Boala Parkinson: kinetoterapie pentru mers, echilibru și menținerea autonomiei

Boala Parkinson poate modifica progresiv modul în care o persoană se ridică, merge, se întoarce, își menține echilibrul și desfășoară activitățile cotidiene.

Pot apărea:

încetinirea mișcărilor;
rigiditate;
pași mai mici;
reducerea balansului brațelor;
dificultăți la inițierea mersului;
episoade de freezing;
dificultăți la întoarcere;
probleme de echilibru;
risc crescut de cădere;
pierderea progresivă a independenței.

Kinetoterapia nu vindecă boala Parkinson și nu înlocuiește tratamentul neurologic.

Rolul său este funcțional: să ajute persoana să se miște cât mai bine, cât mai sigur și cât mai independent posibil.

NICE recomandă fizioterapie specifică bolii Parkinson persoanelor care prezintă probleme de echilibru sau funcție motorie.

De ce este importantă recuperarea în boala Parkinson?

Parkinson este o boală neurologică progresivă.

Pe măsură ce mișcarea devine mai dificilă, persoana poate începe să:

meargă mai puțin;
iasă mai rar din casă;
evite scările;
se ridice mai rar;
renunțe la activitate fizică;
solicite tot mai mult ajutorul familiei.

Reducerea activității poate contribui suplimentar la:

pierderea forței;
scăderea rezistenței;
deteriorarea echilibrului;
rigiditate;
pierderea încrederii în mers;
creșterea dependenței.

Kinetoterapia neurologică încearcă să limiteze acest cerc prin menținerea și antrenarea funcției.

Când poate fi recomandată kinetoterapia?

Kinetoterapia poate deveni relevantă atunci când apar:

dificultăți la mers;
scăderea echilibrului;
căderi sau aproape-căderi;
freezing;
dificultăți la ridicarea de pe scaun;
rigiditate care limitează activitatea;
reducerea rezistenței;
dificultăți la întoarcere;
modificări ale posturii;
pierderea progresivă a independenței;
dificultăți în folosirea bastonului sau cadrului.

Recuperarea nu trebuie privită exclusiv ca intervenție pentru stadiile avansate.

În fazele inițiale, fizioterapeutul cu experiență în Parkinson poate oferi:

evaluare;
educație;
recomandări privind activitatea fizică;
un program adaptat;
strategii pentru menținerea funcției.

Nu trebuie însă promis că exercițiul oprește progresia bolii.

Programul începe cu evaluarea funcțională

Diagnosticul de Parkinson nu spune, singur, ce exerciții trebuie făcute.

Evaluarea poate urmări:

ridicarea de pe scaun;
mersul;
lungimea pasului;
viteza;
întoarcerea;
echilibrul;
stabilitatea în picioare;
forța;
mobilitatea;
rezistența;
istoricul căderilor;
episoadele de freezing;
capacitatea de a realiza simultan două activități;
nevoia unui dispozitiv de sprijin;
activitățile zilnice afectate.

Evaluarea trebuie repetată deoarece boala evoluează, iar nevoile și obiectivele persoanei se pot schimba.

Ce urmărește kinetoterapia?

Obiectivele pot include:

menținerea mobilității;
păstrarea sau creșterea forței;
îmbunătățirea mersului;
antrenarea echilibrului;
prevenirea căderilor;
învățarea strategiilor pentru freezing;
menținerea rezistenței;
ridicarea mai ușoară de pe scaun;
păstrarea posturii funcționale;
menținerea independenței.

Obiectivele trebuie transformate în activități concrete.

Pentru o persoană, „îmbunătățirea mersului” poate însemna să poată merge singură până la magazin.

Pentru alta poate însemna să se deplaseze în siguranță între dormitor și baie.

Impactul real al bolii se înțelege urmărind autonomia și activitățile zilnice, nu doar rezultatul unui test motor.

Cum se poate modifica mersul?

În boala Parkinson pot apărea:

pași mai mici;
viteză redusă;
reducerea balansului brațelor;
târârea picioarelor;
dificultăți la întoarcere;
tendința de accelerare involuntară a pașilor;
instabilitate la pornire;
blocaje ale mersului.

Kinetoterapia poate lucra direct aceste componente prin:

antrenarea unor pași mai ampli;
folosirea conștientă a balansului brațelor;
pornire și oprire;
schimbarea direcției;
întoarceri;
mers printre obstacole;
adaptarea vitezei;
strategii pentru spații înguste.

Exercițiile trebuie adaptate capacității și siguranței pacientului.

Ce este freezing-ul?

Freezing-ul este un episod în care persoana dorește să meargă, dar simte temporar că picioarele sunt „lipite de podea”.

Poate apărea mai ales:

la pornirea mersului;
la întoarcere;
în spații înguste;
la trecerea prin uși;
în situații de grabă;
când persoana este obosită;
atunci când încearcă să facă simultan o altă activitate.

Freezing-ul poate crește riscul de cădere și poate reduce mult independența.

Persoana nu trebuie trasă brusc de braț pentru a fi „deblocată”. Strategia potrivită trebuie învățată și exersată în condiții de siguranță.

Ce înseamnă cueing?

Cueing-ul înseamnă folosirea unui stimul extern sau a unei strategii conștiente pentru a facilita inițierea ori continuarea mișcării.

În funcție de persoană, pot fi încercate:

ritmuri auditive;
numărare;
marcaje vizuale;
obiective pentru lungimea pasului;
transferul greutății înainte de pornire;
comenzi verbale;
oprirea și reorganizarea mișcării.

Strategia trebuie testată individual.

O metodă eficientă pentru o persoană poate avea un efect redus sau poate fi greu de folosit de alta.

Întoarcerea poate fi mai dificilă decât mersul drept

O persoană poate merge relativ bine pe un culoar drept, dar poate deveni instabilă când trebuie:

să se întoarcă;
să schimbe direcția;
să ocolească un obstacol;
să intre într-o încăpere;
să se apropie de un scaun.

De aceea, evaluarea mersului nu trebuie făcută numai pe o linie dreaptă.

Pot fi exersate:

întoarceri în mai mulți pași;
schimbări progresive de direcție;
apropierea de scaun;
poziționarea înainte de așezare;
mersul în spații care reproduc mediul de acasă.

Echilibrul și riscul de cădere

Problemele de echilibru pot crește riscul de cădere.

Programul poate include progresiv:

menținerea unei poziții;
transferul greutății;
schimbarea bazei de sprijin;
ridicarea de pe scaun;
întoarceri;
mers;
schimbări de direcție;
trecerea peste obstacole;
reacții la dezechilibru.

Dificultatea trebuie adaptată astfel încât exercițiile să provoace sistemul de echilibru fără să expună inutil persoana la cădere.

Dacă au apărut căderi repetate, problema nu trebuie tratată exclusiv prin exerciții. Este necesară și evaluarea multifactorială descrisă în ghidul despre căderile repetate la vârstnici.

Exercițiile pentru forță

Forța este necesară pentru:

ridicarea de pe scaun;
mers;
urcarea scărilor;
menținerea poziției în picioare;
recuperarea echilibrului după o destabilizare.

Programul poate folosi progresiv:

greutatea corpului;
benzi elastice;
greutăți;
aparate;
activități funcționale.

Exercițiile trebuie adaptate bolilor asociate și nivelului funcțional.

Scopul nu este performanța sportivă, ci capacitatea de a desfășura activități concrete.

Ridicarea de pe scaun

Ridicarea poate fi influențată de:

încetinirea mișcării;
dificultatea de a iniția acțiunea;
forța redusă;
controlul trunchiului;
poziționarea picioarelor;
un scaun prea jos.

Programul poate exersa:

poziționarea → deplasarea centrului de greutate → ridicarea → stabilizarea în picioare

Pe măsură ce persoana progresează, poate fi redus sprijinul mâinilor sau poate fi modificată înălțimea scaunului.

Postura și mobilitatea

Unele persoane dezvoltă o poziție mai flexată a trunchiului.

Programul poate include:

mobilitate;
extensie;
forță;
control al trunchiului;
conștientizarea poziției;
adaptarea posturii la activitate.

Obiectivul nu este ca persoana să stea rigid „perfect dreaptă”.

Contează funcția și capacitatea de a adapta poziția corpului la mers și activitățile zilnice.

Rigiditatea poate îngreuna:

întoarcerea în pat;
ridicarea;
mișcarea brațelor;
mersul;
îmbrăcarea.

Exercițiile de mobilitate pot fi utile, dar stretching-ul nu trebuie să reprezinte întregul program.

Activitatea aerobică

În funcție de pacient, activitatea poate include:

mers;
bicicletă;
exerciții aerobice adaptate;
înot;
dans;
alte forme de mișcare sigură.

Obiectivul general trebuie individualizat.

O persoană cu funcție bună poate tolera activitate mai intensă. O persoană cu risc mare de cădere sau boală avansată poate necesita un program diferit și supraveghere mai atentă.

Mai puțină activitate decât obiectivul general poate fi totuși preferabilă inactivității complete, dacă este sigură.

Două activități simultan pot îngreuna mersul

O persoană poate merge bine atunci când se concentrează doar la deplasare, dar poate avea dificultăți dacă simultan:

vorbește;
transportă un obiect;
se uită după ceva;
trebuie să răspundă rapid;
folosește telefonul.

Antrenarea a două sarcini concomitente trebuie introdusă progresiv și numai dacă este sigură.

Uneori prima recomandare este simplificarea situației:

Oprește-te înainte să răspunzi sau să cauți ceva în geantă.

Exercițiile de acasă sunt suficiente?

Depinde de stadiul bolii și de problemele existente.

O persoană cu funcție bună și fără tulburări importante de echilibru poate desfășura o mare parte din activitate independent.

Supravegherea devine mai importantă dacă apar:

căderi;
freezing important;
deteriorarea mersului;
dificultăți de executare a programului;
modificări semnificative ale funcției;
probleme cognitive;
folosirea incorectă a dispozitivului de sprijin.

Scopul kinetoterapiei este și educarea pacientului, astfel încât acesta să poată menține cât mai mult din program independent.

Bastonul sau cadrul sunt utile?

Uneori, dar alegerea trebuie individualizată.

Un dispozitiv de sprijin poate ajuta la:

stabilitate;
încredere;
deplasare;
menținerea autonomiei.

În Parkinson, freezing-ul și dificultățile de coordonare pot face ca un dispozitiv nepotrivit să fie greu de utilizat.

Alegerea trebuie făcută după evaluarea mersului, iar persoana trebuie să învețe folosirea dispozitivului în situațiile reale în care are dificultăți.

Modificările locuinței

Pot fi analizate:

covoarele instabile;
cablurile;
iluminarea;
spațiile înguste;
amplasarea mobilierului;
barele de sprijin;
înălțimea scaunelor;
traseul până la baie.

În cazul freezing-ului, ușile și spațiile înguste pot deveni deosebit de dificile.

Recuperarea poate include atât exerciții, cât și strategii pentru mediul în care persoana trăiește.

La ce medic mergi pentru mers nesigur?

Boala Parkinson poate explica unele tulburări de mers, dar nu orice deteriorare a mersului trebuie atribuită automat progresiei bolii.

Mersul nesigur poate fi influențat și de:

scăderea tensiunii;
neuropatie;
probleme vestibulare;
durere;
artroză;
vedere redusă;
medicamente;
o boală acută;
decondiționare.

Traseul dintre Neurologie, Recuperare medicală, Geriatrie, ORL sau Cardiologie este explicat în articolul despre mersul nesigur și dezechilibrul la vârstnici.

O deteriorare rapidă necesită reevaluare medicală.

Parkinson sau sechele după AVC?

Boala Parkinson și accidentul vascular cerebral pot afecta mersul, dar mecanismele sunt diferite.

După AVC pot predomina:

slăbiciunea pe o parte;
tulburările de sensibilitate;
spasticitatea;
problemele de coordonare;
dificultățile de control al unui membru.

Acest traseu este prezentat separat în articolul despre recuperarea după AVC.

O slăbiciune apărută brusc, o asimetrie facială sau o tulburare de vorbire reprezintă semne de urgență și nu trebuie atribuite bolii Parkinson.

Contează momentul administrării tratamentului?

Da.

Funcția motorie poate varia pe parcursul zilei și în raport cu efectul tratamentului.

Pentru evaluare este util să fie notat:

la ce oră au fost luate medicamentele;
când mersul este mai bun;
când apar blocaje sau rigiditate;
dacă există fluctuații evidente;
când se produc căderile.

Programarea exercițiilor poate ține cont de perioadele în care persoana se mișcă mai bine.

Kinetoterapeutul nu modifică tratamentul neurologic. Fluctuațiile importante trebuie comunicate neurologului.

Ce facem dacă funcția se deteriorează?

Deteriorarea nu trebuie pusă automat doar pe seama progresiei Parkinson.

Pot exista și alte cauze:

modificarea tratamentului;
infecții;
hipotensiune;
durere;
alte afecțiuni neurologice;
probleme musculoscheletale;
decondiționare după boală sau internare;
tulburări de vedere.

Dacă apare o schimbare importantă sau rapidă, este necesară reevaluare medicală.

Programul de kinetoterapie trebuie apoi adaptat noului nivel funcțional.

Kinetoterapia poate opri evoluția Parkinson?

Nu.

Exercițiul și recuperarea pot susține funcționarea, activitatea și calitatea vieții, dar boala Parkinson rămâne o afecțiune neurologică progresivă.

Nu este corect să promitem:

oprirea evoluției;
eliminarea bolii prin exercițiu;
recuperarea garantată a mersului;
prevenirea tuturor căderilor.

Obiectivul realist este obținerea și menținerea celei mai bune funcții posibile în fiecare etapă.

Cât de des este necesară kinetoterapia?

Nu există un număr fix de ședințe valabil pentru toate persoanele.

Recuperarea poate avea mai multe etape:

evaluare → program supravegheat → învățare → activitate independentă → reevaluare → adaptarea programului

Necesitatea ședințelor depinde de:

stadiul bolii;
echilibru;
căderi;
mers;
freezing;
autonomie;
capacitatea de a lucra independent;
sprijinul familiei;
obiective.

Principiul este diferit de o recuperare scurtă după un traumatism.

Cum se măsoară progresul?

Pot fi urmărite:

viteza mersului;
lungimea pasului;
capacitatea de întoarcere;
ridicarea de pe scaun;
echilibrul;
numărul de căderi;
distanța parcursă;
nivelul de ajutor necesar;
activitățile cotidiene;
capacitatea de a ieși din casă.

Într-o boală progresivă, menținerea unei funcții pentru o perioadă cât mai lungă poate reprezenta un rezultat valoros.

Progresul nu trebuie evaluat doar printr-un scor, ci și prin ceea ce persoana poate face în viața reală.

Ideea esențială

În boala Parkinson, kinetoterapia nu încearcă să vindece boala.

Încearcă să mențină funcția:

mobilitate → forță → ridicare → echilibru → mers → strategii pentru freezing → prevenirea căderilor → autonomie

NICE recomandă fizioterapie specifică Parkinson persoanelor care au probleme de echilibru sau funcție motorie.

Programul trebuie adaptat prin evaluare funcțională și modificat pe măsură ce nevoile pacientului se schimbă.

Tratamentul bolii și fluctuațiile motorii sunt gestionate de Neurologie. Obiectivele funcționale, exercițiile și strategiile de mișcare sunt abordate prin Recuperare medicală și kinetoterapie.

Boala Parkinson: kinetoterapie pentru mers, echilibru și menținerea autonomiei