Mers nesigur și dezechilibru la vârstnici: cauze și la ce medic mergi

Mers nesigur și dezechilibru la vârstnici: cauze și la ce medic mergi

„Merge de parcă nu mai are siguranță pe picioare.”

„Se ține de mobilă prin casă.”

„Când se întoarce, pare că își pierde echilibrul.”

„Nu spune că amețește, dar merge tot mai încet și îi este teamă să iasă singur.”

Mersul nesigur și pierderea echilibrului sunt frecvente la persoanele vârstnice, dar nu trebuie considerate automat o consecință normală a îmbătrânirii.

Uneori cauza este relativ simplă, precum:

• pierderea forței musculare;
• durerea de genunchi sau șold;
• încălțămintea nepotrivită;
• vederea redusă.

Alteori pot fi implicate:

• boli neurologice;
• probleme ale urechii interne;
• scăderea tensiunii arteriale;
• tulburări de ritm cardiac;
• neuropatie;
• medicamente;
• fragilitate;
• mai multe probleme care se suprapun.

De aceea, nu există un singur „medic pentru echilibru”.

Traseul depinde de cum se manifestă problema, când a început și ce alte simptome o însoțesc.

Ce înseamnă, de fapt, „mers nesigur”?

Pacienții și familiile folosesc această expresie pentru situații diferite.

Persoana poate:

• merge mai lent;
• face pași foarte mici;
• merge cu picioarele mai depărtate;
• devia într-o parte;
• se clătina;
• se sprijini de pereți sau mobilier;
• avea dificultăți la întoarcere;
• ezita înainte de primul pas;
• pierde echilibrul când se ridică;
• avea senzația că „îi fug picioarele”;
• evita suprafețele denivelate;
• nu mai putea merge și vorbi simultan cu aceeași siguranță.

Pentru evaluare este important să descriem exact ce se întâmplă, nu doar să folosim termenul general „dezechilibru”.

Dezechilibrul este același lucru cu amețeala?

Nu.

Cele două probleme pot apărea împreună, dar nu sunt sinonime.

O persoană poate avea mers nesigur fără să simtă deloc amețeală.

În schimb, „amețeala” poate descrie:

• senzația că se învârte camera;
• senzația de plutire;
• senzația că vine leșinul;
• întunecarea vederii;
• instabilitate;
• nesiguranță la mers.

Dacă simptomul dominant este senzația de amețeală, vezi articolul despre amețelile la vârstnici și situațiile în care pot deveni periculoase.

Dacă problema principală este modificarea mersului și stabilității, chiar fără amețeală, evaluarea trebuie orientată către cauzele tulburării de mers.

Este normal să mergi mai nesigur odată cu vârsta?

Pot apărea modificări ale vitezei și modului de mers odată cu înaintarea în vârstă.

Totuși, o schimbare evidentă nu trebuie explicată simplu prin:

„Are 80 de ani.”

Mai util este să întrebăm:

• Cum mergea în urmă cu șase luni?
• Se deplasa singur afară?
• Urca scările?
• Folosea baston?
• A început să se sprijine de mobilier?
• A căzut?
• A avut recent o internare?
• A apărut un medicament nou?

O deteriorare față de nivelul anterior poate semnala o problemă care merită evaluată.

Cum mergea înainte contează foarte mult

Un mers lent poate avea semnificații diferite.

Dacă persoana a mers lent de mulți ani din cauza unei artroze severe, situația este diferită de cazul în care:

„Până acum două luni mergea normal, iar acum abia traversează camera.”

Momentul apariției este esențial.

Debut în câteva minute sau ore

Poate indica o problemă acută și trebuie evaluat rapid.

Debut în zile

Poate apărea în contextul:

• unei infecții;
• deshidratării;
• unei modificări de tratament;
• unei boli acute;
• unei internări.

Evoluție în luni sau ani

Poate orienta spre:

• sarcopenie;
• boală Parkinson;
• neuropatie;
• probleme articulare;
• fragilitate;
• deteriorarea vederii;
• alte boli cronice.

Ce cauze poate avea mersul nesigur?

Lista este lungă tocmai pentru că mersul este o funcție complexă.

Pentru a merge în siguranță sunt necesare simultan:

• creierul;
• nervii periferici;
• urechea internă;
• vederea;
• mușchii;
• articulațiile;
• tensiunea arterială;
• inima;
• atenția;
• capacitatea de reacție.

O problemă într-un singur sistem poate modifica mersul.

La persoana vârstnică există frecvent mai mulți factori în același timp.

1. Pierderea forței musculare

Forța membrelor inferioare este necesară pentru:

• ridicarea de pe scaun;
• accelerarea pasului;
• urcarea unei trepte;
• menținerea poziției;
• corectarea unui dezechilibru.

Când forța scade, persoana poate:

• avea dificultăți la ridicare;
• merge încet;
• obosi rapid;
• evita scările;
• simți că picioarele „nu o mai țin”.

Una dintre cauzele posibile este sarcopenia la vârstnici.

Sarcopenia nu este însă singura explicație pentru slăbiciune.

2. Fragilitatea

Mersul lent poate face parte din tabloul fragilității.

Pot exista simultan:

• pierdere în greutate;
• reducerea forței;
• oboseală;
• activitate fizică redusă;
• recuperare dificilă după boli;
• pierdere progresivă a autonomiei.

Pentru diferențiere, vezi fragilitatea la vârstnici.

3. Bolile neurologice

Sistemul nervos controlează inițierea, coordonarea și adaptarea mersului.

Tulburările de mers pot apărea în:

• boala Parkinson;
• accident vascular cerebral;
• neuropatii;
• boli ale măduvei;
• unele forme de demență;
• boli cerebeloase;
• alte afecțiuni neurologice.

Semnele care pot orienta către neurologie includ:

• tremor;
• rigiditate;
• pași foarte mici;
• dificultatea de a porni mersul;
• blocarea în timpul mersului;
• târârea unui picior;
• amorțeală;
• slăbiciune asimetrică;
• coordonare redusă.

O modificare neurologică instalată brusc este o urgență.

4. Neuropatia periferică

Pentru echilibru, creierul trebuie să primească informații corecte de la picioare.

În neuropatie, persoana poate avea:

• amorțeală;
• furnicături;
• senzație redusă în tălpi;
• senzația că pășește „pe vată”;
• dificultăți mai mari pe întuneric.

Neuropatia poate apărea, printre altele, în diabet sau alte boli neurologice și metabolice.

Dacă pacientul nu simte bine poziția picioarelor, vederea devine și mai importantă pentru menținerea echilibrului.

5. Problemele urechii interne

Sistemul vestibular din urechea internă contribuie la echilibru.

Unele probleme vestibulare pot produce:

• vertij;
• senzație de rotire;
• instabilitate;
• greață;
• agravare la schimbarea poziției capului.

În astfel de situații poate fi necesară evaluarea ORL.

Totuși, nu orice mers nesigur provine din ureche.

Absența vertijului face necesară luarea în calcul și a altor cauze.

6. Scăderea tensiunii la ridicare

Unele persoane sunt stabile când stau așezate, dar devin nesigure imediat după ce se ridică.

Pot spune:

• „mi se întunecă vederea”;
• „simt că pic”;
• „trebuie să mă țin câteva secunde”.

Poate exista o scădere a tensiunii arteriale la schimbarea poziției.

Situația poate fi favorizată de:

• deshidratare;
• unele medicamente;
• boli neurologice;
• alte probleme medicale.

Medicul poate măsura tensiunea în poziții diferite.

Tratamentul antihipertensiv nu trebuie oprit de pacient sau familie fără evaluare.

7. Probleme cardiace

Dacă dezechilibrul apare împreună cu:

• palpitații;
• senzație de leșin;
• pierderea stării de conștiență;
• durere în piept;
• lipsă de aer;

trebuie luată în calcul o cauză cardiovasculară.

Uneori ceea ce familia descrie ca:

„și-a pierdut echilibrul și a căzut”

poate fi, în realitate, un episod de sincopă.

8. Vederea redusă

Echilibrul depinde și de informațiile vizuale.

Vederea redusă poate crea dificultăți în special:

• seara;
• pe scări;
• în spații slab iluminate;
• pe suprafețe denivelate;
• în locuri necunoscute.

Pot contribui:

• cataracta;
• problemele retinei;
• ochelarii nepotriviți;
• alte boli oftalmologice.

O persoană poate merge relativ bine ziua și deveni mult mai nesigură noaptea.

9. Probleme articulare și durerea

Durerea modifică mecanica mersului.

Pot contribui:

• gonartroza;
• coxartroza;
• durerea lombară;
• problemele gleznei;
• deformările picioarelor.

Persoana evită instinctiv membrul dureros.

Poate apărea:

• șchiopătat;
• pas scurt;
• asimetrie;
• reducerea vitezei;
• instabilitate.

10. Medicamentele

Unele medicamente pot influența mersul prin:

• amețeală;
• sedare;
• scăderea tensiunii;
• încetinirea reacțiilor;
• hipoglicemie;
• confuzie;
• tulburări de coordonare.

Riscul crește atunci când persoana ia multe medicamente sau schema s-a modificat recent.

Nu este suficient să știm:

„Ia tratament pentru tensiune.”

Trebuie cunoscute:

• denumirile;
• dozele;
• orele;
• medicamentele luate ocazional;
• somniferele;
• anxioliticele;
• suplimentele.

11. Decondiționarea după o internare

Câteva zile sau săptămâni cu activitate mult redusă pot avea un efect important asupra unei persoane vârstnice.

După externare familia poate observa:

„Boala s-a rezolvat, dar nu mai merge cum mergea înainte.”

Pot exista:

• pierdere de forță;
• teamă de mers;
• echilibru redus;
• oboseală;
• scădere în greutate.

În această situație trebuie evaluată atât boala inițială, cât și pierderea funcțională produsă în perioada de repaus.

12. Probleme cognitive

Mersul nu este o activitate complet automată.

Necesită și:

• atenție;
• anticiparea obstacolelor;
• orientare;
• planificare.

O persoană cu tulburări cognitive poate:

• aprecia greșit distanțele;
• uita dispozitivul de sprijin;
• avea dificultăți în spații necunoscute;
• se dezorienta.

Unele boli neurologice pot afecta simultan mersul și cogniția.

13. Teama de cădere

După o cădere, persoana poate începe să meargă:

• mai încet;
• foarte rigid;
• cu pași mici;
• sprijinită excesiv.

Această strategie pare mai sigură, dar poate altera și mai mult mersul.

Poate apărea cercul:

cădere → frică → reducerea mersului → pierderea forței → mai multă instabilitate.

Dacă au existat deja incidente repetate, vezi articolul despre căderile repetate la vârstnici.

Cum poate descrie familia mersul?

În loc de:

„Merge foarte prost.”

este mult mai util:

„Face pași mici și îi este greu să se întoarcă.”

sau:

„Când se ridică trebuie să stea 10 secunde sprijinit de masă.”

sau:

„Piciorul drept rămâne în urmă.”

sau:

„Merge bine ziua, dar se dezechilibrează seara.”

Descrierea poate orienta medicul către cauze diferite.

Dacă este sigur, familia poate nota și:

• când a început;
• dacă problema progresează;
• dacă există căderi;
• dacă apare după ridicare;
• dacă există amețeală;
• dacă persoana folosește baston;
• dacă există durere;
• ce medicamente au fost schimbate.

Cum se evaluează mersul?

Medicul poate observa:

• ridicarea de pe scaun;
• inițierea mersului;
• lungimea pasului;
• simetria;
• viteza;
• poziția corpului;
• balansul brațelor;
• întoarcerea;
• oprirea;
• echilibrul.

Pot fi folosite teste funcționale simple, de exemplu:

• viteza mersului;
• ridicarea de pe scaun;
• Timed Up and Go;
• alte teste de mobilitate și echilibru.

Aceste teste nu reprezintă diagnosticul.

Ele ajută la cuantificarea problemei și la urmărirea evoluției.

Ce mai trebuie evaluat?

În funcție de situație, pot fi verificate:

• forța musculară;
• sensibilitatea picioarelor;
• reflexele;
• coordonarea;
• tensiunea arterială;
• pulsul;
• vederea;
• auzul;
• mobilitatea articulațiilor;
• durerea;
• medicația;
• cogniția;
• autonomia.

NICE include explicit evaluarea mersului, echilibrului, mobilității și forței musculare în evaluarea riscului de cădere, alături de factori precum vederea, auzul, medicația și examinarea neurologică.

Sunt necesare analize?

Uneori.

Nu există un „set de analize pentru dezechilibru” potrivit tuturor.

În funcție de context, medicul poate investiga:

• anemia;
• glicemia;
• funcția renală;
• electroliții;
• funcția tiroidiană;
• deficite nutriționale;
• alte probleme sugerate de simptome.

Investigațiile trebuie alese în funcție de suspiciunea clinică.

Este necesar RMN-ul cerebral?

Nu automat.

Mersul nesigur nu reprezintă singur o indicație pentru RMN.

Investigațiile imagistice neurologice sunt stabilite în funcție de:

• debut;
• examen neurologic;
• simptome asociate;
• antecedente.

Un RMN normal nu exclude toate cauzele dezechilibrului, deoarece problema poate fi:

• musculară;
• vestibulară;
• cardiacă;
• medicamentoasă;
• funcțională.

Este necesară audiograma?

Nu pentru orice tulburare de echilibru.

Audiograma evaluează auzul și poate fi indicată atunci când există și:

• scăderea auzului;
• țiuit;
• simptome ORL;
• suspiciunea unei afecțiuni care implică sistemul auditiv.

Evaluarea vestibulară este distinctă și se stabilește în funcție de simptome.

Cum știm la ce medic trebuie să mergem?

Nu există o regulă bazată doar pe vârstă.

Traseul depinde de simptomul dominant.

Geriatrie

Geriatria poate fi un punct bun de pornire când există simultan:

• vârstă înaintată;
• mai multe boli;
• multe medicamente;
• slăbiciune;
• căderi;
• fragilitate;
• probleme de memorie;
• scădere în greutate;
• pierderea autonomiei.

În acest context, problema este adesea multifactorială.

O evaluare geriatrică comprehensivă permite integrarea tuturor acestor elemente.

Neurologie

Neurologia devine importantă dacă există:

• tremor;
• rigiditate;
• pași foarte mici;
• blocarea mersului;
• slăbiciune la un membru;
• amorțeală;
• tulburări de coordonare;
• antecedente de AVC;
• modificări neurologice progresive.

Un deficit apărut brusc reprezintă urgență, nu indicație pentru o consultație programată.

ORL

ORL poate fi indicat când predomină:

• vertijul;
• senzația că se învârte camera;
• simptome declanșate de mișcarea capului;
• asocierea cu simptome auditive.

Nu orice dezechilibru necesită ORL.

Cardiologie

Cardiologia trebuie luată în calcul dacă apar:

• leșin;
• palpitații;
• senzație de pierdere a conștienței;
• durere în piept;
• lipsă de aer;
• simptome legate de ridicare sau efort.

Recuperare medicală

Poate fi necesară atunci când problema principală este:

• pierderea forței;
• decondiționarea;
• dificultatea de a merge;
• recuperarea după internare;
• necesitatea unui program de exerciții;
• recuperarea după fractură sau AVC.

Ortopedie sau reumatologie

Pot fi indicate atunci când mersul este afectat în principal de:

• durere articulară;
• deformare;
• limitarea mișcărilor;
• traumatisme;
• boli musculoscheletale.

Oftalmologie

Dacă vederea redusă contribuie la instabilitate.

Ce rol are evaluarea geriatrică comprehensivă?

Mersul nesigur este una dintre problemele pentru care o abordare exclusiv pe un singur organ poate fi insuficientă.

De exemplu, o persoană poate avea simultan:

• sarcopenie;
• gonartroză;
• neuropatie;
• vedere redusă;
• tratament sedativ;
• tensiune scăzută la ridicare.

Niciun factor nu explică singur problema.

Împreună însă pot produce un mers foarte instabil.

De aceea, evaluarea geriatrică comprehensivă poate analiza:

• bolile;
• medicamentele;
• forța;
• mersul;
• cogniția;
• nutriția;
• vederea;
• autonomia;
• riscul de cădere.

Ce legătură există între mers și autonomie?

Modificarea mersului poate fi una dintre primele cauze ale restrângerii vieții cotidiene.

Persoana începe să renunțe la:

• cumpărături;
• transport public;
• plimbări;
• vizite;
• activități sociale;
• folosirea scărilor.

Chiar dacă încă se spală și se îmbracă singură, independența reală poate începe să scadă.

De aceea, este utilă și evaluarea autonomiei și a activităților zilnice.

Ce se poate face pentru un mers mai sigur?

Tratamentul depinde de cauză.

Nu există un singur exercițiu sau medicament.

Planul poate include:

• tratarea unei boli;
• revizuirea medicamentelor;
• recuperare medicală;
• exerciții de forță;
• exerciții de echilibru;
• tratarea durerii;
• corectarea problemelor de vedere;
• hidratare adecvată;
• adaptarea locuinței;
• utilizarea unui dispozitiv de sprijin.

Sunt utile exercițiile?

În multe situații, da.

Mai ales când există:

• pierdere de forță;
• decondiționare;
• echilibru redus.

Programele pot include:

• exerciții de forță;
• echilibru;
• mers;
• transferuri;
• coordonare.

Exercițiile trebuie însă adaptate persoanei.

O persoană care are:

• deficit neurologic nou;
• amețeli severe;
• leșin;
• durere importantă;
• căderi frecvente;

trebuie evaluată înainte de un program nesupravegheat.

Baston sau cadru de mers?

Un dispozitiv de sprijin poate crește autonomia și siguranța atunci când este ales și utilizat corect.

Nu trebuie privit ca un eșec.

Uneori un baston potrivit permite persoanei să:

• iasă din casă;
• meargă mai mult;
• își păstreze independența.

Dar un dispozitiv:

• prea înalt;
• prea jos;
• nepotrivit problemei;
• utilizat incorect;

poate crea dificultăți suplimentare.

Alegerea poate necesita evaluare funcțională.

Este bine să se țină de mobilier?

Sprijinirea de mobilier este un semn că persoana caută stabilitate.

Nu este o strategie sigură pe termen lung.

Mobilierul:

• se poate deplasa;
• poate avea înălțimi diferite;
• poate lăsa zone fără sprijin.

Dacă persoana merge constant „din mobilă în mobilă”, trebuie evaluată mobilitatea și necesitatea unui dispozitiv adecvat.

Ce putem modifica în locuință?

În funcție de situație pot fi utile:

• lumină mai bună;
• eliminarea covoarelor instabile;
• eliminarea cablurilor de pe traseu;
• bare de sprijin;
• acces mai sigur la baie;
• organizarea obiectelor folosite frecvent;
• încălțăminte stabilă.

Aceste măsuri nu rezolvă însă o cauză neurologică sau cardiovasculară.

Locuința este doar una dintre componentele evaluării.

Ce poate face familia?

Familia poate observa schimbările concrete.

În loc de:

„Nu mai merge bine.”

notați:

„De trei săptămâni se ține de mobilier.”

„Piciorul stâng rămâne în urmă.”

„Se dezechilibrează doar când se ridică.”

„Merge bine în casă, dar afară nu poate merge fără brațul cuiva.”

„Nu se poate întoarce fără mai mulți pași mici.”

Dacă există episoade, notați:

• data;
• momentul zilei;
• activitatea;
• simptomele asociate;
• medicamentele recent modificate;
• eventualele căderi.

Ce nu trebuie făcut?

Nu presupuneți că este doar vârsta

Un mers nou modificat trebuie explicat.

Nu obligați persoana să meargă fără sprijin

Scopul este siguranța, nu demonstrarea independenței.

Nu imobilizați persoana fără indicație

Reducerea inutilă a activității poate agrava pierderea musculară.

Nu opriți medicamentele

Chiar dacă suspectați un efect advers, schema trebuie revizuită medical.

Nu cumpărați automat un cadru de mers

Dispozitivul trebuie potrivit problemei și utilizatorului.

Nu tratați orice dezechilibru ca vertij

Există numeroase cauze non-ORL.

Când este o urgență?

Apelați 112 dacă tulburarea de mers sau dezechilibrul apare brusc și este asociat cu:

• slăbiciune sau amorțeală pe o parte a corpului;
• asimetrie facială;
• dificultăți de vorbire;
• pierderea coordonării;
• tulburări noi de vedere;
• confuzie;
• cefalee severă nou apărută;
• pierderea stării de conștiență;
• durere puternică în piept;
• lipsă severă de aer.

Dificultatea bruscă de a merge, amețeala, pierderea echilibrului sau coordonării pot face parte din tabloul unui accident vascular cerebral, mai ales atunci când sunt asociate cu alte semne neurologice.

Ce se întâmplă dacă persoana a început și să cadă?

Atunci evaluarea riscului devine și mai importantă.

Căderile repetate pot necesita analiza:

• mersului;
• echilibrului;
• medicamentelor;
• tensiunii;
• vederii;
• forței;
• bolilor neurologice;
• locuinței.

Vezi traseul separat pentru căderile repetate la vârstnici.

Când poate fi util consultul de geriatrie?

Geriatria este în special utilă când mersul nesigur apare împreună cu mai multe dintre următoarele:

• boli cronice multiple;
• tratament complex;
• slăbiciune;
• pierdere în greutate;
• fragilitate;
• probleme de memorie;
• căderi;
• reducerea autonomiei;
• recuperare dificilă după spitalizare.

În acest context, problema este rareori explicată complet de un singur diagnostic.

Pentru medici, locații și disponibilitate poate fi consultată pagina de consultație de geriatrie.

Întrebări frecvente

Mersul lent înseamnă Parkinson?

Nu.

Boala Parkinson este una dintre numeroasele cauze posibile ale modificării mersului.

Diagnosticul nu se pune doar pe baza vitezei de mers.

Dezechilibrul înseamnă că problema este la ureche?

Nu.

Urechea internă poate provoca vertij și instabilitate, dar pot exista cauze neurologice, musculare, cardiovasculare, vizuale sau medicamentoase.

Dacă persoana nu amețește, poate avea totuși probleme de echilibru?

Da.

Slăbiciunea, neuropatia, Parkinson, problemele articulare sau vederea pot produce mers nesigur fără senzație de amețeală.

Este necesar neurologul?

Dacă există semne neurologice, da.

Dar în situațiile multifactoriale geriatria poate fi un punct util de pornire.

Este mersul cu pași mici normal la vârstnici?

Nu trebuie presupus că este normal.

Poate apărea din multe motive și trebuie interpretat în contextul întregului examen.

Un baston rezolvă problema?

Poate ajuta la stabilitate, dar nu tratează cauza.

Dacă mersul s-a modificat recent, evaluarea rămâne necesară.

Poate lipsa de mișcare să provoace dezechilibru?

Da.

Decondiționarea și pierderea forței pot reduce stabilitatea, mai ales după boală sau internare.

Problemele de memorie pot afecta mersul?

Da.

Cogniția și atenția participă la mers, mai ales în situații complexe.

De ce persoana merge mai prost pe întuneric?

Poate depinde mai mult de vedere pentru menținerea echilibrului. Neuropatia sau alte probleme senzoriale pot deveni astfel mai evidente.

De reținut

Mersul nesigur la persoana vârstnică nu este un diagnostic.

Poate rezulta din probleme ale:

• musculaturii;
• sistemului nervos;
• urechii interne;
• inimii;
• tensiunii;
• vederii;
• articulațiilor;
• medicației.

Uneori sunt implicate simultan mai multe cauze.

Pentru alegerea traseului medical contează:

• cum a început;
• cum arată mersul;
• dacă există amețeală;
• dacă există căderi;
• dacă apar simptome neurologice;
• dacă există leșin sau palpitații;
• ce medicamente sunt administrate;
• ce alte funcții s-au modificat.

O abordare corectă nu urmărește doar să împiedice persoana să cadă.

Scopul este identificarea cauzei și păstrarea unei mobilități cât mai sigure și independente.

Notă medicală

Informațiile din acest articol au caracter educațional și nu înlocuiesc consultația medicală.

O tulburare de mers apărută brusc, mai ales dacă este asociată cu slăbiciune, amorțeală, tulburări de vorbire, vedere sau coordonare, poate reprezenta o urgență medicală.

Nu modificați tratamentele și nu începeți programe nesupravegheate de exerciții atunci când există simptome acute, căderi repetate sau boli importante.

Surse medicale și ghiduri consultate

• NICE — Falls: assessment and prevention in older people and in people 50 and over at higher risk, NG249, 2025;
• World Health Organization — Integrated Care for Older People (ICOPE): guidance for person-centred assessment and pathways in primary care, ediția a doua, 2025;
• British Geriatrics Society — Comprehensive Geriatric Assessment Hub;
• British Geriatrics Society — Patients presenting with mobility and balance issues;
• CDC — Signs and Symptoms of Stroke.