker al inflamației intestinale.

Poate fi utilizată pentru:

• evaluarea probabilității unei boli inflamatorii;
• monitorizarea răspunsului;
• identificarea unei posibile recidive;
• diferențierea inflamației de unele simptome funcționale;
• orientarea necesității colonoscopiei.

O valoare crescută nu confirmă singură rectocolita.

Poate crește și în:

• infecții;
• alte colite;
• utilizarea antiinflamatoarelor;
• tumori;
• alte procese inflamatorii.

În remisiunea simptomatică, AGA recomandă combinarea simptomelor cu biomarkerii, nu urmărirea simptomelor singure. O calprotectină redusă poate susține absența inflamației active, în timp ce o valoare crescută necesită frecvent confirmare endoscopică înaintea schimbării empirice a tratamentului.

În proctita foarte limitată, calprotectina poate fi mai puțin sensibilă și trebuie interpretată în context.

Colonoscopia cu biopsii

Colonoscopia este investigația principală pentru diagnostic și evaluarea extinderii.

Poate identifica:

• inflamația rectului;
• continuitatea leziunilor;
• friabilitatea;
• sângerarea la atingere;
• eroziunile și ulcerațiile;
• pierderea desenului vascular;
• pseudopolipii;
• îngustări;
• alte cauze ale sângerării.

Biopsiile sunt recoltate din mai multe segmente, inclusiv din zone care pot părea sănătoase.

Examenul microscopic poate arăta:

• inflamație cronică;
• activitate inflamatorie;
• modificarea arhitecturii criptelor;
• abcese criptice;
• alte caracteristici;
• infecții;
• displazie.

Într-un puseu foarte sever, colonoscopia completă poate fi riscantă. Echipa poate utiliza inițial o examinare mai limitată, fără pregătirea agresivă a întregului colon.

Clinica Prevencia nu efectuează colonoscopii. Gastroenterologul poate realiza evaluarea inițială și poate recomanda procedura într-o unitate specializată.

Este utilă ecografia abdominală?

Ecografia abdominală obișnuită nu poate confirma sau exclude rectocolita.

Poate evalua:

• ficatul;
• vezica biliară;
• căile biliare;
• rinichii;
• alte organe.

Ecografia intestinală specializată poate identifica, în centrele cu experiență:

• îngroșarea peretelui colonului;
• vascularizația crescută;
• extinderea inflamației;
• răspunsul la tratament.

Examinarea rectului este mai dificilă prin ecografie, iar o ecografie normală nu exclude proctita.

Este necesară tomografia?

Tomografia nu este investigația obișnuită pentru diagnosticarea unei forme necomplicate.

Poate fi necesară în urgență dacă există suspiciunea de:

• megacolon toxic;
• perforație;
• abces;
• altă cauză a durerii;
• complicație abdominală.

Utilizarea repetată trebuie limitată când există alternative fără radiații.

Testele de anticorpi

Anumite analize serologice au fost studiate pentru diferențierea bolii Crohn de rectocolită.

Acestea nu trebuie utilizate singure pentru:

• confirmarea diagnosticului;
• excluderea bolii;
• estimarea sigură a evoluției;
• alegerea tratamentului.

Ghidul ACG 2025 nu recomandă testarea serologică de rutină pentru stabilirea sau excluderea diagnosticului.

Cum este evaluată severitatea

Severitatea nu este stabilită numai prin întinderea bolii.

Medicul analizează:

• numărul scaunelor;
• sângerarea;
• urgența;
• simptomele nocturne;
• febra;
• pulsul;
• anemia;
• proteina C reactivă;
• albumina;
• aspectul endoscopic;
• impactul asupra vieții;
• răspunsul la tratamente;
• spitalizările anterioare;
• necesitatea corticosteroizilor.

O proctită limitată poate fi foarte dificil de controlat și poate afecta sever viața, chiar dacă suprafața inflamată este redusă.

Cum se tratează rectocolita

Tratamentul depinde de:

• localizare;
• severitate;
• tratamente anterioare;
• răspuns;
• efecte adverse;
• alte boli;
• vârstă;
• sarcină;
• preferințele pacientului.

Obiectivele sunt:

• oprirea sângerării;
• reducerea urgenței;
• normalizarea frecvenței scaunelor;
• inducerea remisiunii;
• menținerea remisiunii fără corticosteroizi;
• vindecarea mucoasei;
• prevenirea spitalizării;
• prevenirea colectomiei atunci când este sigur și realist;
• reducerea riscului de displazie și cancer;
• menținerea calității vieții.

Vindecarea endoscopică este asociată cu remisiune mai stabilă și cu un risc mai redus de colectomie.

Tratamentul proctitei ușoare sau moderate

În proctita limitată sunt utilizate frecvent tratamente administrate local.

Acestea pot include:

• supozitoare cu 5-aminosalicilați;
• spume rectale;
• corticosteroizi topici în anumite situații;
• alte tratamente locale pentru formele care nu răspund.

Tratamentul rectal ajunge direct la zona inflamată și poate fi mai eficient decât tratamentul oral singur.

Disconfortul, rușinea sau dificultatea de administrare trebuie discutate. Există formulări diferite, iar alegerea poate fi adaptată preferinței și capacității pacientului.

Tratamentul colitei stângi

Poate include asocierea dintre:

• tratament oral cu 5-aminosalicilați;
• tratament rectal sub formă de clismă sau spumă.

Asocierea poate fi mai eficientă decât tratamentul oral singur, deoarece medicamentul local ajunge la rect și colonul distal, unde inflamația este frecvent mai activă.

Tratamentul colitei extinse ușoare sau moderate

Este utilizat frecvent tratamentul oral cu 5-aminosalicilați.

Poate fi asociat cu tratament rectal dacă există:

• sânge;
• urgență;
• activitate rectală;
• răspuns incomplet.

Dacă răspunsul este insuficient, medicul poate recomanda:

• optimizarea administrării;
• un corticosteroid cu acțiune predominant intestinală;
• corticosteroizi sistemici;
• trecerea la o altă clasă terapeutică.

Schimbarea repetată între produse similare, fără reconsiderarea strategiei, poate întârzia obținerea controlului.

Corticosteroizii

Corticosteroizii pot controla rapid inflamația într-un puseu.

Pot fi administrați:

• rectal;
• oral;
• intravenos.

Nu trebuie folosiți pentru menținerea remisiunii.

Utilizarea repetată sau prelungită poate produce:

• infecții;
• osteoporoză;
• diabet;
• hipertensiune;
• creștere în greutate;
• cataractă;
• tulburări de somn;
• modificări ale dispoziției;
• afectarea glandelor suprarenale.

Necesitatea repetată de cortizon arată că tratamentul de fond trebuie schimbat sau intensificat.

Nu opri brusc un corticosteroid administrat o perioadă mai lungă.

Imunomodulatoarele

Unele medicamente imunomodulatoare pot fi utilizate pentru menținerea remisiunii în situații selectate sau împreună cu anumite terapii biologice.

Necesită monitorizarea:

• hemoleucogramei;
• ficatului;
• interacțiunilor;
• riscului de infecție;
• unor riscuri oncologice.

Nu acționează suficient de repede pentru controlul imediat al unui puseu sever.

Unele medicamente din această categorie nu sunt recomandate ca monoterapie pentru inducerea remisiunii.

Terapiile biologice

Terapiile biologice acționează asupra unor componente specifice ale inflamației.

Principalele clase utilizate pot include:

• anti-TNF;
• anti-integrină;
• terapii îndreptate împotriva interleukinelor;
• alte mecanisme aprobate.

Pot fi recomandate în:

• boală moderată sau severă;
• răspuns insuficient la tratamentul convențional;
• dependență de corticosteroizi;
• spitalizări;
• pusee frecvente;
• activitate endoscopică importantă;
• risc crescut de colectomie.

Nu este obligatoriu ca fiecare pacient să eșueze toate tratamentele mai vechi înaintea unei terapii avansate.

Ghidul ACG 2025 include mai multe clase de terapii biologice și orale pentru inducerea și menținerea remisiunii în formele moderate sau severe.

Medicamentele cu molecule mici

Există tratamente orale care acționează asupra:

• kinazelor Janus;
• receptorilor implicați în circulația limfocitelor;
• altor căi inflamatorii.

Acestea pot avea un debut relativ rapid al efectului și pot fi utile în anumite forme moderate sau severe.

Alegerea necesită evaluarea:

• riscului cardiovascular;
• riscului de tromboză;
• infecțiilor;
• antecedentelor oncologice;
• vârstei;
• sarcinii;
• vaccinărilor;
• altor medicamente.

Faptul că un tratament este administrat oral nu înseamnă că are mai puține riscuri decât un medicament injectabil.

Cum este aleasă terapia avansată

Alegerea depinde de:

• severitatea bolii;
• necesitatea unui răspuns rapid;
• tratamente anterioare;
• pierderea răspunsului;
• siguranță;
• boli asociate;
• manifestări articulare sau cutanate;
• vârsta;
• sarcină;
• preferința pentru administrare orală, injectabilă sau perfuzabilă;
• acces și rambursare;
• experiența centrului.

Nu există un singur medicament „cel mai bun” pentru toți pacienții.

Tratamentul colitei acute severe

Colita acută severă necesită internare.

Evaluarea poate include:

• analize repetate;
• testarea pentru Clostridioides difficile;
• evaluarea gradului de dilatare a colonului;
• examinare endoscopică limitată;
• consult chirurgical precoce;
• monitorizarea frecvenței scaunelor și sângerării.

Tratamentul inițial include, de regulă, corticosteroizi intravenoși.

Dacă pacientul nu răspunde în primele zile, ghidurile recomandă tratament medical de salvare cu infliximab sau ciclosporină, în funcție de caz. Întârzierea deciziei poate crește riscul complicațiilor.

În timpul internării sunt evitate de rutină:

• antibioticele cu spectru larg fără infecție;
• nutriția intravenoasă folosită doar pentru „repaus intestinal”;
• antidiareicele care pot favoriza dilatarea colonului;
• întârzierea consultului chirurgical.

Antibioticele

Antibioticele nu reprezintă tratamentul obișnuit al unui puseu necomplicat.

Pot fi necesare când există:

• infecție;
• sepsis;
• perforație;
• complicații postoperatorii;
• alte indicații precise.

Utilizarea nejustificată poate:

• provoca diaree;
• modifica microbiota;
• favoriza rezistența;
• declanșa infecția cu Clostridioides difficile.

Tratamentul trebuie luat și în remisiune?

Da, în majoritatea situațiilor.

Tratamentul de menținere reduce riscul:

• recidivei;
• utilizării corticosteroizilor;
• spitalizării;
• colectomiei;
• inflamației persistente.

Oprirea deoarece sângele a dispărut poate permite reapariția inflamației înainte ca pacientul să observe simptomele.

Orice reducere sau oprire trebuie discutată cu gastroenterologul.

Aderența la tratament

O cauză frecventă a pierderii controlului este administrarea neregulată.

Pacienții pot omite dozele deoarece:

• se simt bine;
• tratamentul rectal este incomod;
• schema este complicată;
• se tem de reacții adverse;
• costul este ridicat;
• nu înțeleg rolul menținerii.

Aceste dificultăți trebuie discutate fără judecată. Schema poate fi uneori simplificată.

Alimentația

Nu există o singură dietă pentru rectocolită.

În remisiune este recomandată o alimentație:

• variată;
• echilibrată;
• suficientă caloric;
• cu aport adecvat de proteine;
• adaptată toleranței;
• cât mai puțin restrictivă.

În timpul unui puseu sever pot fi mai bine tolerate temporar:

• porții mici;
• alimente cu textură ușoară;
• cantități reduse de fibre insolubile;
• alimente cu puține grăsimi;
• produse fără lactoză, dacă există intoleranță.

Dieta nu trebuie folosită pentru a amâna tratamentul inflamației.

NIDDK recomandă o alimentație sănătoasă și echilibrată și evaluarea aportului nutrițional, mai ales când simptomele reduc pofta de mâncare.

Fibrele

Fibrele nu trebuie eliminate permanent de fiecare pacient.

În timpul unui puseu sever pot accentua:

• frecvența scaunelor;
• balonarea;
• crampele;
• urgența.

După obținerea remisiunii, dieta poate fi diversificată progresiv.

Evitarea pe termen lung a tuturor fructelor, legumelor și cerealelor poate produce carențe și reduce diversitatea alimentară.

Lactatele

Lactatele nu provoacă rectocolita.

Intoleranța la lactoză poate exista independent sau poate deveni temporar mai evidentă în timpul unui puseu.

Multe persoane tolerează:

• produse fără lactoză;
• iaurt;
• brânzeturi maturate;
• cantități mici.

Eliminarea completă trebuie compensată prin alte surse de calciu și proteine.

Glutenul

Rectocolita nu impune automat dietă fără gluten.

Glutenul trebuie eliminat strict în boala celiacă confirmată.

Testarea pentru boala celiacă trebuie efectuată înaintea începerii dietei fără gluten.

Dieta low-FODMAP

Poate reduce balonarea și simptomele funcționale la unii pacienți aflați în remisiune.

Nu tratează inflamația și nu înlocuiește terapia rectocolitei.

Faza restrictivă trebuie să fie temporară și urmată de reintroducerea alimentelor.

Probioticele

Dovezile diferă între produse și situații.

Unele formule pot avea un rol limitat în anumite forme ușoare sau după chirurgia cu rezervor ileal, dar nu reprezintă tratamentul standard pentru toate cazurile.

Un probiotic nu înlocuiește:

• 5-aminosalicilații;
• corticosteroizii în puseu;
• terapiile biologice;
• tratamentul colitei acute severe.

Suplimentele

Pot fi necesare în funcție de analize:

• fier;
• vitamina D;
• calciu;
• folat;
• alte vitamine și minerale.

Fierul oral poate agrava simptomele digestive la unii pacienți. În anemia importantă sau boala activă poate fi preferată administrarea intravenoasă.

Suplimentele trebuie alese după identificarea deficitului.

Curcumina și tratamentele naturiste

Unele produse au fost studiate ca terapii adjuvante.

Dovezile nu justifică înlocuirea tratamentului prescris.

Produsele naturiste pot:

• interacționa cu medicamentele;
• crește riscul de sângerare;
• afecta ficatul;
• avea concentrații variabile;
• întârzia tratamentul eficient.

Informează medicul despre toate suplimentele.

Când este necesară operația

Chirurgia poate fi recomandată în:

• colită acută severă fără răspuns;
• megacolon toxic;
• perforație;
• hemoragie necontrolată;
• cancer colorectal;
• displazie cu risc înalt;
• boală cronică necontrolată;
• dependență de corticosteroizi când terapiile disponibile nu sunt potrivite;
• reacții adverse care împiedică tratamentul;
• afectarea severă și persistentă a calității vieții.

Consultul chirurgical nu înseamnă automat că operația va fi efectuată imediat.

În formele severe, implicarea timpurie a chirurgului permite alegerea momentului cel mai sigur.

Operația vindecă rectocolita?

Îndepărtarea completă a colonului și rectului elimină organul în care apare inflamația specifică rectocolitei și este considerată curativă pentru boala intestinală.

Pot persista însă:

• manifestări articulare sau hepatice;
• probleme legate de stomă;
• inflamația rezervorului ileal;
• creșterea frecvenței scaunelor;
• probleme de fertilitate;
• alte consecințe chirurgicale.

ACG descrie proctocolectomia totală drept intervenția care poate elimina rectocolita intestinală, fie prin ileostomă permanentă, fie prin construirea unui rezervor ileal conectat la anus.

Rezervorul ileal

În anumite situații, după îndepărtarea colonului și rectului, chirurgul poate forma un rezervor din intestinul subțire și îl poate conecta la anus.

Avantajul este evitarea unei stome permanente.

Pot apărea:

• mai multe scaune pe zi;
• scaune nocturne;
• iritație perianală;
• inflamația rezervorului, numită pouchită;
• dificultăți de evacuare;
• infertilitate redusă la unele femei;
• necesitatea altor intervenții.

Decizia necesită discuție detaliată cu un chirurg colorectal cu experiență.

Ileostoma

Intestinul subțire este conectat la pielea abdomenului, iar scaunul este colectat într-un dispozitiv.

Ileostoma poate fi:

• temporară;
• permanentă.

Mulți pacienți au o viață activă după adaptare, dar sunt necesare educație și sprijin privind:

• îngrijirea pielii;
• hidratarea;
• alegerea dispozitivului;
• alimentația;
• sportul;
• călătoriile;
• viața intimă.

Cum se monitorizează boala

Monitorizarea urmărește:

• simptomele;
• sângele și urgența;
• numărul scaunelor;
• greutatea;
• hemoglobina;
• markerii inflamatori;
• calprotectina;
• vindecarea endoscopică;
• reacțiile adverse ale tratamentului;
• riscul de cancer;
• sănătatea osoasă;
• vaccinările;
• starea psihologică.

Simptomele și inflamația nu se suprapun întotdeauna.

Un pacient poate avea:

• simptome minime, dar inflamație persistentă;
• simptome digestive funcționale, deși mucoasa este vindecată;
• sânge provocat de hemoroizi, fără un puseu;
• diaree produsă de o infecție.

Deciziile importante nu trebuie bazate numai pe numărul scaunelor.

Cât de des se verifică biomarkerii

Frecvența depinde de activitatea bolii și tratament.

În remisiune, monitorizarea prin simptome și biomarkeri poate fi efectuată periodic, frecvent la intervale de câteva luni până la un an.

După începerea sau schimbarea terapiei, verificarea este de regulă mai frecventă.

AGA recomandă, pentru numeroși pacienți aflați în remisiune simptomatică, monitorizarea biomarkerilor la intervale de aproximativ 6–12 luni, cu evaluare endoscopică dacă rezultatele sugerează inflamație.

Colonoscopia de supraveghere

Pacienții cu afectare colonică de lungă durată necesită un program special pentru identificarea displaziei și a cancerului.

În general, supravegherea începe după mai mulți ani de evoluție a colitei extinse dincolo de rect, adesea în jurul a opt ani de la debutul simptomelor.

Intervalul ulterior este individualizat în funcție de:

• extindere;
• inflamație;
• antecedente familiale;
• displazie;
• colangită sclerozantă;
• rezultatul colonoscopiilor precedente.

Pacienții cu rectocolită și colangită sclerozantă au nevoie de o supraveghere mai precoce și mai frecventă.

Monitorizarea siguranței tratamentului

În funcție de medicament pot fi necesare:

• hemoleucogramă;
• teste hepatice;
• funcție renală;
• testare pentru tuberculoză;
• testare pentru hepatite;
• evaluarea infecțiilor;
• profil lipidic;
• electrocardiogramă;
• control dermatologic;
• alte investigații.

Planul diferă între clasele terapeutice.

Vaccinările

Înaintea începerii unui tratament imunosupresor este utilă verificarea vaccinurilor.

Vaccinurile vii pot fi contraindicate în timpul anumitor terapii.

Vaccinurile inactivate pot fi administrate în numeroase situații, dar momentul trebuie coordonat cu medicul.

Sănătatea osoasă

Riscul de osteopenie și osteoporoză poate crește prin:

• inflamație;
• corticosteroizi;
• deficit de vitamina D;
• alimentație insuficientă;
• sedentarism.

Pot fi necesare:

• vitamina D;
• evaluarea calciului;
• densitometrie;
• exerciții fizice;
• tratament pentru osteoporoză.

Sarcina

Majoritatea pacientelor cu boala bine controlată pot avea o sarcină normală.

Este preferabil ca sarcina să fie planificată în remisiune.

Inflamația activă poate crește riscul de:

• naștere prematură;
• greutate mică la naștere;
• tromboză;
• spitalizare;
• malnutriție;
• colectomie.

Multe tratamente pot fi continuate. Oprirea necontrolată poate fi mai riscantă decât administrarea lor.

Unele medicamente sunt contraindicate înaintea concepției și în sarcină.

Planul trebuie discutat cu gastroenterologul și obstetricianul.

Fertilitatea

Boala controlată nu reduce în mod obligatoriu fertilitatea.

Fertilitatea poate fi influențată de:

• inflamație;
• starea nutrițională;
• chirurgie pelvină;
• rezervorul ileal;
• anumite medicamente;
• vârsta.

Planurile reproductive trebuie discutate înaintea operației sau schimbării tratamentului.

Activitatea fizică

Mișcarea adaptată poate susține:

• sănătatea osoasă;
• masa musculară;
• somnul;
• sănătatea cardiovasculară;
• starea psihică.

În timpul unui puseu sever, al anemiei sau după chirurgie poate fi necesară reducerea temporară a intensității.

Impactul psihologic

Sângele, urgența și teama de accidente pot produce:

• anxietate;
• depresie;
• izolare;
• evitarea alimentelor;
• dificultăți profesionale;
• probleme în viața intimă;
• teamă de călătorii;
• epuizare emoțională.

Sprijinul psihologic nu înlocuiește tratamentul inflamației, dar poate îmbunătăți adaptarea și calitatea vieții.

Întrebări frecvente

Rectocolita și colita ulcerativă sunt aceeași boală?

Da. Sunt două denumiri folosite pentru aceeași afecțiune.

Este contagioasă?

Nu.

Este o formă de cancer?

Nu. Este o boală inflamatorie. Inflamația colonică de lungă durată crește însă riscul de cancer colorectal.

Colonul iritabil se transformă în rectocolită?

Nu.

Poate exista rectocolită fără diaree?

Da. Proctita poate produce predominant sânge, mucus, tenesme și constipație.

Poate exista fără sânge?

Da, mai ales în remisiune sau în anumite forme ușoare, dar sângerarea este o manifestare frecventă a bolii active.

Se vede la ecografia abdominală?

Nu în mod sigur. Ecografia intestinală specializată poate ajuta, dar colonoscopia cu biopsii rămâne esențială.

Este obligatorie colonoscopia?

În majoritatea cazurilor suspectate, da, pentru confirmare, biopsii și stabilirea extinderii.

Calprotectina confirmă boala?

Nu. Indică inflamație și ajută la monitorizare, dar nu stabilește singură diagnosticul.

O calprotectină normală exclude proctita?

Nu complet. Inflamația foarte limitată la rect poate produce uneori valori mai puțin crescute.

Poate fi provocată de o infecție?

Infecțiile pot imita sau agrava boala, dar rectocolita este o afecțiune imuno-mediată cronică.

Antibioticele vindecă rectocolita?

Nu. Sunt folosite doar când există o infecție sau o complicație specifică.

Cortizonul vindecă boala?

Poate controla un puseu, dar nu este potrivit pentru menținerea remisiunii.

Mesalazina trebuie luată și când nu există simptome?

De regulă, tratamentul de menținere trebuie continuat conform recomandării medicului pentru reducerea riscului de recidivă.

Tratamentele biologice sunt chimioterapie?

Nu. Sunt terapii direcționate asupra unor mecanisme ale inflamației.

Tratamentele biologice scad imunitatea?

Pot modifica anumite componente ale răspunsului imun și pot crește riscul unor infecții. Riscul este gestionat prin testare, vaccinare și monitorizare.

Pot opri tratamentul când nu mai am sânge?

Nu fără evaluare. Inflamația poate persista sau poate reveni înaintea simptomelor.

Există o dietă care vindecă boala?

Nu. Alimentația poate ameliora simptomele și preveni carențele, dar nu înlocuiește tratamentul antiinflamator.

Trebuie eliminate fibrele?

Nu permanent. Pot fi reduse temporar în puseele severe, apoi reintroduse în funcție de toleranță.

Trebuie eliminate lactatele?

Numai dacă există intoleranță sau o legătură clară cu simptomele.

Probioticele pot înlocui tratamentul?

Nu.

Fumatul tratează rectocolita?

Nu. Nu este recomandat din cauza riscurilor majore pentru sănătate.

Este inevitabilă operația?

Nu. Mulți pacienți își controlează boala medicamentos. Chirurgia este necesară în anumite forme severe, complicații sau displazie.

Operația vindecă boala?

Îndepărtarea completă a colonului și rectului elimină rectocolita intestinală, dar pot exista consecințe chirurgicale și manifestări extraintestinale.

Pot avea copii?

Da. Sarcina trebuie planificată, ideal, în remisiune.

Pot face sport?

Da, adaptat activității bolii, anemiei și stării generale.

Rectocolita reduce speranța de viață?

Cu tratament, supraveghere oncologică și managementul complicațiilor, majoritatea pacienților pot avea o viață lungă și activă.

Când este necesară reevaluarea

Contactează medicul dacă:

• reapare sângele;
• crește numărul scaunelor;
• urgența se agravează;
• apar simptome nocturne;
• pierzi în greutate;
• apare febră;
• ai dureri noi;
• nu mai tolerezi alimentația;
• apare amețeală;
• tratamentul produce reacții adverse;
• calprotectina crește;
• analizele indică anemie;
• simptomele persistă, dar markerii sunt normali;
• ai primit antibiotice recent;
• ai o infecție;
• planifici o sarcină;
• urmează să primești un vaccin;
• tratamentul actual necesită repetat corticosteroizi;
• nu ai un plan de supraveghere prin colonoscopie.

Controlul rectocolitei nu înseamnă numai dispariția diareei. Tratamentul modern urmărește controlul sângerării și al urgenței, remisiune fără corticosteroizi, vindecarea mucoasei și prevenirea complicațiilor pe termen lung.

Surse medicale

• American College of Gastroenterology — Clinical Guideline Update: Ulcerative Colitis in Adults, 2025.
• American Gastroenterological Association — Clinical Practice Guideline on the Role of Biomarkers for the Management of Ulcerative Colitis.
• ECCO, ESGAR, ESP și IBUS — Guideline on Diagnostics and Monitoring of Patients with Inflammatory Bowel Disease, 2025.
• National Institute of Diabetes and Digestive and Kidney Diseases — informații despre definiția, diagnosticul și tratamentul colitei ulcerative.