Să trăim mai mult este unul dintre marile succese ale medicinei și ale dezvoltării societății.
Dar există o întrebare pe care cred că trebuie să începem să o punem mai des:
cum vrem să trăim anii pe care îi câștigăm?
Putem adăuga ani vieții și, în același timp, să petrecem o parte tot mai mare dintre ei cu boli cronice, limitări funcționale sau dependență de ajutorul altora.
Sau putem încerca să facem altceva:
să apropiem cât mai mult durata vieții sănătoase de durata totală a vieții.
Această diferență este una dintre ideile centrale ale medicinei longevității.
În articolul „Medicina longevității: cât este știință și cât este marketing?” am discutat despre diferența dintre cercetarea serioasă a îmbătrânirii și promisiunile comerciale care au ajuns uneori înaintea dovezilor.
Dar înainte să discutăm despre biomarkeri, vârstă biologică sau intervenții anti-aging, trebuie să stabilim ce încercăm de fapt să obținem.
Nu doar lifespan.
Ci și healthspan.
Lifespan este simplu. Healthspan este mult mai complicat
Lifespan-ul este ușor de înțeles.
Este durata vieții.
De la naștere până la moarte.
Healthspan-ul încearcă să răspundă unei întrebări diferite:
cât din acea viață este trăit cu o stare bună de sănătate și fără pierderi importante de funcționalitate?
Pare o definiție simplă.
În realitate, nici cercetătorii nu folosesc încă o definiție complet uniformă.
O analiză sistematică publicată în 2025 a identificat variații importante între modurile în care healthspan-ul este definit. Unele abordări se referă la perioada fără boli cronice. Altele la perioada fără dizabilitate sau limitări funcționale. Doar o parte includ explicit calitatea vieții.
Este o nuanță importantă.
Healthspan-ul nu este încă un număr pe care îl putem măsura cu aceeași precizie cu care măsurăm vârsta.
Dar ideea pe care o exprimă este extrem de valoroasă.
Numărul anilor trăiți nu spune singur suficient despre calitatea acelor ani.
Putem trăi mai mult fără să trăim proporțional mai mult sănătoși
Aceasta este una dintre provocările longevității moderne.
Un studiu publicat în JAMA Network Open, care a analizat date din 183 de state membre ale Organizației Mondiale a Sănătății, a comparat speranța de viață cu speranța de viață ajustată pentru sănătate.
Concluzia este relevantă: la nivel global există un decalaj important între durata vieții și durata vieții trăite în stare bună de sănătate.
În analiza respectivă, diferența medie globală era de aproximativ 9,6 ani.
Cifra trebuie interpretată cu atenție. Este o estimare populațională construită din indicatori de sănătate, nu un „healthspan personal” care poate fi aplicat fiecărui individ.
Dar mesajul este greu de ignorat.
Am devenit mai buni la prelungirea vieții decât la eliminarea anilor trăiți cu boală sau dizabilitate.
Aici cred că se află adevărata provocare a longevității.
Nu să câștigăm pur și simplu ani.
Ci să reducem distanța dintre viața lungă și viața sănătoasă.
O persoană poate avea boli și totuși să îmbătrânească bine
Dacă definim healthspan-ul exclusiv drept perioada „fără nicio boală”, riscăm să construim o țintă nerealistă.
O persoană poate avea hipertensiune bine controlată.
Poate avea artroză.
Poate lua tratament pentru colesterol.
Și totuși poate:
merge;
călători;
lucra;
face sport;
își administra singură viața;
își vedea prietenii;
avea activitate intelectuală;
și rămâne complet independentă.
Are sau nu un healthspan bun?
Din perspectiva unei definiții bazate strict pe absența bolii, răspunsul ar putea fi nu.
Din perspectiva vieții pe care acea persoană o poate trăi, răspunsul poate fi foarte diferit.
De aceea mi se pare mai utilă abordarea Organizației Mondiale a Sănătății privind healthy ageing.
OMS nu definește îmbătrânirea sănătoasă prin absența tuturor bolilor.
O definește prin dezvoltarea și menținerea capacității funcționale care permite bunăstarea la vârste înaintate.
Este o schimbare subtilă, dar fundamentală.
Întrebarea nu mai este numai:
„Ce boli are pacientul?”
Ci și:
„Ce poate încă să facă?”
Funcționalitatea este poate cea mai subestimată măsură a longevității
Medicina este foarte bună la măsurat.
Tensiune.
Glicemie.
Colesterol.
Greutate.
Funcție renală.
Densitate osoasă.
Imagistică.
Biomarkeri din ce în ce mai sofisticați.
Toate pot fi importante.
Dar există și măsurători care par mult mai simple și care spun enorm despre felul în care îmbătrânește un om.
Poate merge?
Cu ce viteză?
Se poate ridica singur de pe scaun?
Își poate face cumpărăturile?
Își poate administra medicamentele?
Poate urca scările?
Își poate organiza viața?
Poate continua activitățile importante pentru el?
Pe Prevencia există deja un ghid medical dedicat autonomiei la vârstnici și semnelor pierderii independenței.
Ideea pe care vreau să o duc aici mai departe este una mai largă:
dacă obiectivul longevității este o viață mai bună, atunci funcționalitatea trebuie să fie unul dintre rezultatele pe care încercăm să le protejăm.
Nu este suficient să ținem omul în viață.
Trebuie, pe cât este medical posibil, să îl ajutăm să rămână capabil să își trăiască viața.
Câți ani trăim independent?
Aceasta mi se pare una dintre cele mai interesante întrebări pe care medicina longevității le poate pune.
Nu doar:
„Până la ce vârstă voi trăi?”
Ci:
„Până la ce vârstă voi putea face singur lucrurile importante pentru mine?”
Pentru cineva poate însemna să continue să conducă.
Pentru altcineva să călătorească.
Să locuiască singur.
Să se joace cu nepoții.
Să meargă la teatru.
Să facă sport.
Să lucreze.
Să își administreze banii.
Să poată decide singur ce vrea să facă.
OMS include în capacitatea funcțională tocmai posibilitatea de a satisface nevoi de bază, de a învăța și lua decizii, de a fi mobil, de a menține relații și de a contribui la societate.
Aceasta este o perspectivă mult mai bogată decât un simplu număr de ani.
Longevitatea nu începe după pensionare
Dacă vorbim despre healthy ageing și healthspan, există riscul să credem că sunt teme relevante abia după 65 sau 70 de ani.
Nu sunt.
Starea în care ajungem la aceste vârste este influențată de ceea ce s-a întâmplat mult înainte.
Risc cardiovascular.
Activitate fizică.
Masă musculară.
Fumat.
Greutate.
Metabolism.
Somn.
Sănătate mintală.
Educație.
Mediul social.
Acces la servicii medicale.
Multe dintre aceste lucruri au efect cumulativ.
OMS pune tot mai mult accentul pe abordarea sănătății pe întreg parcursul vieții, tocmai pentru că expunerile și alegerile din etapele anterioare influențează sănătatea de mai târziu.
Am dezvoltat separat această idee în „Longevitatea nu începe la 70 de ani”.
Pentru mine, este una dintre ideile esențiale ale discuției despre healthspan:
nu începem să construim viața sănătoasă la bătrânețe. O construim sau o pierdem treptat de-a lungul vieții.
Longevitatea nu poate fi redusă la biomarkeri
În industria longevity există o fascinație firească pentru cifre.
Cifrele creează senzația de control.
Dacă putem măsura vârsta biologică, inflamația, somnul, HRV-ul, glucoza, profilul lipidic, compoziția corporală și alte zeci de variabile, avem impresia că putem vedea exact cât de bine îmbătrânim.
Unele dintre aceste măsurători sunt utile.
Altele sunt încă experimentale.
Dar niciun dashboard nu poate descrie singur healthspan-ul unui om.
Putem avea biomarkeri excelenți și o persoană care își pierde mobilitatea.
Putem avea valori imperfecte și un om foarte funcțional.
Medicina are nevoie de ambele perspective.
Biologie.
Și viața reală.
Tocmai de aceea merită să discutăm și despre rolul rezilienței și al funcționalității în medicina longevității.
Nu este suficient să știm cât de „optim” arată organismul într-un anumit moment.
Contează și câtă rezervă are și cât de bine poate reveni după un stres.
Reziliența poate spune mai mult decât perfecțiunea
Imaginați-vă două persoane de 75 de ani.
Ambele fac o infecție respiratorie.
Prima se recuperează în câteva zile și revine la nivelul anterior de activitate.
A doua stă o săptămână la pat, pierde forță, începe să meargă mai greu și nu revine complet la nivelul anterior nici după o lună.
Aceeași boală.
Impact complet diferit.
Aceasta este una dintre ideile din spatele fragilității și rezilienței.
Pe Prevencia există deja un articol medical separat despre fragilitatea la vârstnici, care explică ce înseamnă clinic acest concept.
Pentru medicina longevității, însă, implicația este mai largă.
Poate că obiectivul nu trebuie să fie organismul „perfect”.
Poate trebuie să fie organismul care păstrează suficientă rezervă încât să facă față schimbărilor și să își recapete funcția după ele.
Aceasta este o formă de healthspan pe care merită să o luăm mult mai în serios.
Nu toate bolile pot fi prevenite
Discuția despre longevity are uneori și o problemă morală.
Poate crea impresia că dacă faci totul corect vei evita boala și vei îmbătrâni perfect.
Nu cred că aceasta este o promisiune responsabilă.
Putem reduce riscuri.
Nu le putem elimina.
Putem influența o parte dintre factorii care contribuie la sănătate.
Nu îi controlăm pe toți.
Genetica există.
Accidentele există.
Bolile apar și la oameni care au făcut multe lucruri „corect”.
Iar îmbătrânirea biologică nu este, în prezent, un proces pe care medicina știe să îl oprească.
Healthspan-ul nu trebuie transformat într-un nou standard prin care îi judecăm pe cei care se îmbolnăvesc.
Este un obiectiv medical și social.
Nu o promisiune și nici un verdict moral asupra stilului de viață al unei persoane.
Uneori tratamentul unei boli crește healthspan-ul fără să prelungească neapărat viața
Ne gândim adesea la medicina longevității ca la ceva complet nou.
Dar foarte multe intervenții medicale obișnuite au exact rolul de a păstra sănătatea și funcția.
O proteză de șold care permite unui om să meargă din nou.
Tratamentul cataractei care îi redă vederea.
Aparatul auditiv care îi permite să comunice.
Recuperarea medicală care restabilește mobilitatea.
Tratamentul unei depresii.
Controlul durerii.
Managementul unei boli cronice.
Niciuna nu este vândută ca „longevity medicine”.
Dar toate pot influența enorm anii trăiți cu autonomie și calitate a vieții.
Acesta este motivul pentru care cred că trebuie să fim atenți să nu transformăm longevitatea într-o specialitate izolată.
O mare parte din healthspan este deja construită de medicina pe care o avem.
Provocarea este să o organizăm mai bine în jurul acestui obiectiv.
Medicina trebuie să înceapă să urmărească și ceea ce pacientul vrea să păstreze
Există o întrebare foarte simplă pe care sistemele medicale o pun prea rar:
„Ce este important pentru dumneavoastră să puteți continua să faceți?”
Nu doar:
„Ce vă doare?”
„Ce analiză este modificată?”
„Care este diagnosticul?”
Pentru o persoană de 70 de ani, obiectivul poate fi să continue să meargă singură la piață.
Pentru alta să conducă.
Pentru alta să aibă grijă de nepoți.
Pentru alta să călătorească.
Medicina nu poate garanta aceste lucruri.
Dar le poate lua în considerare atunci când stabilește prioritățile.
În articolul medical Prevencia „Îmbătrânirea sănătoasă după 65 de ani: ce contează cu adevărat”, colegii noștri dezvoltă partea practică: mobilitate, forță, nutriție, cogniție, prevenție și autonomie.
Aici întrebarea este alta:
ce ar trebui să considerăm succes atunci când vorbim despre o viață mai lungă?
A trăi cu o boală nu înseamnă automat a trăi prost
Odată cu vârsta, probabilitatea de a avea unul sau mai multe diagnostice crește.
Ar fi nerealist să definim succesul exclusiv prin absența completă a bolii.
Unele boli pot fi controlate foarte bine.
Unele persoane trăiesc decenii cu ele.
Din acest motiv, healthspan-ul ar trebui să includă și capacitatea medicinei de a transforma anumite boli din evenimente devastatoare în condiții cu care omul poate continua să aibă o viață bună.
Asta este, de fapt, una dintre marile realizări ale medicinei moderne.
Nu numai că vindecă unele boli.
Face multe alte boli locuibile.
Această capacitate contează enorm într-o societate care trăiește mai mult.
Există și o dimensiune socială a healthspan-ului
Sănătatea nu este produsă doar într-un cabinet.
Mediul în care trăim contează.
Poate omul să iasă din casă?
Are un parc în apropiere?
Poate merge pe jos în siguranță?
Are oameni cu care interacționează?
Are acces la servicii medicale?
Locuința îi permite să rămână autonom?
Are sprijin atunci când apare o problemă?
OMS include explicit mediul fizic și social în definiția capacității funcționale.
Este important.
Putem construi o medicină foarte bună și totuși pierde healthspan dacă mediul în care trăiește persoana îi reduce constant capacitatea de a funcționa.
De aceea longevitatea nu este doar o problemă medicală.
Este și una de comunitate, familie, infrastructură și societate.
România va trebui să învețe să măsoare mai mult decât speranța de viață
În articolul „O populație care îmbătrânește are nevoie de o medicină care vede pacientul în ansamblu”, am discutat despre schimbarea demografică prin care trece România.
Dacă vom avea o proporție mult mai mare de persoane de 65, 75 și 85 de ani, întrebarea relevantă nu va fi doar câți oameni ajung la aceste vârste.
Va fi și:
câți rămân independenți;
câți își păstrează mobilitatea;
câți pot continua să locuiască acasă;
câți au nevoie de îngrijire permanentă;
cât de devreme apare fragilitatea;
câți ani sunt trăiți cu dizabilitate;
și cât de bine controlăm bolile cronice.
Acestea sunt probleme medicale.
Dar sunt și probleme economice și sociale majore.
Healthspan-ul nu este, așadar, doar un concept interesant pentru industria longevității.
Este o problemă importantă pentru orice societate care îmbătrânește.
Poate că ținta corectă este comprimarea morbidității
Există o idee veche, dar extrem de actuală în discuția despre longevitate.
Dacă nu putem elimina complet boala și declinul care pot apărea spre sfârșitul vieții, putem încerca măcar să le împingem cât mai târziu?
Cu alte cuvinte:
dacă un om trăiește 90 de ani, este mai bine ca problemele majore de sănătate să apară la 65 sau la 85?
Răspunsul pare evident.
Conceptul este cunoscut drept compression of morbidity — comprimarea perioadei trăite cu boală și dizabilitate către sfârșitul vieții.
Nu înseamnă că moartea va veni fără nicio boală.
Înseamnă că încercăm să deplasăm cât mai mult pierderea funcționalității spre ultima parte a vieții.
Aceasta mi se pare una dintre cele mai bune definiții ale obiectivului medicinei longevității.
Nu nemurirea.
Nu tinerețea permanentă.
Ci mai mulți ani în care omul poate trăi bine.
Healthspan-ul este probabil mai important decât „vârsta biologică”
În medicina longevității se vorbește mult și despre vârsta biologică.
Este un domeniu fascinant și merită analizat separat.
Dar dacă ar trebui să aleg între:
un scor care îmi spune că am „52,4 ani biologici”
și
capacitatea de a merge, de a gândi clar, de a fi independent și de a face lucrurile care contează pentru mine,
aleg fără ezitare a doua categorie.
Aceasta nu înseamnă că biomarkerii nu vor deveni mai buni.
Probabil vor deveni.
Dar testul final al medicinei longevității nu poate rămâne un număr într-un raport.
Trebuie să se vadă în viața omului.
Ce înseamnă această perspectivă pentru Prevencia
Pentru noi, această abordare schimbă și modul în care mă gândesc la dezvoltarea serviciilor medicale.
Prevenția este importantă.
Dar nu ca o colecție de analize.
Medicina de familie este importantă.
Dar nu doar ca punct de intrare.
Specialitățile sunt importante.
Dar nu ca o sumă de cabinete independente.
Geriatria este importantă.
Recuperarea este importantă.
Monitorizarea bolilor cronice este importantă.
Pentru că toate contribuie, în momente diferite, la aceeași țintă:
să păstrăm cât mai mult timp sănătatea și capacitatea pacientului de a funcționa.
Pe termen lung, cred că acesta ar trebui să fie unul dintre modurile prin care judecăm și performanța unui sistem medical.
Nu doar câți ani trăiește populația.
Ci în ce stare trăiește acei ani.
Omul care va trăi până la 90 de ani are nevoie de alt tip de medicină
Dacă longevitatea continuă să crească, medicina va trebui să se adapteze.
Un om care va trăi 90 de ani poate avea o relație cu sistemul medical timp de șapte sau opt decenii.
Riscurile se vor schimba.
Prioritățile se vor schimba.
Bolile se pot acumula.
Tratamentele vor trebui reevaluate.
Funcționalitatea va deveni din ce în ce mai importantă.
Iar obiectivul nu poate fi doar supraviețuirea fiecărui episod medical.
Am explorat această perspectivă și în „Cum ar trebui să arate medicina pentru omul care va trăi până la 90 de ani”.
Pentru că, în final, healthspan-ul nu este doar o caracteristică biologică.
Este și rezultatul felului în care organizăm medicina pe parcursul unei vieți lungi.
Nu avem nevoie doar de mai mult timp. Avem nevoie ca timpul să rămână al nostru
Longevitatea este ușor de măsurat atunci când o reducem la ani.
Dar viața nu este trăită ca o statistică.
Este trăită prin ceea ce putem face.
Prin oamenii pe care îi vedem.
Prin locurile în care putem merge.
Prin capacitatea de a decide.
De a ne mișca.
De a gândi.
De a rămâne independenți.
De aceea, dacă medicina longevității vrea să devină mai mult decât o industrie construită în jurul fricii de îmbătrânire, cred că trebuie să își aleagă foarte atent obiectivul.
Nu doar să adauge ani.
Ci să protejeze cât mai mult posibil sănătatea și autonomia din interiorul acelor ani.
Nu cred că adevărata măsură a longevității este cât de târziu murim.
Este cât de mult din viața lungă pe care o câștigăm rămâne, cu adevărat, viața noastră.
Despre autor
Cristian Sas este antreprenor în sănătate și dezvoltator al Prevencia. Scrie despre prevenție, acces la servicii medicale, organizarea îngrijirii, medicina primară, tehnologia în sănătate, longevitate și experiența pacientului.
Articol de perspectivă și informare generală. Informațiile prezentate nu înlocuiesc evaluarea medicală individuală sau recomandările unui profesionist din domeniul sănătății.
Surse și lecturi suplimentare
- World Health Organization — Ageing and healthy ageing.
- World Health Organization — Framework to implement a life course approach in practice, 2026.
- World Health Organization — UN Decade of Healthy Ageing 2021–2030.
- Ageing Research Reviews — Definitions of healthspan: A systematic review, 2025.
- JAMA Network Open — Global Healthspan-Lifespan Gaps Among 183 World Health Organization Member States.
- World Health Organization — Research, evidence and data for healthy ageing.
Scris de
Antreprenor în sănătate și dezvoltator al Prevencia
