Doliu sau depresie? Când suferința după o pierdere necesită ajutor

Doliu sau depresie? Când suferința după o pierdere necesită ajutor

Moartea unei persoane apropiate poate schimba profund viața celui rămas. Pot apărea tristețe intensă, dor, furie, vinovăție, amorțeală, insomnie, oboseală și dificultăți de concentrare.

Aceste reacții nu înseamnă automat depresie. Doliul este un răspuns firesc la pierdere și nu urmează același traseu pentru toată lumea.

Evaluarea devine importantă când suferința este persistentă și copleșitoare, funcționarea se deteriorează, apar simptome depresive extinse sau există risc pentru siguranță.

Doliul și depresia se pot suprapune. Existența unei pierderi nu exclude depresia, dar nici intensitatea durerii nu transformă automat doliul într-o boală.

Ce este doliul?

Doliul este procesul prin care o persoană încearcă să se adapteze după moartea cuiva important.

Poate afecta nu doar emoțiile, ci și:

• rutina;
• somnul;
• alimentația;
• concentrarea;
• relațiile;
• rolurile în familie;
• venitul;
• locuința;
• planurile de viitor;
• felul în care persoana se vede pe sine.

După moartea partenerului, de exemplu, nu dispare numai relația afectivă. Se poate pierde persoana cu care erau împărțite deciziile, responsabilitățile, viața socială și imaginea viitorului.

De aceea, adaptarea presupune uneori și reorganizarea unor aspecte foarte practice ale vieții.

Ce reacții pot apărea după o pierdere?

Nu există o listă pe care fiecare persoană trebuie să o parcurgă. NHS descrie printre reacțiile frecvente șocul, tristețea, oboseala, furia și vinovăția.

Pot apărea:

• plâns;
• dor intens;
• amorțeală;
• furie;
• vinovăție;
• neliniște;
• singurătate;
• insomnie;
• oboseală;
• lipsa apetitului;
• dificultăți de concentrare;
• preocuparea pentru persoana decedată;
• nevoia de a vorbi despre ea;
• nevoia de liniște;
• momente în care persoana se simte relativ bine.

Unele zile pot fi suportabile, iar o melodie, o fotografie, o aniversare sau un loc pot declanșa din nou durerea.

Fluctuația nu înseamnă că persoana „s-a întors de unde a plecat”.

Doliul are cinci etape obligatorii?

Nu.

Modelul cu negare, furie, negociere, depresie și acceptare este foarte cunoscut, dar nu trebuie transformat într-un calendar prin care fiecare persoană este obligată să treacă.

Poți:

• simți mai multe emoții în aceeași zi;
• nu avea una dintre reacțiile cunoscute;
• funcționa bine o perioadă și apoi avea o zi foarte grea;
• simți simultan dor și ușurare;
• râde într-o conversație și plânge câteva ore mai târziu.

A te simți bine într-un anumit moment nu înseamnă că ai uitat persoana. A avea din nou o zi dificilă nu înseamnă că ai eșuat în procesul de adaptare.

Cât durează doliul?

Nu există o durată universală după care ar trebui „să îți treacă”.

Ritmul este influențat de:

• relația cu persoana decedată;
• circumstanțele morții;
• alte pierderi recente;
• starea de sănătate;
• sprijinul disponibil;
• responsabilitățile rămase;
• contextul cultural și religios;
• problemele financiare și familiale;
• istoricul psihologic și psihiatric.

Dorul poate reapărea și după o perioadă lungă, mai ales la aniversări, sărbători sau evenimente la care persoana decedată ar fi fost prezentă.

Nu este util să îi spui cuiva: „A trecut deja un an, ar trebui să mergi mai departe”.

În același timp, absența unui termen universal nu înseamnă că trebuie ignorată o suferință severă care nu se ameliorează și blochează viața.

Doliu sau depresie: care este diferența?

Diferențele de mai jos sunt orientative. Ele nu înlocuiesc evaluarea.

Tabelul nu poate decide diagnosticul.

Într-un doliu intens pot exista somn slab, lipsa apetitului, izolare și momente în care viața pare lipsită de sens. Contează întregul tablou, evoluția și siguranța persoanei.

Pentru simptomele depresiei, citește ghidul despre depresie.

Poți avea simultan doliu și depresie?

Da.

O pierdere poate apărea în viața unei persoane care avea deja depresie sau poate contribui la declanșarea unui nou episod.

Riscul poate fi mai mare în contextul:

• unui episod depresiv anterior;
• altor pierderi recente;
• izolării;
• problemelor financiare;
• bolii;
• somnului foarte redus;
• consumului crescut de alcool;
• conflictelor familiale;
• unui deces traumatic;
• unei perioade lungi și foarte solicitante de îngrijire înaintea morții.

Faptul că există un motiv evident pentru tristețe nu exclude depresia.

NICE recomandă ca evaluarea depresiei să ia în calcul nu doar simptomele, ci și istoricul, funcționarea, relațiile, evenimentele precum doliul, situația de viață și izolarea socială.

Ce este doliul prelungit?

La unele persoane, dorul și preocuparea pentru persoana decedată rămân atât de intense încât adaptarea și funcționarea sunt serios afectate.

Pot apărea:

• dor persistent și copleșitor;
• preocupare dominantă pentru persoana decedată;
• dificultatea de a accepta moartea;
• sentimentul că o parte importantă din propria identitate a dispărut;
• lipsa sensului;
• amorțeală emoțională;
• dificultatea revenirii la activități și relații;
• singurătate intensă;
• evitarea unor amintiri sau, dimpotrivă, imposibilitatea desprinderii de ele.

Acest tablou poate necesita evaluarea pentru tulburarea de doliu prelungit.

Este important de știut că sistemele diagnostice nu folosesc exact același prag temporal. ICD-11 al Organizației Mondiale a Sănătății și DSM-5-TR al American Psychiatric Association au criterii și praguri temporale care nu sunt identice.

De aceea, diagnosticul nu se pune după calendar.

O persoană poate avea nevoie de ajutor înainte de îndeplinirea unui prag diagnostic, iar faptul că încă plânge după un an nu dovedește singur existența unei tulburări.

Contează intensitatea, afectarea vieții și contextul cultural.

Doliu prelungit sau depresie?

În doliul prelungit, dificultatea rămâne predominant legată de persoana decedată:

• dor intens;
• preocupare pentru ea;
• dificultatea acceptării morții;
• sentimentul că viața nu poate continua fără persoana pierdută.

În depresie, problemele tind să se extindă asupra întregii persoane și a întregii vieți:

• „Nu valorez nimic.”
• „Nimic nu îmi mai face plăcere.”
• „Nu există niciun viitor.”
• „Sunt o povară.”

Cele două pot apărea simultan, iar evaluarea este importantă tocmai pentru că intervențiile necesare pot fi diferite.

Ce se întâmplă când doliul este traumatic?

Moartea bruscă, violentă sau asistată poate aduce și manifestări legate de traumă.

Pot apărea:

• imagini intruzive;
• coșmaruri;
• flashbackuri;
• evitarea locului în care s-a produs decesul;
• hipervigilență;
• tresărire exagerată;
• reacții intense la sunete sau imagini;
• vinovăția supraviețuitorului.

Într-un doliu predominant, centrul suferinței este pierderea și dorul.

În PTSD, un element important poate fi retrăirea amenințării și a modului în care s-a produs evenimentul.

Cele două pot coexista.

Pentru aceste situații, citește articolul despre PTSD după o traumă.

Este normal să simți uneori prezența persoanei decedate?

Unele persoane descriu:

• vise foarte vii;
• impresia pentru o clipă că au auzit vocea persoanei;
• tendința de a întoarce capul la un sunet familiar;
• senzația că persoana este aproape.

O experiență scurtă, recunoscută în contextul pierderii și fără pierderea generală a contactului cu realitatea nu înseamnă automat psihoză.

Evaluarea devine importantă dacă apar:

• voci care dau comenzi;
• convingeri neobișnuite persistente;
• dezorganizare;
• confuzie;
• pierderea capacității de a diferenția experiența de realitate;
• comportament periculos.

Confuzia apărută brusc trebuie considerată și posibilă problemă medicală, mai ales la persoane vârstnice sau cu alte boli.

Doliul poate afecta memoria și concentrarea?

Da.

Preocuparea, somnul redus și stresul pot produce:

• uitare;
• încetinirea deciziilor;
• dificultatea urmăririi unei conversații;
• greșeli;
• senzația de „ceață mentală”.

Aceste manifestări nu trebuie însă atribuite automat doliului.

Evaluarea medicală este importantă dacă persoana:

• se pierde în locuri cunoscute;
• uită tratamente importante;
• nu mai poate administra banii;
• nu recunoaște persoane;
• devine confuză;
• se deteriorează progresiv.

La vârstnici, doliul, depresia, efectele medicamentelor, bolile și problemele cognitive se pot suprapune și trebuie diferențiate.

Doliul poate produce simptome fizice?

Pot apărea:

• oboseală;
• tensiune musculară;
• dureri de cap;
• palpitații;
• nod în gât;
• disconfort digestiv;
• modificarea apetitului;
• insomnie.

Dar o persoană îndoliată poate avea și o boală complet independentă de pierdere.

Durerea toracică severă sau persistentă, lipsa importantă de aer, leșinul ori simptomele neurologice apărute brusc necesită evaluare medicală urgentă.

Nu presupune că o manifestare fizică este „doar de la supărare”.

Ce poți face în primele săptămâni după pierdere?

Nu există o metodă care să elimine durerea. Poți însă reduce unele probleme suplimentare create de dezorganizarea vieții.

Concentrează-te pe nevoile apropiate

Într-o perioadă în care deciziile sunt dificile, stabilește ce trebuie făcut acum și ce poate aștepta.

Poate fi nevoie de:

• acte;
• organizarea locuinței;
• plata unor facturi;
• cumpărături;
• medicamente;
• ajutor pentru copii;
• rezolvarea transportului.

Nu trebuie să iei în primele zile toate deciziile despre viitor.

Păstrează o rutină minimă

Încearcă, pe cât posibil, să păstrezi:

• mese regulate;
• tratamentele prescrise;
• somnul;
• igiena;
• puțină mișcare adaptată sănătății;
• contactul cu persoane de încredere.

Aceste lucruri nu „tratează” doliul. Ajută la menținerea funcționării în timp ce treci prin el.

Nu lua decizii importante doar pentru a opri durerea

Uneori apare impulsul de a vinde imediat locuința, de a arunca toate obiectele sau de a întrerupe orice legătură cu trecutul.

Nu există regula că trebuie să păstrezi sau să elimini anumite obiecte într-un anumit termen.

Dacă decizia nu este urgentă, poți amâna până când o poți lua mai clar.

Singurătatea după pierdere poate deveni o problemă în sine

După moartea partenerului sau a unei alte persoane apropiate, nu dispare doar compania. Pot dispărea și conversațiile cotidiene, ieșirile, prietenii comuni sau motivele pentru care ieșeai din casă.

Nu încerca să înlocuiești persoana pierdută.

Poți însă observa ce fel de contact îți lipsește acum:

• cineva cu care să vorbești;
• companie la o activitate;
• ajutor practic;
• participarea la o comunitate;
• posibilitatea de a nu petrece toate zilele singur.

Ghidul despre singurătatea la adulți și reconectarea cu ceilalți dezvoltă această nevoie separat.

A avea nevoie de oameni nu înseamnă că ai uitat persoana decedată.

Ce faci dacă te simți vinovat?

Vinovăția poate fi legată de lucruri spuse, lucruri nespuse sau decizii luate înainte de moarte.

Poți observa dacă există ceva concret ce trebuie înțeles sau reparat sau dacă revii fără sfârșit la scenarii imposibile:

• „Dacă aș fi sunat mai devreme?”
• „Dacă aș fi insistat?”
• „Dacă aș fi observat?”
• „Dacă aș fi spus altceva?”

Uneori există decizii pe care ai fi vrut să le iei diferit. Alteori judeci trecutul cu informațiile pe care le ai abia acum.

Nu este necesar să găsești imediat o formulare care să te facă să nu te mai simți vinovat.

Dacă analiza ocupă mult timp și revine fără informații noi, poate fi util să discuți cu un profesionist, mai ales când vinovăția devine globală: „totul a fost vina mea”, „sunt un om rău” sau „nu merit să mai trăiesc”.

Cum poate ajuta familia sau un prieten?

Sprijinul nu înseamnă să găsești fraza care va face persoana să se simtă bine.

Poți spune:

• „Sunt aici.”
• „Vrei să îmi povestești despre el?”
• „Nu trebuie să vorbești dacă nu vrei.”
• „Pot să fac cumpărăturile astăzi.”
• „Te sun din nou săptămâna viitoare.”
• „Vrei să vin cu tine la consultație?”

Ajutorul practic poate fi la fel de valoros ca o conversație.

Uneori sprijinul scade după înmormântare, exact când persoana începe să simtă mai clar absența. Este util să revii și după primele zile.

Ce formulări pot răni, chiar dacă intenția este bună?

Evită reguli precum:

• „Trebuie să fii puternic.”
• „Timpul vindecă tot.”
• „Măcar a trăit mult.”
• „Trebuie să mergi mai departe.”
• „Ai nevoie să ieși și să uiți.”
• „Știu exact cum te simți.”

Poți spune mai simplu:

„Nu știu exact cum este pentru tine, dar pot să te ascult.”

Cum ajuți fără să preiei controlul asupra persoanei?

Întreabă înainte să reorganizezi lucrurile importante.

Nu arunca obiectele persoanei decedate fără acord. Nu decide cu cine trebuie să se vadă sau când este momentul să înceapă o nouă relație.

Poți propune:

„Vrei să ne ocupăm împreună de aceste lucruri sau preferi să le lăsăm pentru mai târziu?”

Respectarea ritmului persoanei nu înseamnă însă ignorarea unei deteriorări importante.

Dacă nu mai mănâncă, nu își ia tratamentul, bea mult, vorbește repetat despre moarte sau nu se poate menține în siguranță, este necesară intervenția.

Când este util un psiholog?

Poți cere sprijin și fără un diagnostic.

Un psiholog poate fi util când:

• nu ai cu cine vorbi despre pierdere;
• vinovăția este greu de gestionat;
• ai început să eviți aproape toate activitățile;
• relațiile s-au deteriorat;
• te simți blocat în reorganizarea vieții;
• singurătatea devine apăsătoare;
• suferința continuă să îți limiteze semnificativ viața.

Intervenția nu are scopul de a șterge relația cu persoana decedată sau de a stabili un termen până la care trebuie să „fii bine”.

Dacă nu ai mai lucrat cu un psiholog, ghidul despre prima ședință la psiholog explică ce poți pregăti, ce întrebări să pui și cum se stabilesc obiectivele.

Când este importantă evaluarea psihiatrică?

Evaluarea psihiatrică este importantă când apar:

• depresie semnificativă;
• lipsa persistentă a speranței;
• gânduri de suicid;
• anxietate severă;
• atacuri de panică;
• insomnie severă;
• consum problematic de alcool sau medicamente;
• simptome psihotice;
• deteriorarea marcată a funcționării.

Dacă nu știi cu cine să începi, consultă ghidul despre diferența dintre psiholog și psihiatru.

Recomandarea către psihiatru nu înseamnă automat că vei primi medicație.

Medicamentele tratează doliul?

Doliul firesc nu necesită automat tratament medicamentos.

Medicamentele pot avea indicație dacă există o problemă asociată, precum depresia sau o tulburare de anxietate.

Un antidepresiv nu șterge amintirea și nu „tratează dorul” ca pe un simptom izolat.

Alegerea dintre psihoterapie, medicație sau asocierea lor se face după evaluarea problemei predominante. Ghidul Psihoterapie sau medicație? explică această decizie.

Nu lua sedative sau medicamentele altei persoane pentru a putea dormi sau pentru a amorți durerea.

Alcoolul poate face perioada mai ușoară?

Poate reduce temporar intensitatea unor emoții, dar nu este o strategie sigură de adaptare.

Consumul poate:

• agrava somnul;
• accentua depresia;
• reduce controlul impulsurilor;
• interacționa cu medicamente;
• deveni treptat o metodă zilnică de a evita suferința.

Dacă observi că ai nevoie de alcool pentru a adormi, pentru a suporta serile sau pentru a vorbi despre pierdere, spune acest lucru medicului sau psihologului.

Dacă există dependență, oprirea bruscă a unui consum important poate produce sevraj și necesită îndrumare medicală.

Dorința de a fi cu persoana decedată înseamnă suicid?

Nu orice exprimare a dorului înseamnă intenție suicidară.

Există însă o diferență importantă între:

„Mi-aș dori să îl mai văd.”

și:

„Vreau să mor și mă gândesc cum să fac asta.”

Dacă o persoană spune că ar prefera să nu se mai trezească, că viața nu mai are sens sau că vrea să moară, întrebarea trebuie luată în serios.

Întrebarea directă despre suicid nu „plantează ideea”.

Poți întreba:

„Te gândești să îți iei viața?”

Dacă răspunsul este da, trebuie clarificate intenția, planul și siguranța actuală de către un profesionist.

Când trebuie sunat la 112?

Sună la 112 dacă există pericol imediat pentru viață sau siguranță, inclusiv:

• tentativă de suicid;
• intenție suicidară iminentă;
• auto-vătămare gravă;
• supradozaj;
• comportament violent cu risc imediat;
• imposibilitatea menținerii persoanei în siguranță;
• confuzie severă apărută brusc;
• pierderea stării de conștiență;
• convulsii.

Gândurile de suicid fără pericol imediat necesită totuși evaluare promptă. Nu trebuie amânate până la o programare îndepărtată.

Întrebări frecvente

Este normal să plâng după un an?

Da, poate fi. O aniversare sau o amintire poate reactiva durerea. Diagnosticul nu se pune după simplul fapt că încă plângi.

Este normal să mă simt bine uneori?

Da. A râde, a te bucura de o conversație sau a pleca într-o excursie nu înseamnă că ai uitat persoana.

Este normal să simt furie?

Da. Poți fi furios pe situație, pe medici, pe familie, pe tine sau chiar pe persoana care a murit. Furia nu justifică însă amenințările sau violența.

Este normal să simt ușurare?

Da, mai ales după o boală lungă sau o perioadă foarte dificilă de îngrijire. Ușurarea și iubirea pot exista simultan.

Trebuie să păstrez obiectele persoanei?

Nu există o regulă. Nu trebuie nici păstrate toate, nici eliminate rapid. Decide în ritmul tău, cu excepția situațiilor în care există o nevoie practică urgentă.

Trebuie să vorbesc despre persoana decedată?

Numai dacă vrei. Unii oameni au nevoie să povestească mult; alții nu. Sprijinul nu presupune obligarea la discuție.

Când ar trebui să cer ajutor?

Când suferința este greu de gestionat, funcționarea se deteriorează, te izolezi, simptomele depresive devin persistente, folosești alcool sau sedative pentru a face față ori apar gânduri de suicid.

Adaptarea la pierdere nu înseamnă uitarea persoanei

Scopul nu este să ajungi într-un punct în care persoana decedată nu mai contează.

În timp, relația poate continua prin:

• amintiri;
• fotografii;
• povești;
• ritualuri;
• valori;
• locuri;
• lucrurile pe care le-ai învățat de la acea persoană.

În același timp, viața celui rămas poate începe să includă din nou activități, relații și planuri.

A merge mai departe nu înseamnă a lăsa persoana în urmă. Înseamnă să găsești treptat o modalitate de a continua viața cu realitatea pierderii.

Pentru o situație stabilă poți consulta opțiunile de programare la psihologie sau programare la psihiatrie. Dacă persoana este vârstnică și apar simultan probleme de memorie, polimedicație sau pierderea autonomiei, poate fi necesară și o evaluare medicală mai largă.

Acest articol are scop informativ și nu înlocuiește evaluarea individuală, recomandările unui profesionist sau asistența de urgență.

Surse de referință

• NHS — Grief after bereavement or loss.
• Organizația Mondială a Sănătății — ICD-11 Clinical Descriptions and Diagnostic Requirements: Prolonged Grief Disorder.
• American Psychiatric Association — Prolonged Grief Disorder, DSM-5-TR.
• NICE — Depression in adults: treatment and management.
• National Institute of Mental Health — Depression.